Monday, February 19, 2018

*

my life makes no sense
spuse deodată femeia din fața lui
e ca și cum ai citi o poveste cu multe pagini rupte încerci să ghicești
apar personaje cu adrese necunoscute
fără nicio legătură între ele
devii agitat îl cauți pe Dumnezeu
îți cauți părinții nici pe ei nu-i mai găsești
femeia nu purta niciun zâmbet & niciun fel de bijuterii
tu pari unul dintre tinerii aceia
norocoși
born with the silver spoon in their mouth
continua să-i vorbească omului cu patru inimi
i-am privit pentru o secundă prefăcându-mă că-mi șterg
ochelarii dar ea m-a văzut
a pocnit scurt din două degete
masa lor s-a făcut pe loc de mărimea unei cutii de chibrituri
scaunele niște pioneze
nu-i mai vedeam
nu mai puteam auzi ce-și spuneau

mă voi duce să-I cer să mă facă una cu oamenii mici

Tuesday, February 13, 2018

au întrebat-o


de ce scrie ce scrie 
ajută-ne să înțelegem i-au zis
dacă scriam proză ori teatru 
după ce aș fi lăsat personajele 
să râdă cu lacrimi 
chiar dacă nu era râsul lor
să plângă lângă urechile câinilor credincioși
să-și facă promisiuni să-și vorbească
la mese întinse la mese sărace   
să țipe să iubească să-și aducă ploi fără sfârșit 
să cadă să se ridice să se scufunde în nimicuri  
până la urmă aș fi salvat măcar unul
și m-aș fi agățat de el cu toată puterea 
un an 
doi 
cine știe poate până la sfârșit  
uitați-mă mi-am pus căștile pe urechi
scriu poezii aștept cu răbdare 
acest eu
să-mi sară la gât 
să mă sfâșie

Monday, February 5, 2018

ceva

poeziilor mele le lipsesc
diminețile vitamina D obrajii înflăcărați  
cârciumile zgomotele sticlelor goale   

buzunarele gata cusute din fabrică
orhideele tinovele trupele de gladiatori    
depozitele de marfă  

marele zid chinezesc podurile din saint louis
reacțiile chimice terminațiile nervoase 
și așa mai departe  

uneori își iau singure și fără vreun rost
ceva din culoarea apusului
ceva din tristețea fațadelor abandonate   

alteori își lasă în trecere 
amprentele pe ferestrele cu toc 
din pin nordic eucalipt sau meranti  

deschise larg ba dinăuntru 
ba dinafară


Sunday, February 4, 2018

cântec

îmi place să te citesc în liniște 
buzele mi se mișcă de parc-ar cânta 
un cântec trist
 
clădirile înalte se înclină vântul își ia zilele și se duce
un om în genunchi își cere iertare 
și iese din vis
 
de mine niciodată nu mi-a fost dor e păcat 
să aruncăm pâinea pe jos  
s-o călcăm în picioare mai bine împarte
 
resturile păsărilor îți vor răsplăti
vor ciripi la fereastra ta încă o primăvară
buzele tuturor femeilor citindu-te
parc-ar cânta


Friday, January 26, 2018

omul cu patru inimi

omul cu patru inimi
își sprijină cotul pe geam
în locul ăsta vor ieși
panseluțe
în locul ăsta va înflori
un măr
în locul ăsta va exploda o grenadă
femeile viețuiesc printre alge
bărbații domesticesc căluții de mare
din când în când un alt tren toacă mărunt
liniștea
conductorul își oferă singur
dreptul la cuvânt
se ridică
în ultimul vagon
omul cu patru inimi a ațipit
am ajuns
am ajuns?

Monday, January 22, 2018

lejer


anul acesta a început cu o iarnă nehotărâtă
astăzi n-am vrut să ajut un poem să se nască
dar uite cum răsare lumina uite cum se lasă întunericul 
la ce ne trebuie textul acesta când poți trece
lejer
printre oameni 
îi poți auzi șușotind în spatele tău
sunând la 888
118 și alte destinații inexistente 
după care la fel de nemulțumiți ca înainte 
își vor vedea mai departe de ale lor de parcă
nici n-ai fi fost
fluturând aceleași șervețele colorate călcându-le apoi în picioare
numai Tu te ții foarte departe de toate acestea 
& foarte ocupat cu arhitecturile cosmice 
cu vărsatul de apă dintr-o planetă în alta
așa cum vărsăm noi sucul de portocale 
dintr-un pahar mai mare
în altele mici să ajungă  
copiilor care stau cu gurițele deschise  
foarte atenți
la muzica lichidelor în cădere 
dacă Ți-ai face puțin timp
am putea sta aici împreună   
ne-am lipi tâmplele de ferestre și-am descifra
sunetele secrete
ale bulelor de aer prinse în sticlă
am învăța să coasem o tăcere de alta  
și-am tresări din când în când 
la zgomotul neonului învechit 


 

Sunday, January 14, 2018

mai sunt și supraveghetorii

new york is not the wild west
irish music is playing here
tu cauți un trup moale și cald
eu trec printr-o iarnă și-mi iau de la ea
perechi de țurțuri strălucitori pentru urechi
fulgi mari pentru degete & o pudră de nea
we used to be best friends
de ce nu ne-am plimbat de mână
prin mai multe parcuri verzi să putem vorbi acum despre soare
nu-i nimic și pericolul ăsta va trece
vom adormi goi și aproape înghețați
până când într-o zi în dreptul nostru se va opri
trenul acela și moartea va coborî
pe scărița ei încrustată în lemn
ne va privi cu mirare cum ne zbatem & implorăm
de parcă n-ar mai fi văzut oameni
bine. puteți lua cu voi primul gând care vă vine în minte 
& câte o singură amintire 
nu. cuvinte nu mai putem primi 
trenul ăsta e supraîncărcat
și mai sunt și supraveghetorii