dacă lemnul terasei e gol
își întorc ciocurile lor micuțe
spre fereastra aceea
din zid
odată cineva trăia în spatele ei
și
obișnuia să rupă în bucăți
resturi de pâine uscată
ca un joc de cărți pentru o singură pereche de mâini
cu linii scurte
adânci
și venele bombate în forma unei litere
fiecare picătură de sânge
moștenirea unei dureri
gata să-și ia rămas bun
în stil clasic
No comments:
Post a Comment