zile în care port o singură față
așa cum încăperea asta își ține pereții în alb
stric tot ce era destinat să devină stricat
dar sunt fericită că am mâini
cu ele îmi acopăr ochii
sunt mulțumită că pot visa
fiindcă o inimă fără vise nu-i decât
un elastic uzat
nu mi se cere nimic
mi se promite tot atâta
la marginea ferestrei
păsările cirip cirip
până când fereastra dispare.
pe masă paharele fac acrobații
într-un singur picior
până când și ele dispar
ploaia începe timid
apoi cade în rafale
până nu se mai știe
cine plânge înăuntru
și cine plânge afară
