sfârșit de zi

când se spun poveștile

și respirația e caldă

înainte ca visul să-și legene hamacul

cerul în valuri

lumea de jos o palmă 

de pământ numai a ta

ce poți face cu realitatea?

hrănește-o cu lacrimi ridică-te 

inventează culori 

de aici până aici stâlpii unei case

mai departe 

grădina tulpinile firave ale păpădiilor 

spațiul gol 

ceața cu dinții de lapte

singurătatea 

inima ascunsă în sângele tău 

ca o piatră pe fundul apei

ca un copil abandonat 

la marginea unei păduri moarte

 

de la bun început

noaptea vocea se stinge
doar sângele se zvârcolește
                      ca un balaur rănit

ce casă frumoasă
de ce nu mai locuiește nimeni aici?
o umbră își corectează formele 

imperfecte 

pe fiecare perete

în pod printre vechituri tăcerea
a trecut proba
               "rămâneți calmi/ nu există trecut"

luna își îmbracă coridoarele lungi 
în mătase fină
Dumnezeu împarte semne pescarilor rătăciți pe mări și oceane

care era țara aceea în care plânsul era interzis
pentru a nu întrista regele

te-ai trezit?
aveai înaintea ta o viață

rămas bun cântec sfânt

rămas bun cer senin

Jerico river

primăvară

să ne oprim

bine bine hai să ne întoarcem înspre noi înșine

cu zgomote insuportabile să cădem
ca alții înaintea noastră

dar mai întâi să ne oprim la o micuță fermă
de animale din Deerfield
să facem poze color căluțului orb
din toate unghiurile
(câți ani trăiesc caii bolnavi
în grajdurile fără noroi?) 
să călătorim în autobuze tramvaie
trenuri prăfuite 

înspre nicăieri

mușuroaiele de furnici 

& cuiburile părăsite de păsări
sunt studiate de oamenii de știință cu mare atenție 

se crapă de ziuă
de sub acoperișul aspru al întunericului
se întrevăd
capetele funiilor de lumină

strângem pozele celor dragi la piept 
pregătim ceaiuri 
renunțăm la vise
rămânem cum eram înainte
și alții înaintea noastră 

complet singuri
iar asta ție ți se pare okay?

Brutal hearts

 

one last thing

 

mai stai cu mine mai stai încă o zi

îți voi face o cafea
vom vorbi despre iarnă
one last thing to say -
e pentru cei care pleacă în direcții opuse
atunci norii vor cădea pe pământ
fără să se atingă
atunci cerul se va îndepărta atât de mult
Dumnezeu împachetează cozile cometelor
în huse din argint
ne trimite somnul uitarea

foamea caii de vânătoare
morile de vânt
firmiturile 

și vinul
cu lacrimi să-l sfințim

Transformation. Adam Zagajewski

 I haven’t written a single poem

in months.
I’ve lived humbly, reading the paper,
pondering the riddle of power
and the reasons for obedience.
I’ve watched sunsets
(crimson, anxious),
I’ve heard the birds grow quiet
and night’s muteness.
I’ve seen sunflowers dangling
their heads at dusk, as if a careless hangman
had gone strolling through the gardens.
September’s sweet dust gathered
on the windowsill and lizards
hid in the bends of walls.
I’ve taken long walks,
craving one thing only:
lightning,
transformation,
you.

Songbird