Camariñas

 

în trecere

în afara faptului că amândouă ne-am născut 

la ora 5 dimineața

eu și poeta aceea foarte iubită în țara ei

nu avem nimic în comun

umblu prin curtea casei desculță 

ca să mă întorc un pic în copilărie 

caut soarele 

să-l salut 

hei domnule Soare

unde-ți sunt păsările?

am adunat pâine

               am adunat și tristețe 

apoi îmi văd mai departe de muncă

tastez litere mari 

                     & litere mici 

                               cuvinte străine 

unghiile mele de aur și sidef 

fac un zgomot hipnotizant

dacă adorm cu capul pe birou 

pe frunte îmi apar semne cuneiforme 

când nu mă aude nimeni 

dar absolut nimeni 

(e foarte important detaliul ăsta)

cânt 

melodiile sună ca dintr-o gură închisă

ce bine că se pierd imediat ce se lovesc de aer 

ca niște meteoriți în deșert

mai deschid câte-o carte 

să las pierdute 

     între paginile ei 

cupoanele cu reduceri de 30% 

tăiate de prin reviste cu obiecte la modă

deschid o doză de coca-cola

aplec urechea 

ascult cu atenție

înăuntru trăiesc viețuitoare minuscule 

drăguțe 

după cum râd în hohote

după cum chicotesc

după cum se ascund 

atunci când apăs clapele 

negre și albe 

ale pianului 

în trecere

Terribly So

 

timpul acela

cine-a iubit-o pe femeia aceea se vor întreba

fiindcă ea nu a vorbit niciodată despre iubire

cine-a dorit-o pe femeia aceea

și trenul va trece în viteză 

cu ferestrele lui murdare 

și zgomot infernal 

o fi trenul care duce înspre moarte

ca orice întrebare greșită

ca orice întoarcere în trecut 

acolo unde totul e fier rece plumb

numai pământul e moale 

și ușor de răscolit

ca sufletul acelei femei 

prins în lesă

sfârșit

noi cei rămași

aș putea să stau trează noapte de noapte

și nimeni n-ar sosi

pisica m-ar privi atentă 

așa cum face în ultima vreme

a forța poezia e totuna cu a stoarce norii

de ploaie

a te naște nedorit de niciunul dintre părinți

a cocheta cu diavolul hazliu

a te trezi în viața altcuiva 

neiubit

mătușa iulia sora tatălui meu avea vârsta mea 

când ne-a spus ne revedem pe partea cealaltă

femeile au pus-o pe masa aceea lungă 

din lemn lăcuit 

au spălat-o de viață și i-au pus haine de drum

am închis ochii puteam auzi cum curgeau râurile și fluviile 

pe care nu le-am văzut niciodată

deasupra 

dedesubt 

respiram cu întreruperi

respiram pe rând

bunicul se lupta cu niște lacrimi

nu știa ce să facă cu mâinile lui 

nu știa cum să se descurce 

cu sufletul lui 

apele curgeau fără oprire pe ritmul unui jazz improvizat

iar noi rămâneam singuri

mai singuri ca niciodată

murmurând 

Folias Criollas

să simți ritmul unui poem
și-n loc de cuvinte  
folias criollas
pentru tot ce-ai fi putut fi

la marginea unui oraș adormit

toți anii care ne-au fost dați și n-am știut

ce să facem cu ei cu noi

ori cum să ne conturăm tandru umbrele 

s-a pornit o furtună 

(obligatoriu cu piatră)

continui să-mi spun tot ce ți-aș spune ție

așa cum fac oamenii singuri

impresii despre ultima carte 

frânturi de conversații 

un tip cu un chip extrem de banal 

e întrebat dacă n-ar vrea să participe 

la un studiu de cercetare 

cineva pretinde că e în posesia prețioasă 

a câtorva fire de păr din capul lui Beethoven 

studiul ar fi trebuit să explice 

proveniența acelui ritm 

de neegalat

încă o minciună originală își încolăcește tentaculele 

în jurul unui visător incurabil

furtuna s-a oprit brusc

protuberanța luminii ne va face s-o vrem și mâine

tristețea ar putea face din cer o pânză 

din pânză o carte 

din carte o grămăjoară de scrum fierbinte

la marginea unui oraș adormit

Ella