coincidențe

e prea mare coincidența
de parcă aseară cineva a tras cu coada ochiului  
la casa noastră

apoi a scris 

copilele și-au instalat șevaletele găsite sub brad
din pânzele albe au scos ca din joben iepurași pisicuțe și câte un peisaj călduros de căciulă 
lingurițele pline cu miere & lămâie se lăfăiau într-un ceai de gutui
el ne tăia para în cubulețe aproape egale
& n-am mai plâns  
ne-am amintit cum tăia mama perele în
bucăți mici pe vremea când fetele aveau doar doi dințișori 
vorbeam toți în același timp

se va porni o muzică

să-mi astup urechile să-mi simt pulsul prin palme
copilele se apropie de pat și mă sărută pe frunte
să mă gândesc la ele cum vor crește 
nici un sfert din povești nu s-au scris
nici un sfert din gesturi n-au fost făcute 
aici se va porni o muzică va ține
cincizeci și șapte de minute
o mini-operă modernă
oamenii își vor deschide larg ferestrele
vor întinde pături din lână să adoarmă pe ele. și vor adormi 
alții vor veni și-i vor alunga
vor ridica case noi pe pământul acela. vor aștepta cuminți
o lumină să-i lumineze

îmi întind mâinile

ești destul de aproape de mine 

te văd în pielea ta de lumină
îmi șoptești hai gata nu mai plânge
mă opresc vreau 
să te ating
între noi a crescut un 
arbore până la cer
îți întinzi mâinile îmi întind mâinile 
simt căldura crenguțelor verzi

zoen owen

venisem cu o poftă nebună să vorbesc cu ei

la masa rotundă  în sala de mese împodobită de sărbătoare 
erau așezați câte cinci  
bătrâni o femeie din etiopia 
le aducea ceaiul dulceața compotul și pâinea prăjită
pe niște tăvi lucioase 
din aluminiu 
cei care puteau să se hrănească singuri 
îi priveau cu 
nepăsare pe ceilalți hrăniți de îngrijitoare 
cu lingurița două femei țineau buzele strânse 
refuzau 
mâncarea de dimineață
suferința de dimineață 
cei de la masa noastră 
își așezau 
șervețelele de pânză pe genunchi
mestecau elegant cu mișcări lente
ghiulul cu piatră roșie a lui zoen owen 
lovea masa lovea furculița
părea să-i trezească pe ceilalți 
din ce mai visau  
îi tremurau mâinile 
am auzit că scrii poezii zice zoen owen cu 
ochii fixați pe mine
de parcă tocmai 
ar fi citit informația asta 
la subsolul meniului de crăciun
îi arunc o privire încărcată cu reproș mamei
iarăși curcan pentru masa de prânz
exclamă dezamăgit zoen owen
pe masă erau niște flori roșii 
fără miros 
așadar poezii despre ce sunt poeziile tale
fusese broker imobiliar 
a locuit în vreo 30 de case în orașe diferite
aveau seturi de valize cu rotile  
gata de prins din mers
mai spuneți-ne despre casa aceea 
cu turnul alb 
singura casă de pe strada senatorului 
nu mă mai auzea
povestea ceva despre copilăria lui
într-un orășel din kentucky
era copil de mingi la un meci de tenis   
vară-mea îmi trimite prima 
poză cu sarcina 
plasată în sfârșit bine pe uter
eu și telefonul meu ne emoționăm puternic 
scriem 
fără să despărțim  cuvintele
bătrânii
își văd mai departe de ale lor
mănâncă 

ochiul bun

mi se zbate ochiul drept ochiul bun
acum nu avem timp pentru asta
corul de copii cântă
în mijlocul pieței
vocile lor împing spațiile goale 
tot mai aproape de mare 
Mortera scrie actul 
de excomunicare
afurisește cu osânda cu care Iosua 
a blestemat Ierihonul
scrie blesteme pentru timp de noapte 
pentru timp de zi 
invocă pe Domnul să șteargă 
un singur nume 
de sub cerurile lui de vară 
am mai putea aduce 
câteva personaje  
cu prezent cu trecut
să le introducem apoi să 
le lăsăm 
se se consume singure
imitând
ticuri omenești 
amândoi ochii mi se zbat
marea se amestecă cu pământul  
caii înaripați smulg vârfurile copacilor 
luptă pe viață și moarte 
cu o haită de lupi care au 
înghițit bucăți mari din lună

ce-ar fi

ce-ar fi să-mi răspundeți
ca și când m-ați cunoaște de când lumea ca 
și cum aș face parte din grupul dumneavoastră de prieteni 
 
apropiați desigur că înțeleg conceptul 
știu câte asfințituri se cer mărturisite între doi oameni și totuși
- bine Dela și la noi astăzi cerul e tot 
de sticlă și pe-aici înflorește Amaryllis belladonna
pe la ferestre & soarele
când e 
ne orbește
 
iar mie să-mi crească inima 
apoi în toți anii care vor urma 
să nu ne mai spunem nimic 
dumneavoastră vă veți continua
ritualul veți închide 
târziu 
cartea 
vă veți pune cu grijă ochelarii 
pe coperta din carton tare
și veți încerca
cu ochii în lacrimi 
să vă amintiți despre lucruri
rămase undeva foarte departe

in memoriam mom & leonard

https://www.youtube.com/watch?v=okaqXB6Ns5s

parcă vrăjit

https://stii-si-tu.blogspot.com/2009/04/in-interiorul-unei-zile_2451.html


"Nu te asteptai, nu? a intrebat ea dandu-mi opt covrigi din aceia mari.
Nu, nu ma asteptam, am raspuns eu parca vrajit de felul in care m-a intrebat. Nu ma asteptam ca tu sa-mi aduci opt covrigi mari, dintre care doar doi sunt ai mei, tu, dintre care doar o parte esti a mea, partea ta imaginara, cea mai frumoasa parte, cea mai tandra, cea mai inalta, cea mai vie si visatoare forma a ta. De ce sa ma astept cand tu nu intarzii niciodata?
Si, desi imi cumpar de ceva timp covrigi de la acelasi chiosc, acestia au fost cei mai buni covrigi pe care i-am mancat vreodata. Probabil ca te-ai asigurat dinainte ca vor fi asa, altfel nici nu ai fi vrut sa-i aduci. E ca si cum i-ai fi facut chiar tu. Dar nu te-am intrebat daca stii cum se fac covrigii, pentru ca e posibil sa-i fi facut fara sa stii. Mie mi se intampla sa fac multe lucruri asa."

~

Am visat că aveam un șef foarte înalt și slab care avea mulți copii. Copiii îl așteptau acasă flămânzi.  A colectat în grabă câte $16 de la fiecare dintre noi, apoi ne-a împărțit niște tricouri cu emblema companiei.  Mie nu mi-a dat nimic deși a colectat și de la mine. Pe mine mă așteptau acasă doar doi copii flămânzi, însă n-am spus asta nimănui. 

~

ce s-a mai păcălit
a semnat de două ori 
cu același nume
a inventat o istorie personală 
în care îi ține pe toți vii 

îi hrănește zilnic cu câte-o bucățică de pâine
pentru întărirea inimii
hrană care le va ajunge
până la asfințit
nimeni nu luptă să supraviețuiască în pieptul ei 
e 

aproape o pace

din când în când

cineva trage perdeaua 

se miră că plouă  

dar de simțit 

nu simte nimic

de trei ori peste cap

un bănuț pentru un gând 
cu el să-ți cumperi o sanie adevărată
pentru o iarnă lungă și grea
caii de la sanie acoperiți cu pături călduroase vor necheza 
așteptând
vor scoate ierburi pe nas fără nicio putere magică
povestea asta umblă cu o poveste după ea
nu știu încotro s-o apuce
în zdrențe cerșesc pe la mese 
în timp ce orașul
își serbează ziua poveștilor 
la fiecare zece minute se rostogolește de trei ori peste cap

~

în casa în care a copilărit n-a avut niciodată un ceas de perete ferestrele dădeau direct înspre stadionul new york giants apoi ne-a mai povestit ceva despre munca lui de detectiv FBI 
(nu e ca în filme ne-a spus el foarte dezamăgit) 
și-n tot timpul ăsta nu s-a uitat nici măcar o singură dată la mâini 
eu m-am uitat și pot spune că mâinile lui arătau altfel decât ale noastre 
cu toții stăteam la aceeași masă
înghițeam în același ritm
nici afară vremea nu dădea mari semne

dormi mami

nu adoarme niciodată cu mâna stângă sub cap
nici întoarsă pe-o parte nici cu capul pe braț 
numai întinsă pe spate 
cu palmele pe ochi dacă se întâmplă 
să adoarmă altfel se face
repede 3 dimineața într-un loc în care
sunt milioane de femei care și-au avortat copiii 
iar ei acum își hrănesc mamele din sticluțe cu lapte
trag puternic aer în piepturile lor mici 
și cântă încet într-o singură limbă 
ssssshhhhh dormi mami dormi 
mami dormi 
sunt aici 
ssssshhhhh dormi mami dormi
mami 
dormi

~

o cum stă Dumnezeu lungit pe-un șezlong la același soare la care stăteam și noi astă-vară
crezând cu tărie că zilele și nopțile acelea au fost făcute și pentru noi deranjați doar de puțin nisip între degetele de la picioare poate și de câteva griji nu-mi amintesc cu exactitate a intrat salariul pe card ne trebuie haine noi în curând va începe școala unde-mi sunt frații ar fi bine să ne mutăm prea trist prea multe amintiri în casa asta culorile toamnei îmi vorbesc despre hainele cu care te-am pus în mormânt se lasă tăcerea uit de soare păstrez o speranță minusculă cât un bob de nisip  n-o las să plece țin de ea

starea de echilibru (după un titlu de poem de Gellu Naum)

zi cu cer mohorât
toată după-amiaza ea a ascultat muzică
și s-a gândit la vârsta ei
când zâmbește arată ca o femeie
trecută de patruzeci de ani
când nu zâmbește nu știe cum arată
apele dintre oglinzi vor rămâne netulburate
ea va reuși să se mențină într-o stare de echilibru
urmată de starea de frică urmată de starea de neliniște urmată de starea de echilibru
va continua să plouă
el va spune că vremea rea e aici să rămână
ea nu va spune nimic 
nu se va mai gândi la vârsta nimănui

responsabilitate minimă

mă vezi când mă rupe tristețea de început de săptămână la birou
despre care nu ai voie să vorbești  
bineînțeles că îți trebuie permisiune să nu uităm venim dintr-o țara mică
unde totul devine literatură mare 
sunt o femeie puternică desenez cu cretă lângă asfalt
cel mai mult mi-ar conveni să am un job 
cu responsabilitate minimă pentru un singur cuvânt
din 3 în 3 secunde ar trebui să spun:
următorul!
următorul! 
apoi să mă uit la fiecare om după ce trece de mine 
să-l judec după mers și să uit imediat că l-am judecat după mers 
iar pentru restul de 2 secunde rămase să mă gândesc la sfârșitul lumii
să nu am niciodată mai mult timp 
desigur că și visele ar trebui să se alinieze 
sfârșitul lumii n-ar mai veni 
toate femeile micuțe de statură mi-ar mulțumi  
poate și câțiva bărbați înalți 
care totuși se vor preface
că nu mă cunosc 

marco polo

nu mai vine s-a luat cu niște treburi pe alte continente
păcat fiindcă numai el mai știa câte ceva
despre copilăria noastră în comunism
iar pe lângă răspunsuri ne-ar fi putut oferi niște povești uluitoare
nici nu mă mir că toată lumea se întreabă în dimineața asta
ce-l ține atâta pe drum
între timp ne-am pus numele
pe lungi liste de așteptare
urmărim mișcarea apelor muncim greu
să ne întreținem pământul 
stepele de cristal 
paradisul

atunci

atunci am cumpărat o sculptură 

mică din lemn
atunci am stins lumina în cameră
și-am ascultat exploziile
capetele hydrei nu se mai opreau 
din crescut
a doua zi nu ne mai recunoșteam faptele 
nici mersul 
pe partea cu soare 
pe partea cu sânge

mai târziu

mai târziu parcurile vor rămâne pustii
copiii își vor duce bunicii în brațe le vor cânta
balade să-i adoarmă
din împrejurimi ne invadează o aromă de castane coapte
norii se fugăresc
printre degetele mele dinadins
înainte înapoi
până creierul mi se face șerbet
s-a pornit furtuna
n-am plecat
doi neonaziști au sărit gardul
să se-ascundă în grădina zoologică
așteptăm cuminți să vedem ce va urma
un vânt smulge băncile din rădăcinile lor
imediat vine unul mai mare
să-l înlocuiască pe primul
rezistăm fricii
până la marginea versului
"că de voi și umbla în mijlocul morții nu mă voi teme
că Tu cu mine ești"

union pacific

 

traca traca traca traca traca tracartracatracatraca

se îngână șinele sub vagoanele îmbrăcate în graffiti
tăcem
copiii numără până la două sute
spre dezamăgirea lor noi ne oprim pe la patruzeci
pe mine mă preocupă lipsa din magazine a sugativei și a pufuleților din porumb
pe tine marca mașinilor așezate ca niște cutii de chibrituri
în drum spre canada
și ochelarii pentru eclipsa de săptămâna viitoare
cum de unde am știut?
lucrurile astea sunt neprețuite la ora 3 dimineața
când ții cu tot dinadinsul să le dai afară din poemul tău
și ele traca traca traca traca traca tracartracatracatraca
însoțesc întunericul
până se duce
unde se duce

The lucky fish

Astăzi câțiva dintre colegii mei, care de obicei nu vorbesc, s-au dus să ia prânzul împreună cu alți câțiva colegi de-ai mei care, de obicei, vorbesc. Restaurantul unde au servit cu toții preparate din pește se numește "The lucky fish".

eu și panourile de evacuare

eu și panourile de evacuare pentru caz de urgență 
agățate pe pereții unui hol interminabil  
nu jucăm în aceeași piesă
degeaba îmi tot arată 
în fiecare dimineață
niște săgeți mari roșii 
alături de niște semne negre
“you are here”
and here
and here
cu un măr în mână caut o fereastră 
după prima mușcătură
las sucul să mi se prelingă în voie 
printre degete

nu facem

nu facem decât să ne derutăm unii pe alții

deruta de dimineață deruta de seară deruta de noapte

lăsăm să ne cadă din brațe firmiturile de la cornurile din făină albă

vorbim în continuare despre moarte 

șoriceii ne trec peste pantofii de lac  

de teamă ne urcăm pe birouri  

hei cezarule aruncă-mi și mie o coca-cola “taste-the-feeling”  

tu ești bogat ca pentru oamenii mari nu ca pentru copii

dacă nu creștem iubirea asta cu siguranță are să moară

iar dacă ai avea ceva de spus

iar dacă ai avea ceva de spus

nu te-ai sinchisi să pui data titlul și o eventuală pagină într-un document word

dintr-un eventual volum care cu siguranță nici nu s-ar vinde

atâția poeți atâția poeți să-i “mâncăm la micul dejun”  

ai spune simplu ca bună ziua

n-am scris nimic timp de 40 de ani

e toamnă. fără umbre fără voci fără vise

sunt foarte atentă la calmul europenilor lui seurat 

peste care s-a lăsat noaptea într-un muzeu

ca din răzbunare 

link permanent :) multumiri !

http://inimadejavra.falezedepiatra.net/archives/16772

Anne Carson

Candor

by Anne Carson

   

A poem made for Roni Horn out of the titles of five of her sculptures.

Could 1
If you are not the free person you want to be you must find a place to tell the truth about that. To tell how things go for you. Candor is like a skein being produced inside the belly day after day, it has to get itself woven out somewhere. You could whisper down a well. You could write a letter and keep it in a drawer. You could inscribe a curse on a ribbon of lead and bury it in the ground to lie unread for thousands of years. The point is not to find a reader, the point is the telling itself. Consider a person standing alone in a room. The house is silent. She is looking down at a piece of paper. Nothing else exists. All her veins go down into this paper. She takes her pen and writes on it some marks no one else will ever see, she bestows on it a kind of surplus, she tops it off with a gesture as private and accurate as her own name.

Then 3
Consider Jane Wells. The paper she has in her hand is a letter from her husband’s mistress, Rebecca West. Her husband, H.G. Wells, a sexual socialist, liked his women to acquiesce in one another. There were many women. Jane kept track of their ups and downs, occasionally had them to tea, sent them congratulatory cables when they bore bastards to H.G. and received their notes of sympathy if she fell ill. “How ill you have been . . . how sorry I was . . . how glad I am . . .” wrote Rebecca West. I wonder how long Jane Wells stood studying this letter before she took out her pencil and added the few faint underlinings and exclamation marks that make it a document of a different kind. I wonder why she did this. Unlikely she expected anyone to ever read the page. But there were considerations of privacy and accuracy that moved her hand to perfect it in a certain way, to have her mood recorded, to whisper on paper some resistance to the falsity of the other woman’s sentences. “Candor—my Preceptor—is the only wile,” wrote Emily Dickinson. (Letter to T.W. Higginson, February 1876.)

Double 2
Consider Helen. Oh Helen was a package. She had all the men of Greece in love with her, fled to Troy, charmed everyone there too. It was partly her beauty, partly her accurate private mind. Homer doesn’t bother describing her beauty but he gives us a close-up of her mind. It was one of those long afternoons of the war. Homer cuts from the battlefield to everything quiet in Helen’s chamber:
Helen [was]
in her chamber weaving a great cloth
doublefolded and red and she sprinkled into it
the many contests of horsetaming Trojans and bronzeclad Achaians
which for her sake they were suffering at the hands of Ares.
(Homer, Iliad 3. 126–9)
Of course all the women in Homer weave, it is the quintessential female work—because a household needs cloth. Because the designs of women are as tangled and purposeful as webs. Because of that skein in the belly. Yet Helen’s weaving is special—double and red and weirdly now. Since antiquity critics have admired this reciprocal paraphrase of Helen and Homer. They are both in their different ways deeply unfree, deeply wily, makers of marks. Into his telling hers is “sprinkled”—funny verb, like salt or seeds—in a sort of infinite regress of candor. She is not just another object taken up and used by a man for the sake of his art, she glances out.

Too
“Jane” wasn’t Mrs. H.G. Wells’s real name, Amy Catherine was her real name. H.G. didn’t like Amy Catherine, he rechristened her Jane, a name he thought embodied domestic ability. They were married close on forty years and Jane fulfilled H.G.’s domestic expectations. Yet sometimes he says he saw “[Amy Catherine] look at me out of Jane’s brown eyes, and vanish.” (H.G. Wells, Experiment in Autobiography.)

Her
For comparative purpose here is the text of a curse tablet on lead, measuring 8 × 3 cm, written on both sides, rolled and pierced by a nail, found buried in Boeotia, original date unknown, possibly 4th century BC:
[side A]
I bind down Zois of Eretria wife of Kabeiras before Earth and Hermes her eating her drinking her sleep her laughter her sex her playing the lyre her way of going into rooms her pleasure her little buttocks her thinking eyes
[side B]
and before Hermes I bind down her walk her words her hands her feet her evil talk her entire soul I bind them down

pe acoperișul casei un mongol

când m-am întors de la muncă
am găsit pe acoperișul casei un mongol
l-am întrebat ceva dar nu
știa niciun cuvânt în limba mea
pe la începutul anului și
tu ai întâlnit un
mongol
într-un zgârie-nori la etajul 64
acela vorbea bine
românește
dacă până la sfârșitul anului
mai întâlnim câțiva mongoli
vom descoperi că din doi
unul vorbește limba română cu
mare ușurință
și cu puțin accent

depinde doar de cine-l întâlnește

cineva a sters blogul meu preferat poate chiar autorul dar asta n-are nicio importanta . atat de aiurea.  un pod care nu mai poate fi trecut.

poveste de toamnă

o femeie a povestit ceva despre fericire

și n-au mai lăsat-o în pace

n-a căutat să se scuze a rămas pe locul ei  

- îl știa bine-

a clădit mai departe vasele în chiuvetă

în stilul ei unic

o farfurie un rând de apă

o farfurie un rând de apă până zidul a fost înălțat

apoi a deschis o carte în care ținea la presat o frunză uscată

și i-a zis

odată m-ai apărat de ploaie
fă-o încă o dată

trei posibile apocalipse

îți ridici umerii și-ți spui

america a dispărut

nici canada nu mai există etc. etc.  

o tristețe îți lucrează în sânge ca o morișcă

să nu mai contezi pe tine

lucrurile bine proporționate sunt foarte utile

se distrug destul de ușor

un greiere a intrat într-o casă
și toată noaptea a cântat acolo

răspunde

 răspunde mi-a strigat profa de franceză

                                    și-am răspuns 

 răspunde mi-a strigat profa de mate

                                    și-am răspuns

 răspunde mi-a strigat judecătoarea în plină ședință

                                    îmi venea să plâng nu doream să arăt

vreun semn de slăbiciune și-am răspuns

 în vreo șapte  momente grele 

 am mai răspuns

 pe când nici nu auzeam ce sunt întrebată 

 mă aplecam să mă leg la șireturi 

 și-mi ziceam 

                   întrebările lor sună toate la fel 

 spune ceva despre iubire mi-a cerut cineva mai târziu

                                    n-am mai apucat să răspund 

 mă ridicasem ușor în "discul meu de plumb"   

doi pași deasupra pământului  

 pluteam

Portile Nordului

http://inimadejavra.falezedepiatra.net/archives/16389

https://www.youtube.com/watch?v=bDZlPdXOe7M

zi caniculară

zi caniculară legănăm căluțul din lemn 

                                  botezat în 2007   

căruia mama înainte să plece

i-a croșetat pălării chic  

                        pentru fiecare sezon

râdem cu lacrimi

                     îl îngânăm pe Roger Daltrey  

see me feel me touch me see me feel me touch me heal me

vai ne dor fălcile Daltrey

               iese fără cămașă de sub cascadă

între timp câteva fulgere se lipesc de fereastră

tunetele ne încremenesc ne ceartă 

uităm repede 

            ne fugărim prin casă

            fără să spargem nimic 

facem toate trei roata țiganului 

lucrurile se micșorează 

să-i facă loc

               soarelui 

să se întoarcă 

să stea

lucruri împărțite

s-au comandat rechizitele pentru birou

America are 16 ani e prinsă deja în sistem

merge la școală vara lucrează

merge la școală toamna iarna primăvara

vara lucrează merge la școală lucrează la școală

nu le-a cerut insistent părinților ei

extra timp

ne împarte fiecăruia

câte un pix cu pastă albastră sau neagră

câte un caiet și un calendar de perete

(numai celor care au rezistat aici minim 5 ani)

timpul ca o centură de autostradă

ocolește nebunia orașului

primesc în plus o gumă de șters

ce s-a ales de viața mea

o senzație de amețeală și neputință

de parcă tocmai ai aflat

că nu mai poți citi jurnalul preferat online

fiindcă autorul și-a încheiat socotelile cu anul ăsta scheletic

America mă întreabă ceva

n-o mai aud

mă pierd pe străzile unui oraș medieval din Franța

printre niște clădiri părăsite

și câteva versete din Luca

“să nu luați nimic pe drum.

în orice casă veți intra să rămâneți acolo

până veți pleca din locul acela”
 

un soare de iulie se lasă greu

peste nicio patrie

cam asta e

~

nu-ți fie teamă când îți vorbesc ca unui străin 
e multă moarte în jur
e multă primejdie 

numai armele ascunse
ale celor ce ni se-aseamănă 

ne vor putea doborî 

în urma noastră 

pământul va geme se va  tăvăli de durere

timpul se va umple de bube

noaptea în brațele ei îl va ține

(imagine: Judith Jibd)

knife in the water

revăzut "Knife in the water" fără să clipesc pentru 94 de minute
Polanski at his best! 
din foarte multe poze găsite online am ales-o pe aceasta și alegerea nu e întâmplătoare,   personajul feminin nu are un rol cheie, lama cuțitului are doar două părți.

nu ne auzim

"- Cu cine-ai vrea să stai de vorbă? 
-  Cu luna. Dar nu ne auzim. Acolo stă cineva. 
-  Și ce ți-ai mai dori? 
-  Să am coadă pe cap, ca stăpânul…”
(Cinghiz Aitmatov)

 

dragă doamnă și domnule Kashi
dumneavoastră  nu doriți să știți  
dar vă asigur că ni se face poftă
când cineva deschide cu zgomot

un baton de ciocolată 
cu alune în autobuz sau la locul de muncă 
nu se mai stă de vorbă 
nu se mai admite să ne împărțim nimic
între noi

în sfârșit

s-a deschis  biblioteca aflată de anul trecut în construcție

lângă mine o fată cu ochii de sticlă
se trage de buze  își aduce părul  la gură
din când în când se uită 
speriată
la mișcările celorlați 
ea este singură. ea citește  mai departe cu voce tare 
“the secret hum of a daisy”
dumneavoastră cumpărați bijuterii din grecia și marea britanie 
vă comandați o excursie într-o țară cu climă
tropicală
 

citim mai departe din cartea durerii
pe care n-o mai citisem până acum 

“always be ready and vigilant” 
aici ziua pare că-i noaptea 
noaptea pare mai lungă decât veacul
iar dimineața 
he he dimineață de dimineață 
Mankurt ne distribuie tuturor
același număr de contracte
vă spun ca să știți
dragă doamnă și domnule Kashi

(imagine: Gulnur Mukazhanova)