Monday, December 31, 2018

Friday, December 28, 2018

coral

ne ascundem de ploaie
într-o sală ticsită cu reviste și cărți
individul din fața mea poartă un papion decolorat
cu laptopul pe genunchi scrie
apoi zâmbește cuiva prezent în ecran
lângă el un alt individ citește o carte voluminoasă fără titlu ori nume
o asistentă medicală soarbe din când în când
dintr-o cafea starbucks
cu privirea pierdută în colțuri de pereți
de printre rafturi apare o fată
împinge un cărucior plin de cărți
pe pielea ei tatuată se deschide o pădure. păsări mari își întind ghearele pe gâtul ei
un șarpe coral șerpuiește printre picioarele omului cu papion
și-și îndreaptă ochii acoperiți de solzi
înspre noi
niciodată n-au greșit ținta



Tuesday, December 18, 2018

pe credit

mi-e totuna dacă plouă ninge
sau dacă cerul se deschide să ne arate
un al cincilea anotimp
fără să ne rușinăm fiindcă nici măcar n-am îndrăznit să ni-l imaginăm.
aceste gânduri îmi dau senzația de vagă durere. e normal
să doară. și visele dor. însă asta nu trebuia să se întâmple.
aici e un loc unde se exagerează ușor. se intuiește
așa cum ai intui că un vas din sticlă în care torni apă fierbinte se va crăpa de sus în jos
inima e prima care decade.
pe credit
primim o singură amintire despre ceea ce iubim.
perfecţiunea nu cere martori
pare atât de firesc să urmărim o singură
fericire care să ne țintuiască pieptul.
fantastic. nu e să fie.
even better.
metaphor - the opportunity of a lifetime.
you don't like it? sorry. that's fine. not everything
is going to be that weird from now one.
I promise you'll have fun. I promise I will talk nicely. I promise
to make everyone around me happy
truly happy.

Sunday, December 16, 2018

poezia

the infant is crying for his mom
his crying-
the story of an abandonment

poezia nu îți caută nervii
nu-ți pretinde toate orele nopții
nici umbrele
nici tăcerea
în armura ei fixă
o doare undeva de suferința ta
din care ți-ai făcut față de perină
de tristețea ta
de inteligența ta sclipitoare
poezia e infantul care plânge cu lacrimi după mama lui

limbajul îți vrea sângele
până la ultima picătură
nu șanțurile în care ai borât
nu podelele pe care ți-ai desenat cu limba sfârșitul
nu curvele nu ploaia nu întunericul
nu renunțarea

nu eșecul.

critica voastră means nothing to me
nothing.
I'll never be one of yours.
never.


Friday, December 14, 2018

*

îți vorbesc mult repede și tare de parcă un tren de mare viteză trece pe aici în același timp de parcă aș bate cuie în oasele noastre să le țin pentru totdeauna împreună. cel mai greu de străpuns sunt cele micuțe care nu pot primi atâta greutate
renunț și tac. tăcerea mă preface în lavă. mă preling pe niște scări circulare în sus până la singura stea vie cât ochiul aprins a lui Dumnezeu în care noi nu ne vedem fiindcă nici nu suntem. atunci fac cale întoarsă. trec de iarba rămasă sub zăpadă până dau de singurul om îngropat în hainele tale și mă cutremur. simt durere și frică.
urlu până când nu-mi mai văd mâinile cu care îi zgâlțâi pieptul să-l întreb când ți-a furat veșmintele și unde te-a ascuns. viu să mi-l aduci îi strigam celui mort și știam că nimeni nu mă aude


Wednesday, December 12, 2018

*

nu te grăbi. neantul așteaptă și va ataca
dacă ți-ai găsit vocea lăuntrică înseamnă că iubirea e foarte aproape 
ai venit din întuneric și te îndrepți înspre el  
tot ce se va scrie a fost deja imaginat de altcineva
visele trebuiau să rămână unice 
atașate de oasele tale
nu-ți mai aparțin. cineva ți le ia și le pune deoparte 
extracții fără durere
ca niște inele din chihlimbar luate seara de pe degete
încremenită în tine. absorbită în gândul tău 
faci semne micuțe în formă de litere 
în altă emisferă este deja mâine 
pentru tine ziua crește în timp ce pășești
fă-ți plăcerile mici întinde-te aici
și așteaptă-ți trecutul 
în cenușa lui nu caută nimeni


  

Tuesday, December 11, 2018

Monday, December 10, 2018

nu

inima nu e flexibilă
e o casă într-un vârf de munte
izvorul nu e departe
ferestrele luminează în și din afară
privește-o cum arde

plâng toate diminețile  care vor veni. soarele arzător.

umerii singuri
plâng pământul pe care a fost ridicată odată

casa aceasta
plâng apa 
care va spăla alte trupuri 
plâng brațele tale triste
înălțările 
coborârile repetițiile
mesele grele de coate întinse

clopotele  care nu se mai mișcă
plâng toate vocile înecate de plânset.
numai ochii tăi și păsările

mai sfințesc cerul 
cercetătorii ne asigură că avem nevoie
de nouăzeci de bilioane de ani 
să ajungem până în cealaltă parte a universului
iar asta doar dacă am călători  printre stele

e vremea noastra de-acum 
și-a nopților negre





Tuesday, December 4, 2018

*


ecoul absenței 

dintr-un piept 

în altul 

și rânjetul batjocoritor de după

al întunericului


Monday, December 3, 2018

odată


și eu purtam grija lunii, a minții mele, și-a scutecelor de unică folosință

mijeam ochii de parcă lumea era prinsă într-un ecran 

pe ceilalți îi vedeam ca pe unul singur

nu mă grăbeam să ridic mâna să opresc ceva din mers

să ajung nicăieri

meniul zilei se citea cu voce tare

ah, bune mai erau cuvintele

și nu ne dureau


Sunday, December 2, 2018

mai e puțin

mai e puțin
până când sufletele noastre vor arde
mai trași la față mai înstrăinați unii de alții
copiii ascunși în căsuțele păpușilor și-a ursuleților de pluș
vor umple străzile
condamnații își vor lăsa scaunele electrice
și vor cânta într-o limbă moartă
oh ubi coepimus (de-unde să-ncepem)
mai e puțin
până când norii din vis își vor întinde mâinile și ne vor îmbrățișa
ca pe niște păsări abandonate
ziua de mâine e deja aici atât de aproape
un pic plânsă un pic trasă la față


Saturday, December 1, 2018

pentru zilele când 



îți vei trece degetele
peste pojghița rece de pe geamuri
ți se va face dor
de aroma aceea blestemată
a dulceții de gutui
dintr-un borcan spart între dinți

Thursday, November 29, 2018

*

sunt foarte optimistă
extrem de optimistă
sunt o bombonieră
vă ofer bomboane de ciocolată 
de cafea
de miere 
de rom
de lapte
îngrășați-vă le spunea
în timp ce-i ura în mod egal 
pe toți
până la ultimul


Monday, November 26, 2018

love is where dream is


am reușit să scriu primul poem de la coadă la cap
învăț zi de zi meseria de a supraviețui
fără tine
jubilez în jurul ideilor lejere pe care le născocesc
nu înveți nimic de la oamenii singuri și triști
dar ei sunt singurii care pot vedea în inima ta
fugi cât mai e timp fugi ți-am spus
nu-ți schimba obiceiurile
ce mai aștepți?
dă tuturor lucrurilor dimprejurul tău numele tău dacă vrei
nu numai ființele vii visează o viață nouă
ține-ți palma deschisă spre cer
și-ai să vezi va acoperi câteva stele
o femeie îți apare în vis
o iubeai atât de mult încât visul nu ți-a mai dat-o
love is where dream is
leave no trace I say
nothing matters nothing makes sense
ai fost invitat la petrecere
o ușă se deschide
muzica nu se oprește
când ieși


 
 
 

Monday, November 19, 2018

nici eu nu mai sunt



mâini nevăzute mi-au scris poemele 

mi-au măsurat spațiile 

goale dintre mărgelele de coral

mi-au netezit părul cu reflecții de umbră

 
un vânt rece ne tot bate obrajii 

soarele gri a fost luat pe sus 

închis într-o clinică în turnul de sticlă

 
nici eu nu mai sunt. am fost făcută să te iubesc. 

poemul acesta crește 

din el însuși ca o inimă crudă 

jumătate ploaie măruntă cealaltă jumătate deșert

 
m-am prăbușit în tine ca într-un vin sacru

din cer s-au deschis fântâni și ne-au acoperit 

ca pe niște obiecte pure



Saturday, November 10, 2018

*



m-am trezit
niște ochi îmi ardeau pielea
ca niște cioburi de sticlă ținute prea mult în soare
fugărind o fantomă m-am trezit.
din trupul meu, nu demult o balanță,
dinți otrăviți au mușcat.
o ceață își scutură haina peste oraș
ici-colo
câte un om singur sub același blestem
închidem ochii
să ne vedem




jealousy


excursii în țări exotice
masaje cu pietricele fierbinți numai și numai din aur
excavate de archeologi tineri
cu mâinile lor subțiri și timide
o construcție unică
un edificiu complex în jurul unei idei salvatoare
saloane de lectură din literatura universală consacrată
oh câte n-aș mai putea face
însă stau aici where I belong
în nemișcare
ascult cu urechile
ciulite
la zgomotul infernal făcut de inima mea
prinsă în furia unei "energii degradante"


nino


stau la coadă, aștept o pizza aburindă
cu mine stă și mama. vorbim
ea despre viață, eu despre moarte.
locuiesc într-o casă de lemn, îmi spune
deodată se înserează
ajung acasă, așez pizza pe masă
am văzut-o pe mama azi, zic
de unde știi că ea era?
ea era, m-a lăsat să plâng ușor
pe umerii ei din lemn

Thursday, November 8, 2018

oglinzi

motto:
"Experience is voluntary"
Michael Palmer

o oglindă răsturnată peste o altă oglindă
nimeni nu-și mai vorbește
o cărămidă peste altă cărămidă peste altă cărămidă
în urmă firișoare de sânge
ni se promite o vreme mai bună
o viață mai bună
mai poftiți pe la noi

acesta este un poem
acest poem nu te va face mai fericit

acest poem nu este o amandină
nici nu are gust amărui de noapte

acest poem nu te va face să iubești
nici să urăști

acest poem nu-ți va aduce aminte de moarte
(rămâne pe altădată)

nu-ți va plăti cheltuielile de bloc nici transportul public
nu va face nimic din toate acestea

într-o zi
a fost ulima zi de școală
flori haina neagră inscripționată cu literele alfabetului albe
scenă microfoane cortina grea
tocmai în ziua aceea am căzut în rahat până-n gât
singura metaforă aici ar putea fi coafura regelui soare
a mătușii care mi-a venit degrabă în ajutor
mai mult de rușine decât de drag
și tocmai în ziua aceea purtam șalopeta mea preferată
la care am fost nevoită să renunț
ca la o pisică moartă îngropată în spatele casei

din ziua aceea m-am hotărât ca orice ar fi
și orice s-ar întâmpla
să nu mai cad niciodată

așa am crescut eu în acel an cât alții în același an

după aceea niciun noroc mai de doamne-ajută
nu și-a lăsat urme adânci în țeasta mea
a trebuit să memorez ca orice alt copil tabla înmulțirii
comentarii teoreme demonstrații
să scot asul din mânecă proiecte referate
să mimez frumusețea
să-mi potrivesc așteptările
după alte ore exacte

la sfârșitul lui noiembrie avem programată o întâlnire
cu toți colegii de departament împrăștiați prin toată lumea
ne-au comandat îmbrăcăminte la fel
ca să ne recunoască
cum își recunoaște ghidul turiștii din grup prin muzee
cum își recunoaște Dumnezeu cetele de heruvimi și serafimi

acest poem nu este o declarație
pe acest poem nu-l încearcă nici o durere

nu mai mai pot face nimic cu acest poem

o albină rămasă din vară în podul casei
a intrat în camera mea
și-i plac la nebunie
pereții pe care am scris




Monday, November 5, 2018

termeni uzuali

el era unul dintre oamenii aceia "mult iubiți"
cărora le strălucește umbra și după ce trec
iar asta îl făcea vulnerabil
în seara aceea pe ea o usturau ochii de la rimelul  "darkest than dark"
adu-mi te rog e acolo pe raftul oglinzii
el era tăcut ca un faraon ajuns piatră
și cu toate astea umbla pretutindeni cu patru inimi în piept
ceea ce îl obosea foarte tare
a dibuit burețelul l-a înmuiat în demachiantul lichid
i-a șters pleoapele apoi i le-a sărutat
să împărțim îl implora ea să împărțim totul
avea ce avea cu termenii uzuali cum ar fi fericirea și nefericirea
pe care mereu îi confunda
fără să-i fie prea rușine de asta
și mai avea câteva întrebări
însă el era în picioare deja pleca
acolo unde nu-l va mai găsi nimeni
până nu se va întoarce de bunăvoie
ronțăit de singurătatea primită în dar
atunci când ceruse să i se dea un trup





Monday, August 6, 2018

caleidoscop


james dean a murit într-un accident la volanul unui porsche
lângă cholame california
drumul sub roțile mașinii e o pârtie albă

 
trecem pe sub gâturile subțiri ale macaralelor
care ne păzesc orașul in weekend


 
suntem liberi. am scăpat din camera de gândit

 
numai copiii și bătrânii îți vor răspunde
dacă-i intrebi
cât de departe e departele


fără să încerce să schimbe subiectul

 
aici a fost odată un lac. încă există.

 
aici în loc de nisip au fost pietre mari
ca niște oase de dinozauri
învelite în ceață


 
aici muntele drept
păstrăvul iute și apa adâncă


 
dimineața te trezești brusc. știi cine ești
dar nu mai știi unde


 
aici a fost odată
un drum cu multe direcții.
o oază de verdeață
iubirea. un caleidoscop
sticla colorată lumina și mătasea fină
încă există



Monday, July 16, 2018

*


locuri și oameni 

despre care nu mai ai nimic de spus

cu greu se mai iese

din infernul laudei de sine 

ne cărăm piticii pe creier la vedere 

odată aranjați într-o ordine firească   

moartea a ajuns răspândită din ecran în ecran 

fără sunet de fanfare 

e atâta tristețe în jur de simți ziua asta

ca pe un pod pe care-l treci fiindcă n-ai încotro 

și tocmai cu tine se surpă

viața e posibilă numai în spatele casei tale

unde-i betonul crăpat

de-acolo ies câteva firișoare de iarbă 

două legături de buruieni 

și-o jumătate de păpădie

copiii sunt foarte ocupați 

să salveze o gânganie  

de care ți-e scârbă

o urcă pe-un băț lung 

și-l țin îndreptat 

către soare


Wednesday, June 6, 2018

cei aleși


cei aleși 

se vor dedulci cu vise 

prin casele lor 

scufundate în lucruri  

de jos

până sus


în tavan

stă deschisă  

o gaură mare ca după război

pe-acolo se văd păsările 

cu ciocurile lor aurii 

pe-acolo 

coboară din cer

nestingheriți 

părinții 

se poartă firesc. se apropie

ne mângâie 

cu mâinile lor 

translucide. 


nu se lasă ușor

hai puiu’ mamii 

hai curaj

să vindem casa asta 

pe care-au zidit-o albinele 

unor oameni sosiți aici 

de pe alte continente. 

lasă-mă pe mine să le vorbesc 

atâtea am să le spun

în limba noastră 

un clopot de munte


aer de interior


am mâncat un măr galben 

doream doar să mă răcoresc  

am lăsat destul 

de mult pe cotor 

așa cum făcea doamna farcaș  

învățătoarea mea din clasa  

a 2-a  

apoi m-am lăsat într-un cot  

am strivit cotorul  

după care am început să mă-ntristez ușor 

uitasem că l-am lăsat acolo

nu se face 

să dai vina pe-un fruct

sau pe ce-a mai rămas din el 

 

de partea cui ești tu?  

 

heidegger “poetry- no game…”

   

arunc 

și eu zarul 

deși știu dinainte 

în partida asta 

nu se câștigă 

ce bine e

când poți să participi

 

poezia- poftă de inimă  

de nesomn

 

ceaiul fierbe la foc mic 

în miezul nopții

nu mă ridic 

felia de pâine 

e deja 

arsă

 

aducem 

pe lume copii

zâmbim 

când își întorc 

capetele după lumină 

să-și facă curaj 

pe tălpi 

straturi subțiri   

de lut

mamele le sărută și cresc

cresc

Dumnezeu se uită 

înfloresc crenguțele într-o grădină

de vară

 

pe la ora șapte și jumătate

m-am imbrăcat și-am plecat 

la muncă 

am corectat contracte  

până mi s-a făcut foame 

nu mă așteptam 

să fim cinci oameni la masă  

de obicei 

mănanc 

singură  

și mai înghit bucăți mari de aer 

de interior

Friday, June 1, 2018

nu-mi vorbi

nu-mi mai vorbi domnule Larkin
despre tinerii dansatori și mișcările lor solemne prin aer
imitând fulgii de gheață
nici nu voi sta aici să te-ascult cum proclami
că nimic nu se-ntâmplă nicăieri niciodată
am adunat bănuți pentru un taxi sunt liberă să plec
de îndată ce-mi voi aminti numele cartierului și data de astăzi
fii fără grijă n-am să adorm
n-am ațipit niciodată stând în picioare
cât despre pâine și bolta înstelată
numai de bine
deși nu pot să nu observ cum "de jur împrejurul universului
au fost ridicate ziduri foarte înalte"
le voi sparge cum sparge puiul firav coaja de ou
voi da
de pământ
ne vom hrăni unul cu altul


Wednesday, May 30, 2018

S


de la N am învățat șeptică șaișase război șah

am învățat cum se lovește în cap șarpele de câmpie

și cum se întind piciorușele de broască sub apă

am mai aflat tot ce se putea afla pe vremea aia despre

metallica și jackie chan

nu demult mi-a vorbit exaltat despre S

de la S am aflat de berman

li po nicanor parra acosmei și alexandru

scrie și fii fericită îmi spune S

“poezia te face om”

la care eu nu știu ce să-i răspund

tocmai a intrat Regina

își trage aproape un scaun

are atâtea să-mi povestească


Monday, May 21, 2018

that bloody magnolia tree



stau ca o statuie la
intersecția pfingsten cu lake street
în față un pod construit peste o autostradă cu 8 benzi 
la capătul lui niște copaci fără flori umbră  destulă si Regina
în pauza de fumat la o distanță bunicică de clădirea angajatorului
no guns & no smoking policy strictly enforced
să tot fie vreo 30 de grade
Regina poartă
negru ca în fiecare zi
după o copilărie dură în Arkansas 
de fiecare dată când ne întâlnim îmi povestește cum se ceartă
cu maică-sa la telefon de la nimicuri apoi turuie mai departe
despre familia ei despre bunicul ei matern un copil din flori al  faimosului boxer
Philadelphia Jack O'Brian și alte amănunte picante
cu gândul la Regina și la poveștile ei
intru în clădire cu același plictis cu care-am ieșit  
îmi cumpăr un coca-cola de la tonomat 
beau porcăria asta  din colorant de gândaci 
cam o dată
de două ori pe lună
nu pot renunța
la fumat am renunțat cu 11 ani în urmă   
din când în când aș vrea
să mai fumez
dar mă țin tare
dacă aș avea un complice constant
nu m-aș mai ține
de pe hol aud avocatul cum strigă
I have to put you under oath!
you have to testify do you understand?
dar nu se poate domnule
eu nu pot da mărturie
decât despre ceea ce văd
dinăuntrul
cutiei mele de sticlă
vă dau cuvântul meu am încercat
avocatul părea să-și piardă răbdarea
nu mai putea urmări
roller costerul din ochii clientului său
am încercat am încercat am încercat am încercat
vă zic  
mi-am comandat o cafea
mi-a fost servită fierbinte ah mi-am ars sufletul
iar ea
ei bine ea ar fi putut să rămână a mea
pentru totdeauna  sau măcar până a-nflorit
that bloody magnolia tree




Tuesday, April 24, 2018

cimitirul poemelor


pe mama a tăiat-o în frunte un vraci

să-i alunge boala

pe tata nu

el n-a fost niciodată bolnav

și nici nu e tipul de om care să creadă

în vraci și alte bazaconii  

 

ne aflăm în cimitirul poemelor

de-o parte și de cealaltă

coloane lungi de cuvinte

ici colo mai apare câte un om

care se bucură de soare

de la răsăritul până la apusul lui 

care poate atinge și cele mai firave obiecte 

cu umbrele lor de fum

le poate trece

dintr-o zi în alta  

fără să le pretindă  schimbări spectaculoase

de teamă să nu cumva secătuiască rezervele  

de schimbări ale zilei

 

dacă privești atent 

bulevardele și autostrăzile în mișcare

nu mai înțelegi de unde a început totul 

faci un semn 

în locul în care ai stat și-ai privit 

te îndepărtezi

aerul lovește cu putere într-un piept sănătos

lăsându-i urme adânci  

un câmp brăzdat de-a latul

un singur anotimp

 

nu-ți fie teamă

va rămâne locul acela

în care ai stat și-ai privit 


Wednesday, April 11, 2018

pe mâine


în jurul meu totul se dizolvă de dimineață îmi fac timp 
pentru câteva exerciții 
încep ușor și simplu prin a mă întreba fără să ridic din sprâncene  
fără să mă pufnească râsul 
de ce-am fost lăsați aici 
liberi 
sub soarele harnic ca un lucrător din clasa de mijloc 
ni se pregătește a doua zi 
a treia zi 
mereu următoarea
all work and no play
în Mumbay oamenii poartă măști chirurgicale pe gură 
să nu înghită insecte atunci când respiră
cine le hrănește insectele?
în mijlocul lumii ești 
adormit 
ca ciobanul Endymion într-o peșteră din Mt. Latmus după sărutul Selenei 
în mijlocul lumii însă ții fereastra închisă 
vrei să-ți duci mâna la frunte 
lași asta pe mâine