neoanele pizzeriilor se joacă cu culorile întunericului
cumpăr rămân în continuare foarte utilă societății
încă o dată veghez
încă o dată citesc
sondaje despre cele mai ospitaliere țări din Europa
mai cred în după-amiezile calme
umbroase
în feldspatul apusului de soare
îmi iau puțin avânt mă înarmez
cu argumente solide
inocența nu mi se mai potrivește de când s-a lățit
cerul cu un cot mai sus de fruntea mea
nu-mi folosesc copiii pentru a-mi justifica lirismul
și nici pe tine
numai piatra lunii
(să-mi alunge măcar câteva din coșmaruri)
vai cât de adorabili suntem
căutând să înțelegem
ceea ce nu e palpabil
facem casă bună cu durerea
animalul cu miliarde de dinți care rupe și sfârtecă
rupe și sfârtecă
și nu se mai satură
presimt că va începe să plouă
așa că mă îndepărtez de lângă fereastră
cu sau fără furtuni
zilele sunt piesele aceluiași gigantic puzzle
la care lucrăm de mii de ani până târziu în noapte
intuim atât de puțin din ceea ce ne așteaptă
No comments:
Post a Comment