fântâni

 

oricât de frumoase ar fi

zăpezile vor acoperi fântânile 

din care oricum nimeni nu mai bea
oamenii vin înfrigurați 

hipnotizați

cu poveștile și inimile lor sfârtecate
ți-am spus 

nu începe acest exercițiu
dintr-un singur cuvânt
te-am rugat 

nu mă lăsa singură
nu suntem toți înțelepți
și sfinți ca statuile curților interioare
mai întâi ochii apoi brațele.
acum râd și plâng în același timp
ambele sună ca niște simple șoapte
ca un secret într-o limbă străină din care
înțeleg câteva cuvinte 

mi scusi/ mi scusi
poate cineva să deschidă trecutul cu o vocală?

inimile vor continua să bată însă nu în același ritm
ne vom opri brusc. copacii vor învia
bunicii își vor lăsa lumile lor 

vor scoate tacâmurile 

din argint 

îmbrăcați de duminica
perimte-mi încă două-trei rânduri
râurile curg fără să se oprească 
de unde atâta perseverență? de unde atâta apă?
nu voi mai cânta acest cântec. singurătatea
e o pastilă over the counter
care dă o stare de bine 

câteodată

link - Portile Nordului

https://en.calameo.com/read/00031005199a6ff9c6618 

ceva bun ceva frumos

 

ceva bun ceva frumos îți poate aduce o nouă zi

urci un munte pe urmele indienilor cherokee

ori ale vechilor căutători de aur din Dahlonega

pământ străin roșiatic pietre care îți iau ochii în bătaia soarelui

păduri cu copaci înalți pustiiți de frunze la început de februarie

de partea cealaltă

o pajiște scăldată în liniște

ceva bun ceva frumos îți poate aduce o nouă zi

vino cu mine împreună vom cânta (în șoaptă)

vom fi actori mimând cuvinte

manechini fără veșminte. fără fapte

nimeni nu ne va crede

nu vom depinde de nimeni. limbajul

din afara acestui poem va dispărea

va rămâne o durere difuză

din gurile noastre va răsări un soare nou

speranța care plecase prima ca o lașă

- o vom pune acolo unde era odată

fortune cookies

liniște.  umbrele se așază pe exact aceleași obiecte ca înainte.
suntem vii. încercăm să vedem până acolo unde nu se vede nimic. 

te îndepărtezi ca un nor singur.
unii dintre noi știu cum să privească cerul
și mai sunt cei care au văzut însă nu vor spune nimănui

cum arată obrazul de lumină
al îngerilor. nu este adevărat că avem aripi
și nici că suntem ceea ce iubim. suntem
ceea ce gândim. uneori

din pricina fricii de noi înșine
devenim lucruri.
ne apropiem de sfârșitul zilei. de pe borurile pălăriei se scurg stropi mari
de ploaie. în interiorul ei
o etichetă cu litere minuscule și harta statului Wisconsin. 

de jos în sus ochișori de copii

mă imploră să alung ploaia asta rece. îmi oferă la schimb
fortune cookies corectate cu pixul: 
vei ajunge într-o țară îndepărtată
se citește acum:  vei ajunge într-o galaxie îndepărtată.
iar eu știu că greșeala e o minciună. sau invers.
ochii împăienjeniți de dorințe. de vise
iau forma amintirilor noi
netrăite.