the American Chopin

cu multumiri, din nou

https://antoneseiliviu.wordpress.com/2019/12/10/cercul-poetilor-aparuti-6-adela-rachi-din-frumusete/

introducere

" The bad light is here and nothing is real" 
(Alejandra Pizarnik)

vezi cum se deschide prăpastia. nu înseamnă că vei afla dinainte
cine nu va mai fi aici mâine
se aud tunetele undeva pe-aproape 
stropii de ploaie
vor șterge din urme
să nu mai speri. spune-ți singură bună ziua. noapte bună. dragă.
spune-ți tot ce-ai vrea să auzi. fă o pauză. repetă.
te dor toți anii ăștia de fugă
închide ochii.

și muzica asta de unde?
ce-ai pus în pieptul meu dumnezeule
și cine-o mai aude?

All night I hear the noise of water sobbing - Alejandra Pizarnik

"All night I hear the noise of water sobbing. All night I make night in me, I make the day that begins on my account, that sobs because day falls like water through night.

         All night I hear the voice of someone seeking me out. All night you abandon me slowly like the water that sobs slowly falling. All night I write luminous messages, messages of rain, all night someone checks for me and I check for someone.

         The noise of steps in the circle near this choleric light birthed from my insomnia. Steps of someone who no longer writhes, who no longer writes. All night someone holds back, then crosses the circle of bitter light.

         All night I drown in your eyes become my eyes. All night I prod myself on toward that squatter in the circle of my silence. All night I see something lurch toward my looking, something humid, contrived of silence launching the sound of someone sobbing.

         Absence blows grayly and night goes dense. Night, the shade of the eyelids of the dead, viscous night, exhaling some black oil that blows me forward and prompts me to search out an empty space without warmth, without cold. All night I flee from someone. I lead the chase, I lead the fugue. I sing a song of mourning. Black birds over black shrouds. My brain cries. Demented wind. I leave the tense and strained hand, I don’t want to know anything but this perpetual wailing, this clatter in the night, this delay, this infamy, this pursuit, this inexistence.

         All night I see that abandonment is me, that the sole sobbing voice is me. We can search with lanterns, cross the shadow’s lie. We can feel the heart thud in the thigh and water subside in the archaic site of the heart.

         All night I ask you why. All night you tell me no."

Nicolae Labiş

"Pentru ce-am plecat,
Unde mă îndrept?
S-au întunecat
Sensurile-n piept,
Dar o flacără
Mă cheamă acolo
Sub straturi de nea
Şi vreau să treacă
Liniştea mea."

All I have to do

mi and l'au - philosopher

Gertrud Kolmar

"You hear me speak.  But do you hear me feel?"

îmi pare că nici nu mai sunt

noi nu vom muri nicicând. noi am auzit
țipatul răniților mult după ce
războiul s-a sfârșit
am văzut chipul

ratării de la mijlocul vieții
când pătuțurile copiilor au fost înlocuite
cu rafturi.
Baudelaire. albatroșii din gips.
Thomas Merton. plantele cățărătoare de cameră

an după an
creștem frunze mari de lămâi
semințele călătoresc adânc sub pământ

prin capul meu câteva cuvinte se vânează
între ele flămânde. nicio satisfacție în asta
nicio bucurie

îmi pare că nici nu mai sunt.
mă las pe genunchi
îmi privesc umbra ca pe un animal de pluș
amestecată cu sânge și bruși. plâng
plânge.

mă înalț să te-ajung

erik satie

Passing to Where? by Richard Brautigan

"Sometimes I take out my passport,
look at the photograph of myself
     (not very good, etc.)


     just to see if I exist"
                 
Tokyo
June 12, 1976

fotografii

cuvinte însoțite de fotografii dintr-un anume loc de pe pământ foarte frumos iți taie respirația a rămas în locul ăla ori locul acela a rămas în el pentru totdeauna la fel trebuie să fie și cu femeile

words we rearrange

spune-le asta oamenilor din burundi

îți rămâne doar o secundă
cât îi ia ghilotinei să cadă ascuțit
să treacă prin oasele micuțe de la gât făcându-le praf
de la te-iubesc până
la nu-știu-ce-se-petrece-cu-mine-nici-cine-sunt-nu-mai-știu
și cazi
fără cale de întoarcere
aici e moartea cea mai frumoasă
aici să rămână

those beautiful changes

într-o noapte la început de noiembrie ți-ai dus mâna la inimă

singură te-ai întins sub lespedea aia
de unde nicio voce nu mai răzbate

aici sus ne sufocă tăcerea. nu ne permitem plânsul. nici iertarea

decojim portocale. preparăm ceaiuri. ridicăm mâinile
taxi! taxi! iubirile de aer

ne pregătim să scriem

cu gândul la those beautiful changes
partituri muzicale de mult uitate

o femeie vorbește din când în când cu mama ei

de dincolo de fereastră
îi piaptănă părul alb. îi mângâie obrazul

soarele slăbit se retrage. somnul vindecă încă o dată

pământul dispare.

back to james tate's poetry

http://danagioia.com/essays/reviews-and-authors-notes/james-tate-and-american-surrealism/

perseverăm

va veni o vreme 
când cuvintele tale vor fi singurul tău judecător
a venit

Caiete, Emil Cioran

"Artistul care caută extraordinarul cu orice preț și în chip constant plictisește repede, căci nimic nu este mai nesuferit decât monotonia insolitului.  Nu există artă veritabilă fără un minim, de fapt fără o bună doză de banalitate. Importantă în artă e necesitatea.  Trebuie să simți într-un chip absolut că o operă e necesară, altfel nu valorează nimic și plictisește.  Iar dacă ne dă, fie și pentru o clipă, impresia că poate fi înlocuită cu oricare alta, totul se prăbușește."

proiect M

în vârful picioarelor către niciodată
te-ai hrănit din propria-ți inocență
altceva n-ai încercat
ai pășit de două ori
de trei ori pe același drum
ți-ai spus voi mai merge încă o dată
cine a mers va mai merge
cine a fost lăsat să aștepte va aștepta în continuare
copacul rămas fără frunze
crede că e deja mort
ba mai mult crede că vântul e moartea
atunci când șuieră peste case
îți refuzi chipul acela de parcă nici nu există.
haide. să nu facem asta cât e ziua
de lungă. cât e noaptea.
ceasurile au stat.
am făcut tot ce era de făcut:
am iubit. am visat.
tresărirea asta
ține-o bine minte
undeva chiar acum apune soarele

not entirely prepared for this

în noapte

în noapte
sângele meu se înalță ca un balaur
ce casă frumoasă
aici de ce nu locuiește nimeni?
suflă peste acoperiș și-l distruge
rămânem
descoperiți
pentru o lungă călătorie
pândește cât pândește cea mai mică mișcare.
trezește-te! aveai înainte o viață.
luna își dezvăluie coridoarele lungi și înguste  
casele se reconstruiesc cu străini
dimineața
ne trezim
goi
vulnerabili
și triști  
Dumnezeu împarte semne
- știm cum să facem și singuri
cel puțin pentru azi alung prima emoție
primul gând
-  știm cum să facem și singuri (strig din nou fără cuvinte)
tăcerea e bună
numai atunci când e cea mai adâncă
nu-mi mai trimite semne doamne
du-te de la mine ca de la unul care nimic nu mai știe
cum noaptea știe 
numai să fie

Sylvia

"Tomorrow I will curse the dawn, but there will be other, earlier nights, and the dawns will be no longer hell laid out in alarms and raw bells and sirens" (Sylvia Plath)

because you love me

I belong to no one

am ploaia aici. las-o să cadă
nu știai?
copacii sunt mai mândri de rădăcinile lor decât de rugina violentă din frunze
drumul - de capătul lui
lumina coagulată. ochii care plâng
Dumnezeu multiplicat în fiecare om singur
mai rămân
excesele
furtuna
și restul cuvintelor
 
în care nu mai cred

Mark Strand, Dark Harbor #10

"It is a dreadful cry that rises up,
Hoping to be heard, that comes to you
As you wake, so your day will be spent

In the futile correction of a distant longing.
All those voices calling from the depths of elsewhere,
From the abyss of an August night, from the misery

Of a northern winter, from a ship going down in the Baltic
From heartache, from wherever you wish, calling to be saved.
And you have no choice but to follow their prompting,

Saving something of that sound, urging the harsh syllables
Of disaster into music.  You stare out the window,
Watching the build-up of clouds, and the wind whipping

The branches of a willow, sending a rain of leaves
To the ground.  How do you turn pain
Into its own memorial, how do you write it down,

Turning it into itself as witnessed
Through pleasure, so it can be known, even loved,
As it lives in what it could not be."

Make it rain

How it is

Clann- I hold you

Letter to a Mute, Thomas James

"If I could reach you now, in any way
At all, I would say this to you:
This afternoon I walked into a thicket

Of gold flowers that had no idea
What they were after. They couldn't hear a thing.
I walked among a million small, deaf ears

Breaking their gold into the afternoon.
I think they were like you, golden, golden,
Unable to express a single thing.

I walked among them, thinking of you,
Thinking of what it would be like
To be completely solitary. Once I was alone like that.

All the field was humming, brimming
With some brazen kind of song, and I
Thought that somehow I could disappear

Into the empty hall of your right ear,
Wandering through the slender bones of you.
But I knew that I could never let you know

That it is lame summer here, that I
Can hear the crickets every evening
Hollowing out the darkness at my window,

That you have vanished into a dark tunnel
Where I have tried to reach you with my mouth
Till my mouth ran gold, spilling over everything.

Tonight I looked into your face, tenderly,
Tenderly, but I can never find you there.
I can only touch your quiet lips.

If I could stick my pen into your tongue,
Making it run with gold, making
it speak entirely to me, letting the truth

Slide out of it, I could not be alone.
I wouldn't even touch you, for I know
How you are locked away from me forever.

Tonight I go out looking for you everywhere
As the moon slips out, a slender petal
Offering all its gold to me for nothing."

carte

"...Ce carte, un chip omenesc! "
( Julien Green, Jurnal, ed. Univers, Bucuresti, 1982, pg. 138)

itaca_nr._27

https://issuu.com/emanuelpope/docs/itaca_nr._27

concession, bukowski

"did you ever see a horse with
a broken leg
trying to stand on that
leg?
I don't have the guts to watch, I
have to look away up into the
grand-stand and there another terrible
sight awaits me, all those human faces
and I have to look away again as
the darkness descends and you
become aware of your heart, your
throat, your despair, your mind and
what's left of your spirit, that's
when  you know that you've never
accomplished anything worthwhile-so
cart the horse away, nuke the humans
and the cities, trash history,
just leave standing there my shoes, untied,
the left one upright, the right one on
its side, there like that, frozen
in time, empty forever."

(Charles Bukowski, Slouching Toward Nirvana)

drumul spre casă

fugi de ploaie prin ploaie

când deja ești ud leoarcă

îți știi bine chipul. gesturile.

minciunile mici
din joacă
jumătățile de propoziții. lungimea unghiilor
cămașa de noapte. ciorapii din nylon
inima strânsă - un fruct trecut
reflecțiile sângerii ale paharului din cristal de bohemia
sunetul gâtuit al robinetului
de sub fereastră

am clipit. am clipit încă o dată

toți au plecat.
m-am scufundat.

un copil plânge de sete, un altul de frica viselor

privește în jur. acesta e visul

mergi
fără grabă.
imaginează-ți ziua & noaptea
oamenii
stelele.
ia plastilină în palmele tale micuțe
fă-i pe toți noi și frumoși
așa cum faci soldăței.

viața adevărată e visul

copilul se îndepărtează

neliniștit.

iar ție

ție nu am nimic să-ți mai spun

nimic despre frumusețea interioară

nimic despre drumul spre casă

să nu mai răspunzi la atâtea întrebări deodată
iată zilele vin către tine cu mâinile goale

Run of the Mill

rândul acesta

te îndepărtezi brusc
ai vrea să rămâi pentru totdeauna.

din inima ta am băut și m-am curățit
există un loc unde se adună cei care pretind că înțeleg.

banii adunați
nu-ți vor răscumpăra
zilele triste
nici cadoul de rămas bun.

o noapte de dragoste.
apa nu-ți mai atinge pielea
nici ochii ori fruntea.

urmărești întunericul
de-acolo jarul aprins. bluesul. revolta
rândul acesta.

ξενiτιά του έρωτα

quercus alba

exact acolo s-a retras după-amiaza
trage să moară ca un animal singur

treci pe lângă ea cu părul în flăcări
hotărâtă
să-ți găsești adăpost
inima ta un pat moale fără oase
fără umbre

copiii deschid dicționarul la pagina despre zâmbet
și-ți citesc de-acolo sentințe

scurte pe care numai tu
le poți înțelege

strada se lungește
se bifurcă
rădăcini de stejar alb

prinzi curaj. faci primul salt
ești la al doilea

Dove

I've died a hundred times

ai venit aici să plângi de parcă viața s-ar putea plânge
fața ta seamănă cu o statuie 
în stradă
 
trecătorii caută emoția pură. piața e invadată
de oameni. plouă. adorm
în picioare

you've died a hundred times.
lumina
nu mai e la fel
o purifici fiindcă nu poți s-o zdrobești
ca pe-un muc de țigară


dintre toate clopotele orașului
numai unul se roagă


dintre toate apele curgătoare 
numai una se agață de podul acesta în formă de brațe

nu va mai fi un alt sfârșit
l-ai trăit cu fiecare scrisoare
scrisă și apoi distrusă.

repetă după mine: din frumusețe am venit, acolo mă voi întoarce

and the stars, they look like little mice

Vera Pavlova

When the very last grief

deadens all our pain,

I will follow you there

on the very next train,

not because I lack strength 

to ponder the end result,

but maybe you forgot to bring

pills, a necktie, razor blades . . . 

Source: poetryfoundation.org

I started a joke

sfârșit de zi

în buzunar pietre șlefuite de apă.
silence remains trapped.
mă învârt pe loc. aveam programare la întâlnirea cu mine de astăzi?
one step off the curve.
baloanele de la detergentul de vase plutesc
ca ochișorii peștișorilor nou-născuți în acvariu.
muzica imită vântul.
neantul.
I'll upgrade it to a dream. to a laughter.
to a thirst.
ochii mei de împrumut dizolvă întunericul.
ne pierdem la "ce-ar fi fost dacă"

The Broken Mirror by David Berman

"My life is almost over; that's a fact

Statistically derived but simply true;

I look into the mirror, but it's cracked

And so reflects two, three, or more, that lack

Cohesion.  Which one's goal shall I pursue—

My life is almost over; that's a fact—

In time remaining?  Luggage largely packed,

Past boxed and crated, little left to do,

I look into the mirror, but it's cracked

And won't be fixed and always did refract

The one before it into at least two.

My life is almost over; that's a fact,

But life cannot be lived in the abstract

And begs for certainties that it once knew:

I look into the mirror, but it's cracked;

I look away in search of the exact;

Nights melt the shadow shrinking from my view;

I look into the mirror, but it's cracked.

My life is almost over; that's my fact."

R.I.P. David Berman (1967–2019)

celule

he had a very good voice but never used it.
nu e nimeni, spune orice

te va apăra mintea ta, ca întotdeauna

un personaj tatuat de sus până jos îmi taie fața
pedalează pe o bicicletă. cu o mână ține ghidonul
în cealaltă duce o pâine albă, rotundă.  
fuck, zice
își cere scuze imediat ce mă vede
credeam că sunt singur, zice
domniță, nu aveți o țigară, zice
îi răspund zâmbind, mirată de buna lui creștere.
ne uităm amândoi în sus
un cireș plutește prin aer
cireșele atârnă ca niște diamante false
dintr-un candelabru kitch. strălucesc. 
tânărul rupe din pâine.  își face foițe subțiri din miez
coaja o aruncă pe jos