Monday, December 31, 2018

Friday, December 28, 2018

coral

ne ascundem de ploaie
într-o sală ticsită cu reviste și cărți
individul din fața mea poartă un papion decolorat
cu laptopul pe genunchi scrie
apoi zâmbește cuiva prezent în ecran
lângă el un alt individ citește o carte voluminoasă fără titlu ori nume
o asistentă medicală soarbe din când în când
dintr-o cafea starbucks
cu privirea pierdută în colțuri de pereți
de printre rafturi apare o fată
împinge un cărucior plin de cărți
pe pielea ei tatuată se deschide o pădure. păsări mari își întind ghearele pe gâtul ei
un șarpe coral șerpuiește printre picioarele omului cu papion
și-și îndreaptă ochii acoperiți de solzi
înspre noi
niciodată n-au greșit ținta



Tuesday, December 18, 2018

pe credit

mi-e totuna dacă plouă ninge
sau dacă cerul se deschide să ne arate
un al cincilea anotimp
fără să ne rușinăm fiindcă nici măcar n-am îndrăznit să ni-l imaginăm.
aceste gânduri îmi dau senzația de vagă durere. e normal
să doară. și visele dor. însă asta nu trebuia să se întâmple.
aici e un loc unde se exagerează ușor. se intuiește
așa cum ai intui că un vas din sticlă în care torni apă fierbinte se va crăpa de sus în jos
inima e prima care decade.
pe credit
primim o singură amintire despre ceea ce iubim.
perfecţiunea nu cere martori
pare atât de firesc să urmărim o singură
fericire care să ne țintuiască pieptul.
fantastic. nu e să fie.
even better.
metaphor - the opportunity of a lifetime.
you don't like it? sorry. that's fine. not everything
is going to be that weird from now one.
I promise you'll have fun. I promise I will talk nicely. I promise
to make everyone around me happy
truly happy.

Sunday, December 16, 2018

poezia

the infant is crying for his mom
his crying-
the story of an abandonment

poezia nu îți caută nervii
nu-ți pretinde toate orele nopții
nici umbrele
nici tăcerea
în armura ei fixă
o doare undeva de suferința ta
din care ți-ai făcut față de perină
de tristețea ta
de inteligența ta sclipitoare
poezia e infantul care plânge cu lacrimi după mama lui

limbajul îți vrea sângele
până la ultima picătură
nu șanțurile în care ai borât
nu podelele pe care ți-ai desenat cu limba sfârșitul
nu curvele nu ploaia nu întunericul
nu renunțarea

nu eșecul.

critica voastră means nothing to me
nothing.
I'll never be one of yours.
never.


Friday, December 14, 2018

*

îți vorbesc mult repede și tare de parcă un tren de mare viteză trece pe aici în același timp de parcă aș bate cuie în oasele noastre să le țin pentru totdeauna împreună. cel mai greu de străpuns sunt cele micuțe care nu pot primi atâta greutate
renunț și tac. tăcerea mă preface în lavă. mă preling pe niște scări circulare în sus până la singura stea vie cât ochiul aprins a lui Dumnezeu în care noi nu ne vedem fiindcă nici nu suntem. atunci fac cale întoarsă. trec de iarba rămasă sub zăpadă până dau de singurul om îngropat în hainele tale și mă cutremur. simt durere și frică.
urlu până când nu-mi mai văd mâinile cu care îi zgâlțâi pieptul să-l întreb când ți-a furat veșmintele și unde te-a ascuns. viu să mi-l aduci îi strigam celui mort și știam că nimeni nu mă aude


Wednesday, December 12, 2018

*

nu te grăbi. neantul așteaptă și va ataca
dacă ți-ai găsit vocea lăuntrică înseamnă că iubirea e foarte aproape 
ai venit din întuneric și te îndrepți înspre el  
tot ce se va scrie a fost deja imaginat de altcineva
visele trebuiau să rămână unice 
atașate de oasele tale
nu-ți mai aparțin. cineva ți le ia și le pune deoparte 
extracții fără durere
ca niște inele din chihlimbar luate seara de pe degete
încremenită în tine. absorbită în gândul tău 
faci semne micuțe în formă de litere 
în altă emisferă este deja mâine 
pentru tine ziua crește în timp ce pășești
fă-ți plăcerile mici întinde-te aici
și așteaptă-ți trecutul 
în cenușa lui nu caută nimeni


  

Tuesday, December 11, 2018

Monday, December 10, 2018

nu

inima nu e flexibilă
e o casă într-un vârf de munte
izvorul nu e departe
ferestrele luminează în și din afară
privește-o cum arde

plâng toate diminețile  care vor veni. soarele arzător.

umerii singuri
plâng pământul pe care a fost ridicată odată

casa aceasta
plâng apa 
care va spăla alte trupuri 
plâng brațele tale triste
înălțările 
coborârile repetițiile
mesele grele de coate întinse

clopotele  care nu se mai mișcă
plâng toate vocile înecate de plânset.
numai ochii tăi și păsările

mai sfințesc cerul 
cercetătorii ne asigură că avem nevoie
de nouăzeci de bilioane de ani 
să ajungem până în cealaltă parte a universului
iar asta doar dacă am călători  printre stele

e vremea noastra de-acum 
și-a nopților negre





Tuesday, December 4, 2018

*


ecoul absenței 

dintr-un piept 

în altul 

și rânjetul batjocoritor de după

al întunericului


Monday, December 3, 2018

odată


și eu purtam grija lunii, a minții mele, și-a scutecelor de unică folosință

mijeam ochii de parcă lumea era prinsă într-un ecran 

pe ceilalți îi vedeam ca pe unul singur

nu mă grăbeam să ridic mâna să opresc ceva din mers

să ajung nicăieri

meniul zilei se citea cu voce tare

ah, bune mai erau cuvintele

și nu ne dureau


Sunday, December 2, 2018

mai e puțin

mai e puțin
până când sufletele noastre vor arde
mai trași la față mai înstrăinați unii de alții
copiii ascunși în căsuțele păpușilor și-a ursuleților de pluș
vor umple străzile
condamnații își vor lăsa scaunele electrice
și vor cânta într-o limbă moartă
oh ubi coepimus (de-unde să-ncepem)
mai e puțin
până când norii din vis își vor întinde mâinile și ne vor îmbrățișa
ca pe niște păsări abandonate
ziua de mâine e deja aici atât de aproape
un pic plânsă un pic trasă la față


Saturday, December 1, 2018

pentru zilele când 



îți vei trece degetele
peste pojghița rece de pe geamuri
ți se va face dor
de aroma aceea blestemată
a dulceții de gutui
dintr-un borcan spart între dinți