drumul spre casă

De-o vreme nicio știre despre cutremure

pământul se clatină ușor numai la suprafață

lumea – ce lucru teribil (spunea Cézanne)

orașele sclipesc în bălți și noroaie

rădăcinile viței de vie se înmulțesc în sălbăticie

 

Se crapă de ziuă fără martori credibili

închid ochii ca să-mi aduc aminte drumul spre casă

e-atâta pace în gândul acesta

pe care-l parcurg 

într-o liniște programată

Printre dinți reminiscențele întunericului 

în față unduiește strada micuță 

o singură clădire cu ziduri înalte - 

casa noastră

din când în când un coșmar o scufundă

nu iei partea lui Spinoza (nu râzi nu plângi nu urăști)

nici pe-a lui Şestov (nu țipi nu te revolți)

zilele de demult aproape uitate 

rezistă 

câteva note muzicale 

în dreapta și-n stânga 

inimi sângerânde în formă de oameni