*

my life makes no sense spuse deodată femeia
din fața lui
e ca și cum ai citi o poveste cu multe pagini rupte încerci
să ghicești apar personaje cu adrese necunoscute
fără nicio legătură între ele
devii agitat îl cauți pe Dumnezeu îți cauți părinții
nici pe ei nu-i găsești
femeia nu purta niciun zâmbet &
niciun fel de bijuterii
tu pari unul dintre tinerii aceia
norocoși
born with the silver spoon in their mouth
continua să-i vorbească omului cu patru inimi
i-am privit pentru o secundă prefăcându-mă
că-mi șterg ochelarii însă ea m-a văzut
a pocnit scurt din două degete
masa lor s-a făcut pe loc de mărimea unei cutii de chibrituri
nu-i mai vedeam
nu mai puteam auzi ce-și spuneau

mă voi duce să-I cer să mă facă una cu oamenii mici

au întrebat-o

de ce face ce face 

ajută-ne să înțelegem i-au zis
dacă aș fi scris aș fi lăsat personajele să râdă cu lacrimi 
chiar dacă nu era râsul lor
să plângă lângă urechile câinilor credincioși
să-și facă promisiuni să-și vorbească
la mese întinse la mese sărace   
să țipe să iubească să-și aducă ploi fără sfârșit 
să cadă să se ridice să se scufunde
în nimicuri  
până la urmă aș fi salvat măcar unul
și m-aș fi agățat de el cu toată puterea 
un an 
doi 
cine știe poate până la sfârșit  
uitați-mă
mi-am pus căștile pe urechi
scriu poezii??
aștept cu răbdare 
acest eu
să-mi sară la gât 
să mă sfâșie

ceva

poeziilor mele le lipsesc
diminețile vitamina D obrajii înflăcărați  
cârciumile zgomotele sticlelor goale   

buzunarele gata cusute din fabrică
orhideele tinovele trupele de gladiatori    
depozitele de marfă  

marele zid chinezesc podurile din saint louis
reacțiile chimice terminațiile nervoase 
și așa mai departe  

uneori își iau singure și fără vreun rost
ceva din culoarea apusului
ceva din tristețea fațadelor abandonate   

alteori își lasă în trecere 
amprentele pe ferestrele cu toc 
din pin nordic eucalipt sau meranti  

deschise larg ba dinăuntru 
ba dinafară

cântec

îmi place să te citesc în liniște 

buzele mi se mișcă de parc-ar cânta 
un cântec trist
 
clădirile înalte se înclină vântul își ia zilele și se duce
un om în genunchi își cere iertare 
și iese din vis
 
de mine niciodată nu mi-a fost dor e păcat 
să aruncăm pâinea pe jos  
s-o călcăm în picioare mai bine împarte
 
resturile păsărilor îți vor răsplăti
vor ciripi la fereastra ta încă o primăvară
buzele tuturor femeilor citindu-te
parc-ar cânta