I can only love and nothing else

    

                   Nothing to begin with

                   ~ Vladimir Holan

nu vei putea schimba nimic în univers

lăsând aici câteva rânduri

crezi că ai un fel de misiune 

de-a pune ceva unde nu era nimic înainte?

inima este ceea ce este

un nor o intersecție

o "mlaștină educată" zicea Kunitz 

vocea Marlenei Dietrich crescută dintre

crăpăturile sufletului ei ca să repete

I can only love and nothing else.

un om a fost trimis peste ocean

pentru mai bine de trei ani

e mult de-atunci 

a și uitat mirosul armelor

acum nu-și mai dorește decât 

să vândă câteva viniluri 

dar cine să le mai colecționeze?

un sincer salut pentru toți cei care încearcă

să mute munții mai aproape 

deși ei știu foarte bine

pe rând ne sunt toate luate

fotografiile îmbătrânesc deodată cu noi

focul se stinge singur 

până și tu m-ai uitat 

înainte de-a răsări soarele ăsta 

rece

audio.arta scrisului de mana

https://open.spotify.com/episode/4QBkN9GgIHKwiWHJBBkAOg

https://open.spotify.com/episode/4QBkN9GgIHKwiWHJBBkAOg?si=QpJ8xUhxQbaYjzeAoTviMA

https://podcasters.spotify.com/pod/show/adela-rachi/episodes/arta-scrisului-de-mana-e2hr0ck

Listen to the most recent episode of my podcast: arta scrisului de mana https://podcasters.spotify.com/pod/show/adela-rachi/episodes/arta-scrisului-de-mana-e2hr0ck

fum. https://podcasters.spotify.com/pod/show/adela-rachi/episodes/fum-e2hjcg8

  https://podcasters.spotify.com/pod/show/adela-rachi/episodes/fum-e2hjcg8

https://open.spotify.com/episode/22cs9P6tcSAWJjy5Aha97g?si=QTIS8Yw-RJm0ayjloWPRLg

spectacol

nu vom mai vorbi despre stilourile cu peniță

de aur 

despre bombardamente curaj 

marginile vieții

             partituri muzicale coloane sonore

nici despre cine îmi ocupă 

       cele mai adânci gânduri 

sau despre dezordinea care domnește acolo. 

poezia se confundă cu propria-ți viață

tu respiri ritmat 

elegant 

             pentru tine însuți

eu mă înec în țesătura covorului

           printre figuri geometrice bizare

cerul următoarelor zile

                     va duce lipsa norilor

iarba firavă se închină la licurici 

și la fluturi –

acesta este adevăratul spectacol doamnelor și domnilor

apoi va veni noaptea 

        ca un medic de gardă conștiincios

nici moartea nu-i doar o absență 

(cum ni se tot spune)

e o plantă în formă de geană închisă

fără nume

care crește în întuneric

zile

zile în care port o singură față

așa cum încăperea asta își ține pereții în alb

stric tot ce era destinat să devină stricat 

dar sunt fericită că am mâini

cu ele îmi acopăr ochii

sunt mulțumită că pot visa

fiindcă o inimă fără vise nu-i decât 

un elastic uzat 

nu mi se cere nimic 

mi se promite tot atâta

la marginea ferestrei 

păsările cirip cirip 

până când fereastra dispare.

pe masă paharele fac acrobații 

într-un singur picior 

până când și ele dispar

ploaia începe timid 

apoi cade în rafale 

până nu se mai știe 

cine plânge înăuntru 

și cine plânge afară

alei cu castani

sfârșit de săptămână cu frunze de leuștean uscat 

care se destramă în palmă

vin alb liliac apă 

lucruri care nu pot fi explicate

să mai putem vorbi

înainte să ni se împietrească privirile

să ieșim din noaptea zilei pe vârfuri

urmărind albatroșii 

cum taie blatul pufos 

al cerului 

trecând de barba lui Dumnezeu

va trebui să-și găsească alte personaje. 

alte valuri.

dincolo de porțile din aur vom mai avea oare părinți

frați floarea soarelui 

parcuri alei cu castani bucurii nesperate 

lacrimi

unde culorile nu au nume

          

              The singing 

              is a kind of dying

              ~ Anne Sexton

ah de n-ar fi prea târziu 

s-o luăm de la început

niciodată să nu mai înlocuim 

vibrațiile inimii

        cu reflecția asupra lor

să nu mai măsurăm 

spațiul 

de la muțenia unei planete la alta 

să plângem 

până ne adorm dinții

      să visăm că am rămas 

      într-un loc

unde portocalii sunt veșnic în floare

iar timpul nu se mai 

împarte între dimineața și seara

Euro bakery

ieri în orășelul vecin

un tâlhar a omorât un brutar polonez 

pentru numai $50

de treizeci de ani făcea pâine 

după rețeta 

învățată de la bunicii lui

acum locul acela miroase a sânge.

deci a infern.

consoane și regrete

din serile reci curge aceeași tristețe 

orele dimineților sunt pline 

până la vârf de consoane și de regrete 

încă o dată 

soarele te va găsi neschimbat

a durat ceva 

până să ceri socoteală oaselor tale

urmărind acrobațiile veverițelor 

printre ramurile copacilor înalți

sau poate e doar ceața asta 

ca fumul 

de pe urma unei grenade

        cui să-i ceri voie să te ierți

        să faci pace cu cele mai tăcute părți 

ale inimii tale 

       să te lipești de oglinzi

is it a bad time să trecem la surâsuri?

la morți subite

la galopat dincolo de toate singurătățile

arta scrisului de mână

 

seara cade așa cum cad sufletele 

soldaților anonimi într-un război 

care nu le-a adus 

decât o ultimă lacrimă înghețată

și-o dată exactă pe mormânt.

nu am nici cea mai mică idee 

de ce mirodeniile de pe rafturile 

magazinului indian din cartier

m-au făcut să mă îngrijorez 

de semnele care mi-au apărut de curând 

pe brațul drept.

un băiat de vreo 8-9 ani 

vorbea cu tatăl lui

uite tata eu știu că mama caută 

vopsea henna hai cumpără-i tu

n-am mai ascultat unde-a dus 

conversația lor

deși e a doua natură să prinzi ce zic 

ceilalți 

să le înghesui într-un volum

pe lângă impresii despre calitatea oxigenului 

despre lumina din spicul de grâu

maxilarul lui Narcis

râsetele Meduzei 

invenții rumegușuri soarele dintr-o zi de miercuri etc.

ca un jurnal al fericirii 

ținut de un angajat al unei agenții de turism 

care nu va ajunge vreodată 

în niciuna din vacanțele exotice 

pe care le vinde.

Schubert, Ungarische Melodie. M. Endres

 

ce aș putea să sper

      

            and the darkness behind her door 

             is not her fault

            ~ Bin Ramke

într-una dintre cărțile lui Tesson

e menționată strada Entuziasmului

! ehei să fii destinat 

să-ți trăiești viața 

într-o casă pe strada asta 

fără să te simți mai norocos 

decât ceilalți

să nu înțelegi 

ce vor ei de la tine

& de ce îți împărtășesc 

cele mai adânci taine.

numele tău – singur –

are o micuță deschidere spre 

lumină. și-atât.

palmele nu-ți sunt calde

întreabă-te 

care verb ar putea fi numele tău

cuvintele nu fac niciodată cale întoarsă 

decât dacă urcă spre cer 

în costume negre

fără cravată.

din pământul înghețat 

răsar niște firișoare verzi 

atât de fragile de-ți vine să rămâi 

lângă ele. să plângi.

pietrele din jur respiră greu.

nu sunt moarte.

cascade de umbre

            

            I didn't know any better

            than to love you

            ~ Ingeborg Bachmann 

ațipesc pentru câteva minute

pe unde-am umblat?

cascade de umbre taie nisipul 

care se ridică apoi se lasă

de parc-ar fi respirația unui 

animal preistoric 

băltind în propiul sânge –

uleiul inocent al pământului.

toate viețile anterioare 

le-am împărțit cu tine

mâinile tale sunt ale mele 

și fruntea și tâmplele

oh suflete do something 

sau ține-mă așa 

din vis în vis 

unde nu sunt cuvinte 

nici lanțuri ori trenuri 

numai sunete muzicale 

ceruri senine 

lei blânzi 

smochini & frunze de dafin

noi începuturi

Magnolia

 - cu o traducere aproximativă la comentarii pe youtube 

fără urmă

anul a trecut deja

pastilele de dormit și-au făcut efectul

suferința o biată notă de subsol

un sentiment auxiliar  

praful adunat în colțurile încăperilor

e noua măsurătoare magică

a timpului

când sufletul nu scoate un sunet 

nimeni nu-i poate lua urma 

ai contat pe infinita luciditate

a minții tale

deși obișnuiai să urmărești 

mișcarea norilor

pentru a-i înțelege mesajele 

ascunse 

cu puțin înainte de a se alia cu vântul 

furtunile lasă urme 

adânci 

& trezesc partea întunecată din noi

 

frica și mânia 

sunt mai mereu împreună

încercuind orașele mari

bătând bulevardele 

mână în mână

 

suntem născuți din iubire 

în lipsa ei murim

cu buzele palide 

și-o narcisă 

tăcută 

pe piept

iarba va crește 

în fiecare primăvară 

peste mormintele 

părăsite 

în Nevada se sapă buncăre 

se adună arme & 

hrană 

în cutii de metal

pentru vremuri noi 

anti-eroice

șapte nopți

mai sunt câteva lucruri de spus 

despre ochii de fum ai cerului

poate citești

poate nu

au venit băieții cu mașinăriile lor

să taie magnoliul din fața casei

le-am arătat cuibul păsărilor

au dat din cap 

au plecat

acum exersez văd locul acesta gol

niciodată nu va mai ninge cu flori 

un pic mai departe un pârâu 

pietrele fac pluta cu burțile-n sus 

iar luna 

pe care-o împărțim în mod egal 

cu vecinii 

e din nou uitată afară

ascunsă după un nor slăbănog

șapte nopți lungi 

de iarnă au mai 

rămas 

și o semi-eternitate

în căutarea unei guri de cer

.plouă

.de două zile plouă fără oprire 

.sunt vinovată de lipsa soarelui

.sunt vinovată pentru fiecare clipă 

în care nu am iubit destul

și pentru sfârșitul brusc 

al copilăriei mele (demult)

.doi melci urcă cu greu 

pe trunchiul unui copac 

în căutarea unei guri de cer

și nu poți să nu te intebi 

câte vietăți mai adăpostește

.aud câteva șoapte 

fac doi pași înapoi 

? ce știu eu despre fericire ce știu eu 

despre inimile fragile despre destin

.încerc să-mi amintesc 

unde dădea ușa din vis 

și câte camere au rămas mai departe 

în beznă

.știu că stelele sunt niște fructe micuțe 

fără niciun gust 

.întunericul își trage rădăcinile grele 

de sub case 

și le înghite pe rând

.așadar iarăși noapte. vânt.

.încerc să-i recunosc vocea

șuierul ascuțit ca marginea unui cub de gheață

.în mijlocul pieptului rotițele unei jucării 

se pun în mișcare de parc-ar naște un suspin

apoi liniște

.liniște

stropii de ploaie împușcă în continuare 

iarba uscată 

străzile golite de oameni

de râsetele lor 

de minciuni

firmituri pentru păsări

dimineața foarte devreme 

dacă lemnul terasei e gol

își întorc ciocurile lor micuțe 

spre fereastra aceea din zid 

cineva trăia în spatele ei &

obișnuia să rupă în bucăți resturi 

de pâine uscată 

ca un joc de cărți 

pentru o singură pereche de mâini 

cu linii scurte adânci

și venele bombate 

în forma unei litere. 

fiecare picătură de sânge 

moștenirea unei dureri 

gata să-și ia rămas bun 

în stil clasic