Schubert, Ungarische Melodie. M. Endres

 

ce aș putea să sper

      

            and the darkness behind her door 

             is not her fault

            ~ Bin Ramke

într-una dintre cărțile lui Tesson

e menționată strada Entuziasmului

! ehei să fii destinat 

să-ți trăiești viața 

într-o casă pe strada asta 

fără să te simți mai norocos 

decât ceilalți

să nu înțelegi 

ce vor ei de la tine

& de ce îți împărtășesc 

cele mai adânci taine.

numele tău – singur –

are o micuță deschidere spre 

lumină. și-atât.

palmele nu-ți sunt calde

întreabă-te 

care verb ar putea fi numele tău

cuvintele nu fac niciodată cale întoarsă 

decât dacă urcă spre cer 

în costume negre

fără cravată.

din pământul înghețat 

răsar niște firișoare verzi 

atât de fragile de-ți vine să rămâi 

lângă ele. să plângi.

pietrele din jur respiră greu.

nu sunt moarte.

cascade de umbre

            

            I didn't know any better

            than to love you

            ~ Ingeborg Bachmann 

ațipesc pentru câteva minute

pe unde-am umblat?

cascade de umbre taie nisipul 

care se ridică apoi se lasă

de parc-ar fi respirația unui 

animal preistoric 

băltind în propiul sânge –

uleiul inocent al pământului.

toate viețile anterioare 

le-am împărțit cu tine

mâinile tale sunt ale mele 

și fruntea și tâmplele

oh suflete do something 

sau ține-mă așa 

din vis în vis 

unde nu sunt cuvinte 

nici lanțuri ori trenuri 

numai sunete muzicale 

ceruri senine 

lei blânzi 

smochini & frunze de dafin

noi începuturi

Magnolia

 - cu o traducere aproximativă la comentarii pe youtube 

fără urmă

anul a trecut deja

pastilele de dormit și-au făcut efectul

suferința o biată notă de subsol

un sentiment auxiliar  

praful adunat în colțurile încăperilor

e noua măsurătoare magică

a timpului

când sufletul nu scoate un sunet 

nimeni nu-i poate lua urma 

ai contat pe infinita luciditate

a minții tale

deși obișnuiai să urmărești 

mișcarea norilor

pentru a-i înțelege mesajele 

ascunse 

cu puțin înainte de a se alia cu vântul 

furtunile lasă urme 

adânci 

& trezesc partea întunecată din noi

 

frica și mânia 

sunt mai mereu împreună

încercuind orașele mari

bătând bulevardele 

mână în mână

 

suntem născuți din iubire 

în lipsa ei murim

cu buzele palide 

și-o narcisă 

tăcută 

pe piept

iarba va crește 

în fiecare primăvară 

peste mormintele 

părăsite 

în Nevada se sapă buncăre 

se adună arme & 

hrană 

în cutii de metal

pentru vremuri noi 

anti-eroice

șapte nopți

mai sunt câteva lucruri de spus 

despre ochii de fum ai cerului

poate citești

poate nu

au venit băieții cu mașinăriile lor

să taie magnoliul din fața casei

le-am arătat cuibul păsărilor

au dat din cap 

au plecat

acum exersez văd locul acesta gol

niciodată nu va mai ninge cu flori 

un pic mai departe un pârâu 

pietrele fac pluta cu burțile-n sus 

iar luna 

pe care-o împărțim în mod egal 

cu vecinii 

e din nou uitată afară

ascunsă după un nor slăbănog

șapte nopți lungi 

de iarnă au mai 

rămas 

și o semi-eternitate

în căutarea unei guri de cer

.plouă

.de două zile plouă fără oprire 

.sunt vinovată de lipsa soarelui

.sunt vinovată pentru fiecare clipă 

în care nu am iubit destul

și pentru sfârșitul brusc 

al copilăriei mele (demult)

.doi melci urcă cu greu 

pe trunchiul unui copac 

în căutarea unei guri de cer

și nu poți să nu te intebi 

câte vietăți mai adăpostește

.aud câteva șoapte 

fac doi pași înapoi 

? ce știu eu despre fericire ce știu eu 

despre inimile fragile despre destin

.încerc să-mi amintesc 

unde dădea ușa din vis 

și câte camere au rămas mai departe 

în beznă

.știu că stelele sunt niște fructe micuțe 

fără niciun gust 

.întunericul își trage rădăcinile grele 

de sub case 

și le înghite pe rând

.așadar iarăși noapte. vânt.

.încerc să-i recunosc vocea

șuierul ascuțit ca marginea unui cub de gheață

.în mijlocul pieptului rotițele unei jucării 

se pun în mișcare de parc-ar naște un suspin

apoi liniște

.liniște

stropii de ploaie împușcă în continuare 

iarba uscată 

străzile golite de oameni

de râsetele lor 

de minciuni

firmituri pentru păsări

dimineața foarte devreme 

dacă lemnul terasei e gol

își întorc ciocurile lor micuțe 

spre fereastra aceea din zid 

cineva trăia în spatele ei &

obișnuia să rupă în bucăți resturi 

de pâine uscată 

ca un joc de cărți 

pentru o singură pereche de mâini 

cu linii scurte adânci

și venele bombate 

în forma unei litere. 

fiecare picătură de sânge 

moștenirea unei dureri 

gata să-și ia rămas bun 

în stil clasic