*

sunt foarte optimistă
extrem de optimistă
sunt o bombonieră
vă ofer bomboane de ciocolată 
de cafea
de miere 
de rom
de lapte
îngrășați-vă le spunea
în timp ce-i ura în mod egal 
pe toți
până la ultimul

love is where dream is

am reușit să scriu primul poem de la coadă la cap
învăț zi de zi meseria de a supraviețui
fără tine
jubilez în jurul ideilor lejere pe care le născocesc
nu înveți nimic de la oamenii singuri și triști
dar ei sunt singurii care pot vedea în inima ta
fugi cât mai e timp fugi ți-am spus
nu-ți schimba obiceiurile
ce mai aștepți?
dă tuturor lucrurilor dimprejurul tău numele tău dacă vrei
nu numai ființele vii visează o viață nouă
ține-ți palma deschisă spre cer
și-ai să vezi va acoperi câteva stele
o femeie îți apare în vis
o iubeai atât de mult încât visul nu ți-a mai dat-o
love is where dream is
leave no trace I say
nothing matters nothing makes sense
ai fost invitat la petrecere
o ușă se deschide
muzica nu se oprește
când ieși


 
 
 

so many miles

nici eu nu mai sunt

mâini nevăzute mi-au scris poemele 

mi-au măsurat spațiile 

goale dintre mărgelele de coral

mi-au netezit părul cu reflecții de umbră

 

un vânt rece ne tot bate obrajii 

soarele gri a fost luat pe sus 

închis într-o clinică în turnul de sticlă

 

nici eu nu mai sunt. am fost făcută să te iubesc. 

poemul acesta crește 

din el însuși ca o inimă crudă 

jumătate ploaie măruntă cealaltă jumătate deșert

 

m-am prăbușit în tine ca într-un vin sacru

din cer s-au deschis fântâni și ne-au acoperit 

ca pe niște obiecte pure

*

m-am trezit
niște ochi îmi ardeau pielea
ca niște cioburi de sticlă ținute prea mult în soare
fugărind o fantomă m-am trezit.
din trupul meu, nu demult o balanță,
dinți otrăviți au mușcat.
o ceață își scutură haina peste oraș
ici-colo
câte un om singur sub același blestem
închidem ochii
să ne vedem

jealousy

excursii în țări exotice
masaje cu pietricele fierbinți numai și numai din aur
excavate de archeologi tineri
cu mâinile lor subțiri și timide
o construcție unică
un edificiu complex în jurul unei idei salvatoare
saloane de lectură din literatura universală consacrată
oh câte n-aș mai putea face
însă stau aici where I belong
în nemișcare
ascult cu urechile
ciulite
la zgomotul infernal făcut de inima mea
prinsă în furia unei "energii degradante"

nino

stau la coadă, aștept o pizza aburindă
cu mine stă și mama. vorbim
ea despre viață, eu despre moarte.
locuiesc într-o casă de lemn, îmi spune
deodată se înserează
ajung acasă, așez pizza pe masă
am văzut-o pe mama azi, zic
de unde știi că ea era?
ea era, m-a lăsat să plâng ușor
pe umerii ei din lemn

oglinzi

motto:
"Experience is voluntary"
Michael Palmer

o oglindă răsturnată peste o altă oglindă
nimeni nu-și mai vorbește
o cărămidă peste altă cărămidă peste altă cărămidă
în urmă firișoare de sânge
ni se promite o vreme mai bună
o viață mai bună
mai poftiți pe la noi

acesta este un poem
acest poem nu te va face mai fericit

acest poem nu este o amandină
nici nu are gust amărui de noapte

acest poem nu te va face să iubești
nici să urăști

acest poem nu-ți va aduce aminte de moarte
(rămâne pe altădată)

nu-ți va plăti cheltuielile de bloc nici transportul public
nu va face nimic din toate acestea

într-o zi
a fost ulima zi de școală
flori haina neagră inscripționată cu literele alfabetului albe
scenă microfoane cortina grea
tocmai în ziua aceea am căzut în rahat până-n gât
singura metaforă aici ar putea fi coafura regelui soare
a mătușii care mi-a venit degrabă în ajutor
mai mult de rușine decât de drag
și tocmai în ziua aceea purtam șalopeta mea preferată
la care am fost nevoită să renunț
ca la o pisică moartă îngropată în spatele casei

din ziua aceea m-am hotărât ca orice ar fi
și orice s-ar întâmpla
să nu mai cad niciodată

așa am crescut eu în acel an cât alții în același an

după aceea niciun noroc mai de doamne-ajută
nu și-a lăsat urme adânci în țeasta mea
a trebuit să memorez ca orice alt copil tabla înmulțirii
comentarii teoreme demonstrații
să scot asul din mânecă proiecte referate
să mimez frumusețea
să-mi potrivesc așteptările
după alte ore exacte

la sfârșitul lui noiembrie avem programată o întâlnire
cu toți colegii de departament împrăștiați prin toată lumea
ne-au comandat îmbrăcăminte la fel
ca să ne recunoască
cum își recunoaște ghidul turiștii din grup prin muzee
cum își recunoaște Dumnezeu cetele de heruvimi și serafimi

acest poem nu este o declarație
pe acest poem nu-l încearcă nici o durere

nu mai mai pot face nimic cu acest poem

o albină rămasă din vară în podul casei
a intrat în camera mea
și-i plac la nebunie
pereții pe care am scris

termeni uzuali

el era unul dintre oamenii aceia "mult iubiți"
cărora le strălucește umbra și după ce trec
iar asta îl făcea vulnerabil
în seara aceea pe ea o usturau ochii de la rimelul  "darkest than dark"
adu-mi te rog e acolo pe raftul oglinzii
el era tăcut ca un faraon ajuns piatră
și cu toate astea umbla pretutindeni cu patru inimi în piept
ceea ce îl obosea foarte tare
a dibuit burețelul l-a înmuiat în demachiantul lichid
i-a șters pleoapele apoi i le-a sărutat
să împărțim îl implora ea să împărțim totul
avea ce avea cu termenii uzuali cum ar fi fericirea și nefericirea
pe care mereu îi confunda
fără să-i fie prea rușine de asta
și mai avea câteva întrebări
însă el era în picioare deja pleca
acolo unde nu-l va mai găsi nimeni
până nu se va întoarce de bunăvoie
ronțăit de singurătatea primită în dar
atunci când ceruse să i se dea un trup