vino!

te trezești urlând dintr-un coșmar 

în care doctorii ți-au amputat piciorul drept

pentru a te ține în viață

îți pipăi piciorul. Doamne ce bine ar fi 

să mai vii printre noi pe pământ

șocul realității 

e mai devastator decât visul

niciodată nu te-ai simțit mai protejată 

sub acoperișul aspru al întunericului

încerci să-ți faci (ceea ce tu crezi 

că ar putea fi) ordine

pe culoarele minții

orele invizibile pe lângă care altădată 

treceai fără habar

încep să prindă contur 

faci un X mare în calendar 

2023, 20 iulie. 

pământ arid 

străzile opărite sub soarele crud

un bărbat din Afganistan 

căruia nimeni nu i-ar putea ghici vârsta 

își strânge în brațe cei doi copii

care i-au mai rămas 

pe ceilalți trei i-a pierdut 

în timp ce se jucau

printre minele neexplodate de după război  

nimic de mâncare 

spune omul în fața camerei

nimic de băut 

(în afară de lacrimi)

ar vrea să adauge reporterul

în timp ce filmează un tată 

care își ține fața îngropată în mâini

Milan Kundera. gone. today

 

cloudy others

 

cine ascultă cu mine?

 

If only I could collapse like an old dress

~ Ingeborg Bachmann

aș putea descrie acum aerul dulceag 

de după ploaie

însă nu sunt decât o picătură din apa 

care hrănește pământul

aș putea reda suntele 

magice care însoțesc lumina 

însă cineva a oprit muzica

ceva îmi apasă umerii

(propun ca de azi înainte să nu-i mai spunem tristețe) 

undeva în apropiere 

o macara ridică o altă macara 

apoi îi dă drumul brusc 

zgomotul fierului zgâlțâie copacii din rădăcini

vecinii își mută mobila în casa lor nouă

a câta viață va începe de mâine?

stau foarte aproape de fereastră 

țin o carte în mâini

toate paginile par scrise de mine

cum a reușit să-mi citească gândurile?

voi mai rămâne aici pentru încă puțin

voi asculta pașii mei timizi pe sub ușă 

& bătăile inimii 

cum se întrec cu secundele

Journey of life - Yom

 

years later

 

            What am I saying? I am saying love.                  

            And at the edge of love there we stand.

            ~ Clarice Lispector

răstorn globul muzical de zăpadă

las semne          

ca să mă pot întoarce 

           vom râde? 

                vom sta împreună la masă?

cerul palpită în noapte 

de parcă ar fi într-o eternă așteptare

aerul devine irespirabil

i-am spus 

                   ia bine aminte acesta este adevărul 

                   și va absorbi totul.

aceștia sunt ochii mei 

ca două focuri de armă

aceaste e inima mea

mai mare decât ea însăși

                 ca o umbră în mișcare

                 căzând fără oprire 

de pe zidurile unui oraș străin

i-am spus 

                   aceasta este vocea mea

roțile unui tren călătorind înspre nicăieri

în timp ce pământul se-nvârte

în timp ce Orfeu 

îmblânzește animalele sălbatice cu sunetul lirei

nu harpa lui Apollo l-a învins pe Marsyas în competiție

ci vocea lui acompaniind instrumentul