mi and l'au - philosopher

Gertrud Kolmar

"You hear me speak.  But do you hear me feel?"

îmi pare că nici nu mai sunt

noi nu vom muri nicicând. noi am auzit
țipatul răniților mult după ce
războiul s-a sfârșit
am văzut chipul

ratării de la mijlocul vieții
când pătuțurile copiilor au fost înlocuite
cu rafturi.
Baudelaire. albatroșii din gips.
Thomas Merton. plantele cățărătoare de cameră

an după an
creștem frunze mari de lămâi
semințele călătoresc adânc sub pământ

prin capul meu câteva cuvinte se vânează
între ele flămânde. nicio satisfacție în asta
nicio bucurie

îmi pare că nici nu mai sunt.
mă las pe genunchi
îmi privesc umbra ca pe un animal de pluș
amestecată cu sânge și bruși. plâng
plânge.

mă înalț să te-ajung

erik satie

Passing to Where? by Richard Brautigan

"Sometimes I take out my passport,
look at the photograph of myself
     (not very good, etc.)


     just to see if I exist"
                 
Tokyo
June 12, 1976

fotografii

cuvinte însoțite de fotografii dintr-un anume loc de pe pământ foarte frumos iți taie respirația a rămas în locul ăla ori locul acela a rămas în el pentru totdeauna la fel trebuie să fie și cu femeile

words we rearrange

spune-le asta oamenilor din burundi

îți rămâne doar o secundă
cât îi ia ghilotinei să cadă ascuțit
să treacă prin oasele micuțe de la gât făcându-le praf
de la te-iubesc până
la nu-știu-ce-se-petrece-cu-mine-nici-cine-sunt-nu-mai-știu
și cazi
fără cale de întoarcere
aici e moartea cea mai frumoasă
aici să rămână

those beautiful changes

într-o noapte la început de noiembrie ți-ai dus mâna la inimă

singură te-ai întins sub lespedea aia
de unde nicio voce nu mai răzbate

aici sus ne sufocă tăcerea. nu ne permitem plânsul. nici iertarea

decojim portocale. preparăm ceaiuri. ridicăm mâinile
taxi! taxi! iubirile de aer

ne pregătim să scriem

cu gândul la those beautiful changes
partituri muzicale de mult uitate

o femeie vorbește din când în când cu mama ei

de dincolo de fereastră
îi piaptănă părul alb. îi mângâie obrazul

soarele slăbit se retrage. somnul vindecă încă o dată

pământul dispare.

back to james tate's poetry

http://danagioia.com/essays/reviews-and-authors-notes/james-tate-and-american-surrealism/

perseverăm

va veni o vreme 
când cuvintele tale vor fi singurul tău judecător
a venit

Caiete, Emil Cioran

"Artistul care caută extraordinarul cu orice preț și în chip constant plictisește repede, căci nimic nu este mai nesuferit decât monotonia insolitului.  Nu există artă veritabilă fără un minim, de fapt fără o bună doză de banalitate. Importantă în artă e necesitatea.  Trebuie să simți într-un chip absolut că o operă e necesară, altfel nu valorează nimic și plictisește.  Iar dacă ne dă, fie și pentru o clipă, impresia că poate fi înlocuită cu oricare alta, totul se prăbușește."

proiect M

în vârful picioarelor către niciodată
te-ai hrănit din propria-ți inocență
altceva n-ai încercat
ai pășit de două ori
de trei ori pe același drum
ți-ai spus voi mai merge încă o dată
cine a mers va mai merge
cine a fost lăsat să aștepte va aștepta în continuare
copacul rămas fără frunze
crede că e deja mort
ba mai mult crede că vântul e moartea
atunci când șuieră peste case
îți refuzi chipul acela de parcă nici nu există.
haide. să nu facem asta cât e ziua
de lungă. cât e noaptea.
ceasurile au stat.
am făcut tot ce era de făcut:
am iubit. am visat.
tresărirea asta
ține-o bine minte
undeva chiar acum apune soarele

not entirely prepared for this