norii

           

                         Our homesickness lasts forever

                          ~ Herman Hesse

tu mai știi cine ești?

în orice direcție s-ar mișca 

întunericul leagă la ochi întunericul 

apoi orbecăiesc împreună prin țara umbrelor

mâinile și glasul te pot trăda 

inima niciodată 

încearcă Chopin 

îți va rearanja orele de somn silabele poemelor și visele

știai că la șase ani stingea lumânările pentru a compune pe întuneric?

suntem făcuți pentru suferință

Kierkegaard a devenit filozof pentru a-și apăra rugăciunea

Fundoianu pentru a-și apăra poezia

grecii împărțeau daruri în numele frumuseții

și așa mai departe

iar liniștea cine-o va apăra?

steaua-de-dimineața se află la 28 de miliarde ani-lumină

astrofizicienii se inspiră din întrebările filozofilor 

pentru a răspunde de ce mai degrabă există ceva în locul nimicului

zborul păsărilor e una cu cântecul lor 

în fiecare dimineață 

ochii mei ridică cerul deasupra oceanului 

te iubesc alte cuvinte nu mai există

mazurca 32 le-a înghițit chiar acum 

norii pufoși și albi ca zăpada 

sunt și ei duși

Robert Bly, Ascultând Muzică. Veche Rudra Vina

 

https://www.lapunkt.ro/2023/11/transatlantic-robert-bly-ascultand-muzica-veche-rudra-vina/

 

Nu știu ce m-ar putea aduce mai aproape de tine.

Poate muzica în surdină, poate plimbarea

De la miezul nopții, poate scufundarea în adâncuri.

 

Poate tăcerea. Poate mișcările în viteză ale sufletului

Precum tălpile care zburdă peste garduri. Alteori, o carte așezată

Pe pieptul meu mă întoarce în trecut, în brațele mamei.

 

Poate că durerea din pliul brațului meu nu este decât

Tristețea pe care o simte un nou-născut

Când tatăl său vine să-l revendice lumii acesteia.

 

Nu-mi cere să iau partea lui Platon

Ori a lui Freud. Doar vino aici și ajută-mă

Să-mi ard cărțile, să ne putem muta în Argentina.

 

Sunetul tobei insistă că noaptea în care vom muri

Va fi o noapte îndelungată. Corzile vinei lui Rudra

Stăruie că nu-i destulă suferință.

 

Haide, vina lui Rudra, haide, strigă mai departe (de)spre Dumnezeu.

Îmi imprim chipul meu pe fața mea mică

Ca o mierlă care se furișează duios printre frunze.

 

Poem

                    

                     How shall the heart be reconciled

                     to its feast of losses

                     ~ Stanley Kunitz

 

 

te-ar putea face un motto să plângi?

ești viu

și foarte atent

dar începi să-ți pierzi încrederea

în ceea ce poate conține inima ta

We are the love we run from

zice Frank O’Hara

exact unde se deschide volumul

haide haide

sângerăm pe aceeași pagină

sau poate nu

aici și aici

și dincolo

copacii tremură

incontrolabil

semn că toamna e pe sfârșite

              durerea pe care ți-a adus-o asfințitul

              se topește în el

ochii ni se îneacă în niște culori nedefinite

cine împinge pământul tot mai departe

de Dumnezeul nostru atât de blând

care ne îngrijește

mâinile slăbite de putere

:uite

eu te îmbrățișez

și tu nu simți nimic

mozaic

https://www.lapunkt.ro/2023/10/mozaic/