nori de cenușă

din pâinea cui mâncăm a cui este apa din care bem ce păstrăm după lacrimi? kiss me momma uite iubirea s-a împuținat pașii ni s-au făcut una cu drumul abia te mai zăresc abia mă mai văd/ abia mai știu de mine oricât am regreta

ultima pagina se lasă închisă Unamuno credea că toate au un sfârșit

aici și-n lumea cealaltă dar visul meu pe tine te înalță aproape te ajung

aproape te pot atinge aproape te pierd iarăși printre norii dimineții

de cenușă și vânt

fără spaimă

m-am construit precum o casă 

pentru o singură viață

pe pământ ieftin departe de ceilalți

nu clipesc 

să nu schimb ceva din mersul lumii

din destinul unui singur fir de iarbă 

pot ierta nu doar câinele care mă mușcă

cât și culoarea aprinsă a prafului din sângele meu

îmi îndrept mâinile în sus

ca un turn vechi de apă

ca o lampă întoarsă

trecutul e un foșnet de pagină 

un țiuit constant în urechi

am învățat să-l ignor

să supraviețuiesc cu cuvinte care mă caută

cu umbrele din umbră

fără spaimă

ea este

chipul tău în nestatornicia sensului unic 

ochii - substanța prin care sufletul 

își pune amprenta pe zi și pe noapte

casa pieptului  

pentru ușa aceea neîncăpătoare

strălucește în durere la fel cum strălucește în soare

dacă auzi un cântec trist 

care îți pare că vine luminând în întuneric

ea este