afară e o ceață densă
lipicioasă
de parcă tocmai au trecut pe-aici
hoarde de extratereștrii salivând
când ai mâinile murdare
nu vrei să-ți atingi fața
și nici vreun om la care ții
de ce-ai face altfel cu sufletul tău?
go ahead
plânsul e o micuță creatură care trăiește în tine
îndepărtează-te
arde tot ce-ai scris până la ultima dorință
păstrează numai visul
în care cineva te salvează
adu-ți-l aminte!
după ploaie
fereasta încremenită în liniște o dezolare
păsări albastre se așază pe margine
așteptând să intre în cadru
ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla
când plângi
prin crăpăturile sufletului tău
pătrunde o lumină venită din alt spațiu
obiectele din jur iau forme aproape bizare
pământul ud
emană o aromă de cedru
în a doua parte a zilei
iubirea imită cerul
își pune umbrele în mișcare
cine-a furat de la cine
?
numai praful din soare
știe bine ce face
atunci când îți mișcă pleoapele
îți amestecă visele cu realitatea
și îți vindecă mâinile
rănite de noapte
nu riști nimic în fața unei pagini albe
nu te lăsa ademenită splendida simfonie
a tăcerii au început-o alții demult
ascultă. ești atât de departe
de tine însăți
tot mai departe cu fiecare
minut
nu renunți continui aceeași farsă
împarți din angoase din
tot ce-ai trăit lasă-le să se piardă
ceva în tine deja a murit
how I used to be?
noaptea îți șterge ochii umezi cu brațele ei lungi
iarna e iarăși aici cerul
se îmbracă
într-un singur nor uriaș
voi sulfa aer cald în pumni
și oasele mele mă vor auzi
stelele își vor desface coamele în volute
strălucitoare
peste întinderea nesfârșită a cerului
întunericul le va acoperi cu o furie nebănuită
voi face câțiva pași înapoi
unde să te mai ascunzi când trupul tău e jumătate spaimă
porți frunze ruginite în brațe
ce să mai înțeleagă oglinda
nu te-ai rugat destul nici n-ai trăit ce era de
trăit
acolo unde zăpada va cădea
nu va mai rămâne nimic de acoperit
inima va bate la uși pentru totdeauna închise
ah întreaga splendoare geometrică a lemnului de
măceș
între mine
și cea mai bună lume dintre toate lumile posibile
nopțile nu sunt pentru a te rătăci
printre frunzele uscate de toamna asta severă
nopțile nu sunt pentru a aprinde
lumânări făcute doar să dispară
nopțile nu sunt nici pentru a-ți pune dorințe
măcelărind ultimul vers cu exclamații bizare
am să mă las înghițită de haosul care mă va purta
până la celălalt capăt
acolo am să te aștept
printre fulgii uriași de zăpadă stelară
galaxii depărtare
voi auzi cum taci
I write at midnight because I am dark
- Clarice Lispector
tăcerile de oțel nu pot mișca nimic
nici imaginația nu mai ajunge departe
ce lipsește? la ce nu avem acces?
ai văzut vreodată lumina balansându-se
de sus în jos ca o frunză în disbelief
ochiul (suficient de ager pentru a prinde scenele
de violență dintre firișoarele de praf din fața ferestrei)
suferă de singurătate
put yourself together
nimeni dintre cei dragi nu își face astăzi bagajul
pentru stația planetară Goldilocks
nu e nici un secret Musk vrea să ne ducă puțin
într-o călătorie pe Marte
nu pare pasionat în mod special de poezia
contemporană
lumea va rămâne la fel
au mai fost combinații de nume dureri
spaime ca ale noastre
e târziu
nimeni nu trece strada nimeni nu desparte întunericul
ploaia care s-a pornit brusc
ar putea șterge din
griji
dar nu rămân pe gânduri la jumătatea unui fulger
nu-i pot schimba finalul
nu mai contează
cum se va sfârși totul
nici răspunsul perfect
la cea mai grea întrebare
nici cuvintele migălos așezate
pentru a stârni plânsul
sau cum se mișcă aerul
pe sub scoarța copacilor
nici locul fix al planetelor
negânditul dezastru –
când tu nu ești el este
pe
unde oare se mai doarme
când noaptea e pe datorie
clădesc din aur și rubine
speranțe moarte
pe unde oare se mai cântă
când sunetele-s mute toate
mănunchi de lacrimi și suspine
îngeri sub ape
și-atunci de ce să mai visăm
sub pleoape croșetând lumina
zorii-s toți duși și tu nu ești
a cui e vina?
"sing as if nothing is wrong"
- Alejandra Pizarnik
îmi voi face timp
lângă moartea mea
să mâzgălim împreună
câteva poeme rămase
să ducem la bun sfârșit
iubirea asta care ne arde
nopțile fără focuri -
căderi din vis
colonii părăsite de prima generație.
uitarea ne va adăposti și pe noi
sub clopotul ei din cupru
iată-ne întregi
și reali
într-o suferință comună -
o piatră gigantică
la intrarea în oraș
de care nimeni nu se mai miră
înfometați după pâine
adevăr și pasărea paradisului
ne spunem secrete adânci
cu ochii închiși
ca să nu le putem da mai departe
și cerul cu stelele în delir -
un câmp de maci cu bulbii în jos
mărturisind în favoarea noastră
ce-aș fi putut spune despre
notează
asta: poveștile ne țin în viață
fact
or fiction nu mai contează
ieri
turcul Beyhan Mutlu s-a trezit foarte devreme
și
s-a alăturat echipajului care căuta un individ dat dispărut
la puțin după aceea a aflat că el era cel pe care lumea îl căuta
cele
mai multe vise nu rămân cu noi
în
noaptea următoare se vor întoarce.
un
avion taie câmpiile albastre fără niciun entuziasm
câțiva
copii desculți urcă pe o scară -
capătul
ei se pierde printre norii relaxați
ca
niște vaci grase
am
mai văzut imaginile astea undeva
când
eram copil mă întrebam unde voi fi în 2020
iar
când am ajuns acolo nu mi-au mai plăcut mâinile mele
linia
subțire pe care pășeam fără balans și nici
felul
în care se rotea lumea.
câți
dintre noi așteaptă a doua șansă...
cele
mai frecvente e-mailuri din ultima vreme
mă
întreabă daca vreau să comand un tort
cineva
mă privește intens dintr-o mașină
întorc
pe-o stradă alăturată
la
sensul giratoriu fac un mic accident de mașină
notează
asta: "ficțiunea ne permite o scurtă privire
asupra
unei alternative. de aceea e atât de plăcută"
insistă.
visele vor reveni în forță.
pot
aduce diamante din Antwerp
aerul
rece al vârfurilor Llogara sau Nemercka
o
licență în medicina homeopată
sau
intrarea liberă la un carusel cu căluții de piatră
notează
asta: există o fereastră care dă înspre
curtea interioar
pădurile vestice din Tennessee au din loc în loc
crăpături uriașe
rămase de la cutremurul din 1812
am
intrat într-un magazin
te căutam printre străini oglinzi vitrine decoruri
manechini cu ochii scobiți și piepturile goale
am ieșit un pic mai abătută decât acum o mie de ani
(......sutele de vieți prin care-am trecut fără tine)
ciori înfipte în gâturi de burlane
ca un bun samaritean lângă cutia milei
a fi este un verb ca oricare altul are gură mâini și picioare
poate rămâne singur poate urca până în vârful celui mai înalt far
se poate multiplica își poate ascunde corpul într-o plantă
într-un fluviu
într-o mare
un artist cioplește un trunchi de copac
uneltele lui ascuțite dau viață
dacă vrei să îți treci mâna prin păr în timp ce asculți un cântec sfâșietor
nu te oprește nimeni să ieși la plimbare sub soare
dacă treci pe lângă o căprioară moartă
scobită de muște la marginea drumului
nu înseamnă că întreaga pădure
e plină de moarte
mașinării gigantice sapă un drum nou în munte
pe aici va trece convoiul unui senator care se crede nemuritor
și îi obligă pe cei din serviciul lui să învețe pe de rost
melodia lui preferată " sowing the seeds of love"
a fi este un exil
un număr de casă
lumina de la fereastra înghițită de noapte
dovadă că undeva se mai vorbește despre iubire
un poem dus până la capăt
un exces
o obligație
O, what time is it in the univers
- Branko Miljkovik
la mână port o brățară de ceramică albă în loc de ceasîncerc să memorez
poate albul ochilor nu e cel care păstrează durerea
poate lumina care vine înspre ochiul tău este doar rana
de dinainte de-a te fi născut.
lumina nu se schimbă
așa cum nici sufletul care ți-a fost dat încă din pântecele mamei tale
nu se schimbă.
șiruri lungi de case dărăpănate scoase la licitație
tu n-ai să obții una
cu doar câteva sute de dolari
pe care-i adună banca ta pentru tine
numai ca să-ți trimită la fiecare sfârșit de lună
o factură pe care scrie cu litere mari negre:
am numărat. noi suntem cei care număram pentru tine.
noi întotdeauna vom fi aici să număram
pentru tine.
câteva femei tinere în rochii albe lungi
conștiincioase ca niște clepsidre privite dintr-o parte
cu ochii de culoarea pământului
zâmbind larg în fața unui aparat de fotografiat.
încerci să rupi rândul să intri în cadru
ajungi într-un lan de porumb și urli cât te ține gura
mamă vino
de oriunde ești sau nu
mai ești vino
ori trimite-mi o altă mamă
să vadă și ea
aici nu mai e nimic pentru mine
nu se poate trăi printre lacrimi iar fără ele nu poți lăsa notițe
cu scrisul tău de mână
nu poți înnebuni după ce tocmai ți-ai vopsit părul în șuvițe
nu poți rămâne pe loc când pământul se învârte
când inima îți sparge pieptul
haide înăuntru cu mine încă o dată
strada e-n beznă
din camera noastră am făcut o grădină
https://archive.org/details/Ector
ce fel de poezie ar
putea scrie una ca mine?
sunetul unor cuvinte
îmi provoacă un fel de suferință tolerabilă
ambalată într-un
zâmbet aproape șters
când spui bunăoară
"naiv"
cineva își
privește
(atent) vârful
pantofilor
(foarte atent) liniile
întortocheate din palme și nu se mai
regăsește
ceva rămâne pe loc
ceva abia se mai mișcă
un strat de vopsea
albă
acoperă un perete în dungi de culoarea nucilor pe jumătate coapte
"două inimi" îmi
spune Ector arătând cu mâna înspre partea
stângă a pieptului
mă fac că înțeleg
mă pricep
(bine) să maschez
asta
râde cu poftă
povestește despre Guatemala Honduras
deșertul Atacama din Chile
clanurile
columbiene și așa mai
departe despre
locuri de (foarte) departe
unde se moare
afară
pe pământul amestecat
cu bruși uriași de soare
și mintea mea mâzgălește
șterge
reinventează
aceeași scenă
în care ești tu
are grijă să nu te mai piardă
