după ploaie
fereasta încremenită în liniște o dezolare
păsări albastre se așază pe margine
așteptând să intre în cadru
ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla
când plângi
prin crăpăturile sufletului tău
pătrunde o lumină venită din alt spațiu
obiectele din jur iau forme aproape bizare
pământul ud
emană o aromă de cedru
în a doua parte a zilei
iubirea imită cerul
își pune umbrele în mișcare
cine-a furat de la cine
?
numai praful din soare
știe bine ce face
atunci când îți mișcă pleoapele
îți amestecă visele cu realitatea
și îți vindecă mâinile
rănite de noapte
No comments:
Post a Comment