mărturie

îmi voi face timp 

lângă moartea mea 

să mâzgălim împreună 

câteva poeme rămase 

să ducem la bun sfârșit 

iubirea asta care ne arde  

nopțile fără focuri - 

căderi din vis 

colonii părăsite de prima generație.

uitarea ne va adăposti și pe noi

sub clopotul ei din cupru 

iată-ne întregi 

și reali 

într-o suferință comună - 

o piatră gigantică 

la intrarea în oraș 

de care nimeni nu se mai miră 

înfometați după pâine 

adevăr și pasărea paradisului 

ne spunem secrete adânci 

cu ochii închiși 

ca să nu le putem da mai departe 

și cerul cu stelele în delir - 

un câmp de maci cu bulbii în jos 

mărturisind în favoarea noastră