ca o poartă din fier cântărind mii de tone
și nu poți da înapoi nu te mai poți întoarce
ai cui pași lipsesc
încotro se îndreaptă
pui ibricul tău vechi la foc mic
și te întrebi cu Pascal
cine te-a pus aici acum și la a cui comandă
ce este acela un sfârșit printre atâtea sfârșituri
diminețile
despărțite unele de altele prin fâșii lucioase
de indigo
peste drum două căprioare așteaptă
să le arăt intrarea în pădure
dar aici e numai un cartier cu case și parcuri
... nu se mai simt în siguranță nicăieri
nici Roberto Bolano nu putea trece seara
și nu poți da înapoi nu te mai poți întoarce
ai cui pași lipsesc
încotro se îndreaptă
pui ibricul tău vechi la foc mic
și te întrebi cu Pascal
cine te-a pus aici acum și la a cui comandă
ce este acela un sfârșit printre atâtea sfârșituri
diminețile
despărțite unele de altele prin fâșii lucioase
de indigo
peste drum două căprioare așteaptă
să le arăt intrarea în pădure
dar aici e numai un cartier cu case și parcuri
... nu se mai simt în siguranță nicăieri
nici Roberto Bolano nu putea trece seara
târziu prin Mexico City
de teama ochilor care îl căutau
orele trec tot mai greu
de peste tot sosesc vești rele
până și în vis ceasurile se umflă
și se sparg singure
ca niște balonașe de săpun
transparente
de teama ochilor care îl căutau
orele trec tot mai greu
de peste tot sosesc vești rele
până și în vis ceasurile se umflă
și se sparg singure
ca niște balonașe de săpun
transparente
