https://archive.org/details/Ector
ce fel de poezie ar
putea scrie una ca mine?
sunetul unor cuvinte
îmi provoacă un fel de suferință tolerabilă
ambalată într-un
zâmbet aproape șters
când spui bunăoară
"naiv"
cineva își
privește
(atent) vârful
pantofilor
(foarte atent) liniile
întortocheate din palme și nu se mai
regăsește
ceva rămâne pe loc
ceva abia se mai mișcă
un strat de vopsea
albă
acoperă un perete în dungi de culoarea nucilor pe jumătate coapte
"două inimi" îmi
spune Ector arătând cu mâna înspre partea
stângă a pieptului
mă fac că înțeleg
mă pricep
(bine) să maschez
asta
râde cu poftă
povestește despre Guatemala Honduras
deșertul Atacama din Chile
clanurile
columbiene și așa mai
departe despre
locuri de (foarte) departe
unde se moare
afară
pe pământul amestecat
cu bruși uriași de soare
și mintea mea mâzgălește
șterge
reinventează
aceeași scenă
în care ești tu
are grijă să nu te mai piardă
