locuri și oameni
despre care nu mai ai nimic de spus
cu greu se mai iese
din infernul laudei de sine
ne cărăm piticii pe creier la
vedere
odată aranjați într-o ordine
firească
moartea a ajuns răspândită din ecran
în ecran
fără sunet de fanfare
e atâta tristețe în jur de simți
ziua asta
ca pe un pod pe care-l treci fiindcă
n-ai încotro
și tocmai cu tine se surpă
viața e posibilă numai în spatele
casei tale
unde-i betonul crăpat
de-acolo ies câteva firișoare de
iarbă
două legături de buruieni
și-o jumătate de păpădie
copiii sunt foarte ocupați
să salveze o gânganie
de care ți-e scârbă
o urcă pe-un băț lung
și-l țin îndreptat
către soare