Monday, July 16, 2018

*


locuri și oameni 

despre care nu mai ai nimic de spus

cu greu se mai iese

din infernul laudei de sine 

ne cărăm piticii pe creier la vedere 

odată aranjați într-o ordine firească   

moartea a ajuns răspândită din ecran în ecran 

fără sunet de fanfare 

e atâta tristețe în jur de simți ziua asta

ca pe un pod pe care-l treci fiindcă n-ai încotro 

și tocmai cu tine se surpă

viața e posibilă numai în spatele casei tale

unde-i betonul crăpat

de-acolo ies câteva firișoare de iarbă 

două legături de buruieni 

și-o jumătate de păpădie

copiii sunt foarte ocupați 

să salveze o gânganie  

de care ți-e scârbă

o urcă pe-un băț lung 

și-l țin îndreptat 

către soare