Thursday, March 9, 2017

domnule figino


dacă nu v-aș spune care e scena mea preferată 
din cartea mea preferată după care mai apoi au făcut filmul meu preferat
în care au jucat actorii mei preferați  
n-ați avea de unde să știți 
dacă v-aș spune că sunt asemeni orcărei alte femei 
m-ați contrazice 
aducându-mi aminte de oamenii lui sagan 
unici și prețioși  
în fața pierdutelor galaxii 
recunosc
uneori râd fără oprire 
alteori plâng fără oprire
totuși v-aș ruga să mă luați în serios și pe mine
domnule figino
cu perseverență mi-am însușit științele matematicilor  
ca să pot număra până la ultima
zilele primăverii



































(Imagine: Giovanni Ambrogio Figino, Heraclit și Democrit)