Happy New Year!! La multi ani!!

Sa ne fie un pic mai bun, asta care vine!!

https://archive.org/details/AdelaRachi.LuminaAltorOrase.mp3

https://archive.org/details/AdelaRachi.LuminaAltorOrase.mp3

coral

ne ascundem de ploaie
într-o sală ticsită cu reviste și cărți
individul din fața mea poartă un papion decolorat
cu laptopul pe genunchi scrie
apoi zâmbește cuiva prezent în ecran
lângă el un alt individ citește o carte voluminoasă fără titlu ori nume
o asistentă medicală soarbe din când în când
dintr-o cafea starbucks
cu privirea pierdută în colțuri de pereți
de printre rafturi apare o fată
împinge un cărucior plin de cărți
pe pielea ei tatuată se deschide o pădure. păsări mari își întind ghearele pe gâtul ei
un șarpe coral șerpuiește printre picioarele omului cu papion
și-și îndreaptă ochii acoperiți de solzi
înspre noi
niciodată n-au greșit ținta

poezia

the infant is crying for his mom
his crying-
the story of an abandonment

poezia nu îți caută nervii
nu-ți pretinde toate orele nopții
nici umbrele
nici tăcerea
în armura ei fixă
o doare undeva de suferința ta
din care ți-ai făcut față de perină
de tristețea ta
de inteligența ta sclipitoare
poezia e infantul care plânge cu lacrimi după mama lui

limbajul îți vrea sângele
până la ultima picătură
nu șanțurile în care ai borât
nu podelele pe care ți-ai desenat cu limba sfârșitul
nu curvele nu ploaia nu întunericul
nu renunțarea

nu eșecul.

critica voastră means nothing to me
nothing.
I'll never be one of yours.
never.

https://jacket2.org/commentary/alejandra-pizarnik-uncollected-poems-1962%E2%80%931972?fbclid=IwAR0s8RPvO5IDwbtkIkSl-3OfCQcoqtwUb5qYtND0NnD_-6D3JAOoMpYbsG4

https://jacket2.org/commentary/alejandra-pizarnik-uncollected-poems-1962%E2%80%931972?fbclid=IwAR0s8RPvO5IDwbtkIkSl-3OfCQcoqtwUb5qYtND0NnD_-6D3JAOoMpYbsG4

*

we are not helpless as little children but later
when we face love
the leftovers from your table would feed me
for the remaining of my days

*

nu te grăbi.dacă ți-ai găsit vocea lăuntrică 

înseamnă că iubirea e pe-aproape 
ai venit din întuneric și te îndrepți înspre el  
tot ce se scrie a fost deja imaginat de altcineva
visele trebuiau să rămână unice 
atașate de oasele tale
nu-ți mai aparțin. cineva ți le ia și le pune deoparte 
extracții fără durere
ca niște inele din chihlimbar 

luate seara de pe degete
faci semne micuțe în formă de litere 
pentru tine ziua crește în timp ce pășești
întinde-te aici și așteaptă-ți trecutul 
în cenușa lui nu caută nimeni


  

nu

inima nu e flexibilă

e o casă într-un vârf de munte
izvorul nu e departe
ferestrele luminează în și din afară
privește-o cum arde

plâng toate diminețile  care vor veni. soarele arzător.
umerii singuri
plâng pământul pe care a fost ridicată odată
casa aceasta
plâng apa 
care va spăla alte trupuri 
plâng brațele tale triste
înălțările 
coborârile repetițiile
mesele grele de coate întinse

clopotele  care nu se mai mișcă
plâng toate vocile înecate de plânset.
numai ochii tăi și păsările
mai sfințesc cerul 
cercetătorii ne asigură că avem nevoie
de nouăzeci de bilioane de ani 
să ajungem până în cealaltă parte a universului
iar asta doar dacă am călători  printre stele
e vremea noastra de-acum 
și-a nopților negre

*

ecoul absenței 

dintr-un piept 

în altul 

și rânjetul batjocoritor de după

al întunericului

mai e puțin

mai e puțin
până când sufletele noastre vor arde
mai trași la față mai înstrăinați unii de alții
copiii ascunși în căsuțele păpușilor și-a ursuleților de pluș
vor umple străzile
condamnații își vor lăsa scaunele electrice
și vor cânta într-o limbă moartă
oh ubi coepimus 
mai e puțin până când norii din vis 

își vor întinde mâinile și ne vor îmbrățișa
ca pe niște păsări abandonate
ziua de mâine e deja aici 
un pic plânsă 

un pic trasă la față

pentru zilele când

îți vei trece degetele
peste pojghița rece de pe geamuri
ți se va face dor
de aroma aceea blestemată
a dulceții de gutui
dintr-un borcan spart între dinți

love is where dream is

nu înveți nimic de la oamenii singuri și triști
dar ei sunt singurii care pot vedea în inima ta
fugi cât mai e timp nu-ți schimba obiceiurile
dă tuturor lucrurilor dimprejurul tău numele tău dacă vrei
ține-ți palma deschisă spre cer
și-ai să vezi va acoperi câteva stele
o femeie îți apare în vis
o iubeai atât de mult încât visul nu ți-a mai dat-o
love is where dream is
leave no trace I say
nothing matters nothing makes sense
ai fost invitat la petrecere
o ușă se deschide
muzica nu se oprește
când ieși


 
 
 

so many miles

nino

stau la coadă, aștept o pizza aburindă
cu mine stă și mama. vorbim
ea despre viață, eu despre moarte.
locuiesc într-o casă de lemn, îmi spune
deodată se înserează
ajung acasă, așez pizza pe masă
am văzut-o pe mama azi, zic
de unde știi că ea era?
ea era, m-a lăsat să plâng ușor
pe umerii ei din lemn

oglinzi

motto:
"Experience is voluntary"
Michael Palmer

o oglindă răsturnată peste o altă oglindă
nimeni nu-și mai vorbește
o cărămidă peste altă cărămidă peste altă cărămidă
în urmă firișoare de sânge
ni se promite o vreme mai bună
o viață mai bună
mai poftiți pe la noi

acesta este un poem
acest poem nu te va face mai fericit

acest poem nu este o amandină
nici nu are gust amărui de noapte

acest poem nu te va face să iubești
nici să urăști

acest poem nu-ți va aduce aminte de moarte
(rămâne pe altădată)

nu-ți va plăti cheltuielile de bloc nici transportul public
nu va face nimic din toate acestea

într-o zi
a fost ulima zi de școală
flori haina neagră inscripționată cu literele alfabetului albe
scenă microfoane cortina grea
tocmai în ziua aceea am căzut în rahat până-n gât
singura metaforă aici ar putea fi coafura regelui soare
a mătușii care mi-a venit degrabă în ajutor
mai mult de rușine decât de drag
și tocmai în ziua aceea purtam șalopeta mea preferată
la care am fost nevoită să renunț
ca la o pisică moartă îngropată în spatele casei

din ziua aceea m-am hotărât ca orice ar fi
și orice s-ar întâmpla
să nu mai cad niciodată

așa am crescut eu în acel an cât alții în același an

după aceea niciun noroc mai de doamne-ajută
nu și-a lăsat urme adânci în țeasta mea
a trebuit să memorez ca orice alt copil tabla înmulțirii
comentarii teoreme demonstrații
să scot asul din mânecă proiecte referate
să mimez frumusețea
să-mi potrivesc așteptările
după alte ore exacte

la sfârșitul lui noiembrie avem programată o întâlnire
cu toți colegii de departament împrăștiați prin toată lumea
ne-au comandat îmbrăcăminte la fel
ca să ne recunoască
cum își recunoaște ghidul turiștii din grup prin muzee
cum își recunoaște Dumnezeu cetele de heruvimi și serafimi

acest poem nu este o declarație
pe acest poem nu-l încearcă nici o durere

nu mai mai pot face nimic cu acest poem

o albină rămasă din vară în podul casei
a intrat în camera mea
și-i plac la nebunie
pereții pe care am scris

caleidoscop

james dean a murit într-un accident la volanul unui porsche
lângă cholame california
drumul sub roțile mașinii e o pârtie albă

 

trecem pe sub gâturile subțiri ale macaralelor
care ne păzesc orașul in weekend

 

suntem liberi. am scăpat din camera de gândit

 

numai copiii și bătrânii îți vor răspunde
dacă-i intrebi
cât de departe e departele

fără să încerce să schimbe subiectul

 

aici a fost odată un lac. încă există.

 

aici în loc de nisip au fost pietre mari
ca niște oase de dinozauri
învelite în ceață

 

aici muntele drept
păstrăvul iute și apa adâncă

 

dimineața te trezești brusc. știi cine ești
dar nu mai știi unde

 

aici a fost odată
un drum cu multe direcții.
o oază de verdeață
iubirea. un caleidoscop
sticla colorată lumina și mătasea fină
încă există

https://parnas21.blogspot.com/2018/08/adela-rachi.html

https://parnas21.blogspot.com/2018/08/adela-rachi.html

*

moartea a ajuns răspândită din ecran în ecran 

fără sunet de fanfare 

atâta tristețe în jur de simți ziua asta

ca pe un pod pe care-l treci fiindcă n-ai încotro 

și tocmai cu tine se surpă

viața e posibilă numai în spatele casei tale

unde-i betonul crăpat

de-acolo ies câteva firișoare de iarbă 

două legături de buruieni 

și-o jumătate de păpădie

copiii sunt foarte ocupați 

să salveze o gânganie  

de care ți-e scârbă

o urcă pe-un băț lung 

și-l țin îndreptat 

către soare

aer de interior

am mâncat un măr galben 

doream doar să mă răcoresc  

am lăsat destul 

de mult pe cotor 

așa cum făcea doamna farcaș  

învățătoarea mea din clasa  

a 2-a  

apoi m-am lăsat într-un cot  

am strivit cotorul  

după care am început să mă-ntristez ușor 

ceaiul fierbe la foc mic în miezul nopții

nu mă ridic 

felia de pâine  e deja arsă

  

pe la ora șapte și jumătate

m-am imbrăcat și-am plecat 

la muncă 

am corectat contracte  

până mi s-a făcut foame 

nu mă așteptam să fim cinci oameni la masă  

de obicei  mănanc singură  

și mai înghit bucăți mari de aer 

de interior

nu-mi vorbi

nu-mi mai vorbi domnule Larkin
despre tinerii dansatori și mișcările lor solemne prin aer
imitând fulgii de gheață
nici nu voi sta aici să te-ascult cum proclami
că nimic nu se-ntâmplă nicăieri niciodată
am adunat bănuți pentru un taxi sunt liberă să plec
de îndată ce-mi voi aminti numele cartierului și data de astăzi
fii fără grijă n-am să adorm
n-am ațipit niciodată stând în picioare
cât despre pâine și bolta înstelată
numai de bine
deși nu pot să nu observ cum "de jur împrejurul universului
au fost ridicate ziduri foarte înalte"
le voi sparge cum sparge puiul firav coaja de ou
voi da
de pământ
ne vom hrăni unul cu altul

S

de la N am învățat șeptică șaișase război șah

am învățat cum se lovește în cap șarpele de câmpie

și cum se întind piciorușele de broască sub apă

am mai aflat tot ce se putea afla pe vremea aia despre

metallica și jackie chan

nu demult mi-a vorbit exaltat despre S

de la S am aflat de berman

li po nicanor parra acosmei și alexandru

scrie și fii fericită îmi spune S

“poezia te face om”

la care eu nu știu ce să-i răspund

tocmai a intrat Regina

își trage aproape un scaun

are atâtea să-mi povestească

that bloody magnolia tree

stau ca o statuie la

intersecția pfingsten cu lake street
în față un pod construit peste o autostradă cu 8 benzi 
la capătul lui niște copaci fără flori umbră  destulă si Regina
în pauza de fumat la o distanță bunicică de clădirea angajatorului
no guns & no smoking policy strictly enforced
să tot fie vreo 30 de grade
Regina poartă
negru ca în fiecare zi
după o copilărie dură în Arkansas 
de fiecare dată când ne întâlnim îmi povestește cum se ceartă
cu maică-sa la telefon de la nimicuri apoi turuie mai departe
despre familia ei despre bunicul ei matern un copil din flori al  faimosului boxer
Philadelphia Jack O'Brian și alte amănunte picante
cu gândul la Regina și la poveștile ei
intru în clădire cu același plictis cu care-am ieșit  
îmi cumpăr un coca-cola de la tonomat 
beau porcăria asta  din colorant de gândaci 
cam o dată
de două ori pe lună
nu pot renunța
la fumat am renunțat cu 11 ani în urmă   
din când în când aș vrea
să mai fumez
dar mă țin tare
dacă aș avea un complice constant
nu m-aș mai ține
de pe hol aud avocatul cum strigă
I have to put you under oath!
you have to testify do you understand?
dar nu se poate domnule
eu nu pot da mărturie
decât despre ceea ce văd
dinăuntrul
cutiei mele de sticlă
vă dau cuvântul meu am încercat
avocatul părea să-și piardă răbdarea
nu mai putea urmări
roller costerul din ochii clientului său
am încercat am încercat am încercat am încercat
vă zic  
mi-am comandat o cafea
mi-a fost servită fierbinte ah mi-am ars sufletul
iar ea
ei bine ea ar fi putut să rămână a mea
pentru totdeauna  sau măcar până a-nflorit
that bloody magnolia tree

cimitirul poemelor

 

  

dacă privești atent 

bulevardele și autostrăzile în mișcare

nu mai înțelegi de unde a început totul 

faci un semn 

în locul în care ai stat și-ai privit 

te îndepărtezi

aerul lovește cu putere într-un piept sănătos

lăsându-i urme adânci  

un câmp brăzdat de-a latul

un singur anotimp

 

nu-ți fie teamă

va rămâne locul acela

în care ai stat și-ai privit 

pe mâine

de ce-am fost lăsați aici liberi 
sub soarele harnic ca un lucrător din clasa de mijloc 
ni se pregătește a doua zi 
a treia zi 
mereu următoarea
all work and no play
în Mumbay 

oamenii poartă măști chirurgicale pe gură 
să nu înghită insecte atunci când respiră
cine le hrănește insectele?
în mijlocul lumii ești 
adormit ca ciobanul Endymion 

într-o peșteră din Mt. Latmus după sărutul Selenei 
în mijlocul lumii ții fereastra închisă 
vrei să-ți duci mâna la frunte 
lași asta pe mâine

doamna și domnul Richardson

ce bucurie să vă revăd doamnă ce bucurie

mințea cu nerușinare coafeza 
zâmbindu-i fals doamnei Richardson 
așadar cine doriți să fiți astăzi?
doamna Richardson iese de la salon
și se îndreaptă spre firma de avocatură
secretarul o sună a treia oară în dimineața asta
doamnă sora dumneavaostra a sunat de nenumărate ori  
este vorba despre soțul dumneavoastră
spune-i să aștepte acum avem de lucru
dar doamnă e vorba de o chestiune foarte urgentă 
bine fă-mi legătura
vorbește scurt cu sora ei apoi îi cheamă pe toți 
în ședința obișnuită de fiecare început de lună 
după ce stenografa și ultimii avocați au părăsit sala de conferințe
doamna Richardson își așează ochelarii pe un teanc de hârtii
și-i spune secretarului: 
pe lângă toate astea domnul Richardson 
chiar astăzi a găsit de cuviință să moară

nori negri

se face noapte aici te ridici și pleci
murmuri ceva atât de șters 
de parcă ziua asta  a respirat  printr-un singur plămân 
și acela bolnav
de parcă cineva a tors lumina 
în fâșii subțiri subțiri
de fum  
îți simți sufletul rezistent ca o nuia 
două picături de lacrimi cad dintr-un ochi 
fără să se pornească dezastrul
din urmă se aude un tropăit 
sunt numai norii negri care se joacă
cap pajură cap pajură
ce-ți pasă mergi mai departe fără biografie 
senină ca o poveste de-o singură pagină
ca un fundal invizibil dintr-un desen
 

casa de noapte

am intrat în magazin cu teamă
m-am uitat în stânga m-am uitat în dreapta nu mă urmărea nimeni
haine și lucruri așezate în ordine pe umerașe pe rafturi peste tot până în tavan
de undeva îmi ies în față doi copii și încep să țipe fericiți în gura mare 
tuși!!!!!!!
i-am luat pe genunchi și le-am spus
diseară când mergeți la pat să nu stați prea mult cu ochii deschiși veți visa 
un copac galben 
mare cât un oraș
să nu vă fie frică urcați-vă în el și întindeți-vă pe crengile lui calde 
copacul va fi casa voastră de noapte
OK aunty au spus copiii bye bye
s-au îndepărtat și nu i-am mai văzut
am mai rămas puțin acolo am cumpărat 
două rochii 
două cordeluțe și două perechi de panotfi

de când mă știu

de când mă știu am fost curajoasă 
în toate visele mele noapte de noapte am dat dovadă de atâta curaj
atâta curaj să cred că sunt mai mult decât o mașinărie
cu dinții de lapte să vorbesc la persoana I
să repet anumite cuvinte de două ori de trei ori 
de patru ori să fac puzzle din ele  
într-unul din vise am mers prea departe  
ajunsesem autoare de texte nu fiindcă vreodată
mi-aș fi dorit asta in real life ci numai așa 
să-i arăt prietenei mele că putem să ne vizităm 
la orice oră fără să ne anunțăm cu 3 ceasuri înainte
alt motiv n-am mai găsit 
zice unul într-o poezie că nevesti-sii îi plăcea
grădinăritul mai mult decât orice
într-o zi a pierdut-o 
și-a trebuit să sape după ea 
adânc 
adânc
în pământ

   

*

my life makes no sense spuse deodată femeia
din fața lui
e ca și cum ai citi o poveste cu multe pagini rupte încerci
să ghicești apar personaje cu adrese necunoscute
fără nicio legătură între ele
devii agitat îl cauți pe Dumnezeu îți cauți părinții
nici pe ei nu-i găsești
femeia nu purta niciun zâmbet &
niciun fel de bijuterii
tu pari unul dintre tinerii aceia
norocoși
born with the silver spoon in their mouth
continua să-i vorbească omului cu patru inimi
i-am privit pentru o secundă prefăcându-mă
că-mi șterg ochelarii însă ea m-a văzut
a pocnit scurt din două degete
masa lor s-a făcut pe loc de mărimea unei cutii de chibrituri
nu-i mai vedeam
nu mai puteam auzi ce-și spuneau

mă voi duce să-I cer să mă facă una cu oamenii mici

ceva

poeziilor mele le lipsesc
diminețile vitamina D obrajii înflăcărați  
cârciumile zgomotele sticlelor goale   

buzunarele gata cusute din fabrică
orhideele tinovele trupele de gladiatori    
depozitele de marfă  

marele zid chinezesc podurile din saint louis
reacțiile chimice terminațiile nervoase 
și așa mai departe  

uneori își iau singure și fără vreun rost
ceva din culoarea apusului
ceva din tristețea fațadelor abandonate   

alteori își lasă în trecere 
amprentele pe ferestrele cu toc 
din pin nordic eucalipt sau meranti  

deschise larg ba dinăuntru 
ba dinafară

cântec

îmi place să te citesc în liniște 

buzele mi se mișcă de parc-ar cânta 
un cântec trist
 
clădirile înalte se înclină vântul își ia zilele și se duce
un om în genunchi își cere iertare 
și iese din vis
 
de mine niciodată nu mi-a fost dor e păcat 
să aruncăm pâinea pe jos  
s-o călcăm în picioare mai bine împarte
 
resturile păsărilor îți vor răsplăti
vor ciripi la fereastra ta încă o primăvară
buzele tuturor femeilor citindu-te
parc-ar cânta

omul cu patru inimi

omul cu patru inimi
își sprijină cotul pe geam
în locul ăsta vor ieși
panseluțe
în locul ăsta va înflori
un măr
în locul ăsta va exploda o grenadă
femeile viețuiesc printre alge
bărbații domesticesc căluții de mare
din când în când un alt tren toacă mărunt
liniștea
conductorul își oferă singur
dreptul la cuvânt
se ridică
în ultimul vagon
omul cu patru inimi a ațipit
am ajuns
am ajuns?

lejer

anul acesta a început cu o iarnă nehotărâtă

dar uite cum răsare lumina uite cum se lasă întunericul 
la ce ne trebuie textul acesta când poți trece
lejer
printre oameni 
îi poți auzi șușotind în spatele tău
sunând la 888
118 și alte destinații inexistente 
după care la fel de nemulțumiți ca înainte 
își vor vedea mai departe de ale lor de parcă
nici n-ai fi fost
fluturând aceleași șervețele colorate călcându-le apoi în picioare
numai Tu te ții foarte departe de toate acestea 
& foarte ocupat cu arhitecturile cosmice 
cu vărsatul de apă dintr-o planetă în alta
așa cum vărsăm noi sucul de portocale 
dintr-un pahar mai mare
în altele mici să ajungă  
copiilor care stau cu gurițele deschise  
foarte atenți
la muzica lichidelor în cădere 
dacă Ți-ai face puțin timp
am putea sta aici împreună   
ne-am lipi tâmplele de ferestre și-am descifra
sunetele secrete
ale bulelor de aer prinse în sticlă
am învăța să coasem o tăcere de alta  
și-am tresări din când în când 
la zgomotul neonului învechit 

mai sunt și supraveghetorii

new york is not the wild west
irish music is playing here
tu cauți un trup moale și cald
eu trec printr-o iarnă și-mi iau de la ea
perechi de țurțuri strălucitori pentru urechi
fulgi mari pentru degete & o pudră de nea
we used to be best friends
de ce nu ne-am plimbat de mână
prin mai multe parcuri verzi să putem vorbi acum despre soare
nu-i nimic și pericolul ăsta va trece
vom adormi goi și aproape înghețați
până când într-o zi în dreptul nostru se va opri
trenul acela și moartea va coborî
pe scărița ei încrustată în lemn
ne va privi cu mirare cum ne zbatem & implorăm
de parcă n-ar mai fi văzut oameni
bine. puteți lua cu voi primul gând care vă vine în minte 
& câte o singură amintire 
nu. cuvinte nu mai putem primi 
trenul ăsta e supraîncărcat
și mai sunt și supraveghetorii 

lunch time

râsul prietenului lui mă scotea din sărite
mi-a trecut brusc pofta de spaghetele din farfurie
de salata verde
de cele două mandarine roșiatice
detaliile sunt mai enervante decât o masă de prânz delicioasă 
servită cu tacâmuri din plastic
în fața ta stă celălalt
un om trist o mărturisește chiar el 
la ce-ar ajuta să-i mai pui 
întrebări
he simply cannot let go of his past
intră într-o încăpere
cu zeci de mese goale 
îl vezi cum nu se poate hotărî
la care din ele 
să nu se așeze

tic-tac

citeam un poem un ceasornicar pune o rotiță  
exact acolo unde trebuie
un ceas mecanic poate avea până la trei mii cinci sute de defecte
în urmă cu zece zile cercetătorii universității lancaster au descoperit 
din întâmplare 
un tratament pentru alzheimerul provocat șoarecilor  
m-am grăbit să-mi pun inelele pe degete 
să ies în soare 
tic-tacul trece prin burta peretelui 
mă urmează

cineva deja știe

la miezul nopții am mâncat o felie de doboș
mâinile mi s-au făcut albastre 
venele camuflate răspundeau numai la gesturi 
sincronizate 
închideam pumnii 
îi deschideam
în semn de fidelitate față 
de filmul acela color din copilărie 
totul o să fie bine 
îmi spuneam 
din ziarul de pe noptieră  ies două 
peisaje de primăvară & doi hoți 
cărându-și în spate copacii cu scorbura neagră  
it happened again zice unul 
am să mă las de furat mâinile mele sunt făcute pentru 
cioplit lumânări   
am să las copacul ăsta aici 
în mijlocul intersecției și-am să fug 
totul o să fie bine 
își spunea 
mi se pregătește ceva 
și cineva deja știe