în căutarea altui timp

primele 2 volume
so far so good

poezie bună. Istvan Kemeny

nu stiu cine mai trece pe aici, de mai trece careva, dar am dat de-o carte de poezie care mi-a adus, realmente, bucurii! (tradusă din maghiară de Andrei Dosa)

pagina cu anemone

ce sună mai gol decât nimicul mă întrebi

o tobă îți spun
ce e mai gol decât nimicul însuși mă întrebi iarăși
după ce viața a convocat a nu știu câta legănare a plopilor
și nu mai știu ce să-ți răspund 
nu mă așteptam la întrebări
pe o vremea ca asta  
pe ogoare nu se mai văd urme de brazde adânci
cocorii au plecat înspre țările calde iubirea odată cu ei 
nu plâng să nu fac de râs brațul plin de anemone
în lumea noastră
se pun bazele unor cercetări serioase 
despre originea literei V
se construiesc drumuri și poduri 
nu toate deodată
pe rând

gloomy report

vom pleca și nimeni 

nu ne va simți lipsa 
pe o vreme urâtă
ca ușile unui azil de nebuni 
prin orașul ăsta
motoarele se aud lin cum frunzele
în desprindere 
deschizi ochii și nu ți se mai arată o poză cu dinți 
nu mai răspunzi cu rapoarte
săptămânale 
obligatorii de “stress management techniques” 
ai căzut 
nimeni nu se apropie să-ți pipăie pulsul
sandalele verzi ți se scufundă 
în pământul cu miros de  mocirlă
să mă ridic să trec strada asta încă o dată
pe cer un balon
în derută
duce plânsetele unui copil

noiembrie

zorile întârzie calculat

ni se mai dă timp să exagerăm
nu mai e mult până când soarele va călca pe ape
noi vom trece tăcuți pentru încă o zi
o femeie a înotat odată într-un râu și a fost fericită 
o altă femeie a făcut un avort
și n-a mai fost fericită
anii au trecut
câteva ore au mai trecut
tu ești copilul meu adu-mi un iaurt 
mama a mâncat iaurtul în pace 
ultima linguriță de viață știa după gust 
nu plec singură
atât de mult mi-ați dat fără să știți
ochii
împletiți cu schije 
cerul
un ochi bolnav pe jumătate închis

liniște

aud poștașul cum îmi umple cutia cu monștri mici
inofensivi

iepurași albi

îmi lipesc urechea de zid

limba de la ceasul nemțesc va scuipa miezul nopții
pe întuneric
în cutiuțele altor cutii
la fel de interesanți & fragili cum niște iepurași albi 
care-au luat locul păpușilor rusești 
vândute cu succes pe amazon import japonia
5-pack white rabbit matryoshka $69.99 only one left
sfătuiți de doctori să ieșim afară în soare 
cel puțin o dată pe zi   
câte-o jumătate de oră 
pentru sănătatea creierului dvs. 
un soare burghez
puturos
un soare orfan 
numa’ piele si os   

sugar snow in March

să mai fie vânt

zăpada să se lipească de vârfurile caselor

să adormim tăcuți
cineva să ne asculte bătăile inimii
pentru încă un pic
umerii cad se ridică brusc
mirarea dispare cum un păianjen
îndrăznesc să-mi doresc să mă bucur
pe loc gata start
noaptea își înfige ghearele
ne prefacem că nu știm
legăm cuvinte în așteptarea zilei fără sfârșit
în bucătăria de vară a bunicilor
he he ce mult ne-a fost dat
și îndată luat
pagini întoarse povești cu sirene și
căluți de mare
livezile de caiși


bine. voi mai pierde
încă o dată
în fața tavanului alb
și-a unei pâlnii din granit de brocken cu inscripții banale
așa cum era de așteptat
o ploaie măruntă va cădea

ziua de luni

până la urmă
se va găsi o bucurie care să ne strângă de gât
într-o zi de luni
mai trebuie să răbdăm 
nu o să mai dăm din picioare 
alte gesturi se vor desprinde
fără să lase în urmă 
ceva care ar merita spus
orele se evaporă 
nimicul o să fie din nou ce-a mai fost 
aerul va mânca și va bea numai aer 
firul de păr vechi va lăuda firul nou
inima nouă 
se va rușina de inima veche
nu mi-ai deschis nici pentru o vizită scurtă 
doamne cum mă vei privi când voi da buzna 
cu toate catrafusele mele în casa ta
îmi dai dreptate când strig ies și trântesc ușa 
merg fără oprire
mersul îmi face bine
mă calmează
altă mișcare nu pot duce până la capăt
știi cum sunt 
cum renunț la lucruri la locuri 
la vise la oameni 
vremea de-afară se asortează 
numai pietrele sunt mai libere decât noi
nu stau prinse între orele nopții  
sunt lăsate să doarmă
merg pe pământul rotund
scriu și mi se pare că iarăși 
mi se face dor să te caut
cum se-apropie ziua de dinaintea
zilei de luni


 

Julia Lezhneva

https://www.youtube.com/watch?v=bsXrc9y61HE

Opera Duet

Opera Duet

https://www.youtube.com/watch?v=Xl9o26TrUGc

____//____

am ajuns prea târziu 
liniștea aruncată într-un colț
ca un fermoar stricat  
pe pereți fragmente din viața mamei
din viața noastră
timpul îngălbenea între noi 
de la minut la minut  
lângă mine tace fratele meu 
cu fața întoarsă spre fereastră 
aud tristețea cum îi ronțăie sufletul 
ca o apucată 
am s-o acopăr imediat
las să-mi treacă prin față 
oameni leșinați de foame  
dintr-un western alb-negru enervant 
actorii vorbesc între ei o engleză stâlcită 
să tacă!
habar nu aveam
cum iese lumina dintr-o încăpere 
la ora 5 dimineața 
o lavă care se scurge pe sub uși
și se-aruncă din mers
sub roțile mașinii mortuare

(imagine: Damjan Pavlovic)

plague dr.

charles de l’orme renunță la masca venețiană

poleită cu aur   

își încropește o mască inedită

care îi va topi fața

pălăria neagră mănușile albe

ciocul de pasăre umplut cu plante medicinale

pelerina și cizmele lungi din piele de capră

bastonul din lemn

cu care lovește în stânga și-n dreapta aerul ihoros

bravul doctor de l’orme

echipat până la cel mai mic detaliu

să pândească moartea

cu ochii larg închiși

domnule figino

dacă nu v-aș spune care e scena mea preferată 

din cartea mea preferată după care mai apoi au făcut filmul meu preferat

în care au jucat actorii mei preferați  

n-ați avea de unde să știți 

dacă v-aș spune că sunt asemeni orcărei alte femei 

m-ați contrazice 

aducându-mi aminte de oamenii lui sagan 

unici și prețioși  

în fața pierdutelor galaxii 

recunosc

uneori râd fără oprire 

alteori plâng fără oprire

totuși v-aș ruga să mă luați în serios și pe mine

domnule figino

cu perseverență mi-am însușit științele matematicilor  

ca să pot număra până la ultima

zilele primăverii

(Imagine: Giovanni Ambrogio Figino, Heraclit și Democrit) 

(Adelinei M.)

acolo unde s-au despărțit drumurile
am aflat (se pare că așa afli mereu)
însă atunci nu m-am simțit nevoia să spun ceva  
până și lumina de pe muchia nopții 
își lua rămas bun 
iar eu cu sfâșiere m-am uitat înapoi  
degeaba era mult prea târziu 
cineva ia locul altcuiva la masă 
bălăngănindu-și picioarele cu nepăsare
cine n-ar fi fost mulțumit 
să-și trateze o după-amaiză din zgură
cu R.E.M.
everybody hurts sometimes
mileurile înșirate prin încăpere 
cum niște cranii descoperite la sarmizegetusa regia
imposibil să nu-ți vină să memorezi 
pentru tot restul vieții
combinația dintre cântecul în engleză
zugrăveala pereților cu picățele
și nasturii hainei aruncată pe pat 
mi se face dor de vremea aceea  
ca de-o viață irosită 
în repetiții obositoare

 
(imagine: Taras Loboda, 1961)

peria deasă a timpului

de foarte departe

ca şi cum ar veni din copilărie

cad sunetele în jurul meu 

găleţile goale nu mai coboară

în fântâni astupate 

ce rău poate să aducă câteva

sunete şterse

de peria deasă a timpului?

până şi vântul poate deschide larg uşile casei

le poate închide

trânti de perete 

o după-amiază întreagă scârţ-scârţ

gândurile nu au nume 
nici dată de naştere

găsesc fără să caut o legătură de amintiri

în cutia asta de jucării

din care de la bun început

a lipsit jucăria

dar nimeni n-a plâns

fiindcă aşa reacţionează copiii

mai bine să nu fie deloc

decât să fie

şi să fie stricată

(din volumul de debut, Deşertul Albastru, Editura Pleiade, 2015)
(imagine: Andrew Wyeth: Looking Out, Looking In)

în mijlocul drumului

http://inimadejavra.falezedepiatra.net/archives/14374