venisem
cu o poftă nebună să vorbesc cu ei
la
masa rotundă în sala de mese împodobită
de sărbătoare erau așezați câte cinci
bătrâni o femeie din etiopia
le aducea ceaiul dulceața compotul și pâinea prăjită
pe niște tăvi lucioase
din aluminiu
cei care puteau să se hrănească singuri
îi priveau cu
nepăsare pe ceilalți hrăniți de îngrijitoare
cu lingurița două femei țineau buzele strânse
refuzau
mâncarea de dimineață
suferința de dimineață
cei de la masa noastră
își așezau
șervețelele de pânză pe genunchi
mestecau elegant cu mișcări lente
ghiulul cu piatră roșie a lui zoen owen
lovea masa lovea furculița
părea să-i trezească pe ceilalți
din ce mai visau
îi tremurau mâinile
am auzit că scrii poezii zice zoen owen cu
ochii fixați pe mine
de parcă tocmai
ar fi citit informația asta
la subsolul meniului de crăciun
îi arunc o privire încărcată cu reproș mamei
iarăși curcan pentru masa de prânz
exclamă dezamăgit zoen owen
pe masă erau niște flori roșii
fără miros
așadar poezii despre ce sunt poeziile tale
fusese broker imobiliar
a locuit în vreo 30 de case în orașe diferite
aveau seturi de valize cu rotile
gata de prins din mers
mai spuneți-ne despre casa aceea
cu turnul alb
singura casă de pe strada senatorului
nu mă mai auzea
povestea ceva despre copilăria lui
într-un orășel din kentucky
era copil de mingi la un meci de tenis
vară-mea îmi trimite prima
poză cu sarcina
plasată în sfârșit bine pe uter
eu și telefonul meu ne emoționăm puternic
scriem
fără să despărțim cuvintele
bătrânii
își văd mai departe de ale lor
mănâncă
