când pleci se rup din mine vene
de parc-aș fi sfârtecată
de colții unui câine turbat
când pleci se surpă o groapă
comună în mine
când pleci mintea mi-e scrum
peste care suflă nări apocaliptice
până totul dispare
ca-nainte de facerea lumii
când pleci se-ntunecă brusc pe lumină
mă lovesc de toate obiectele
ca orbul într-o casă străină
căutând o ieșire
pipăi răceala zidurilor mute
trag în piept aer cu gust oțetit
ca de lacrimă
ca de nimic
No comments:
Post a Comment