Mazurca 32

           

tu mai știi cine ești?

în orice direcție s-ar mișca întunericul leagă la ochi întunericul 

apoi orbecăiesc împreună 

mâinile și glasul te pot trăda 

inima niciodată 

încearcă Chopin îți va rearanja orele de somn 

și cutele frunții

știai că la șase ani stingea lumânările 

pentru a compune pe întuneric?

suntem făcuți pentru suferință

grecii împărțeau daruri în numele frumuseții

dar liniștea 

cine-o va apăra?

steaua-de-dimineața se află la 28 de miliarde 

de ani-lumină

astrofizicienii se inspiră 

din întrebările filozofilor 

pentru a afla de ce mai degrabă există ceva 

în locul nimicului

zborul păsărilor e una cu cântecul lor 

în fiecare dimineață ochii mei ridică cerul 

deasupra oceanului 

te iubesc alte cuvinte nu mai există

Mazurca 32 le-a înghițit chiar acum 

norii pufoși și albi ca zăpada 

sunt 

și ei 

duși

Robert Bly, Ascultând Muzică. Veche Rudra Vina

 

https://www.lapunkt.ro/2023/11/transatlantic-robert-bly-ascultand-muzica-veche-rudra-vina/

 

Nu știu ce m-ar putea aduce mai aproape de tine.

Poate muzica în surdină, poate plimbarea

De la miezul nopții, poate scufundarea în adâncuri.

 

Poate tăcerea. Poate mișcările în viteză ale sufletului

Precum tălpile care zburdă peste garduri. Alteori, o carte așezată

Pe pieptul meu mă întoarce în trecut, în brațele mamei.

 

Poate că durerea din pliul brațului meu nu este decât

Tristețea pe care o simte un nou-născut

Când tatăl său vine să-l revendice lumii acesteia.

 

Nu-mi cere să iau partea lui Platon

Ori a lui Freud. Doar vino aici și ajută-mă

Să-mi ard cărțile, să ne putem muta în Argentina.

 

Sunetul tobei insistă că noaptea în care vom muri

Va fi o noapte îndelungată. Corzile vinei lui Rudra

Stăruie că nu-i destulă suferință.

 

Haide, vina lui Rudra, haide, strigă mai departe (de)spre Dumnezeu.

Îmi imprim chipul meu pe fața mea mică

Ca o mierlă care se furișează duios printre frunze.

 

asfințit

                    

                     Cum să se-mpace inima 

                     cu galeria ei de pierderi? 

                     ~ Stanley Kunitz

 

 

un cuvânt chiar te-ar putea face să plângi?

erai foarte atentă dar ți-ai pierdut 

încrederea în ceea ce poate inima ta

We are the love we run from

(spune Frank O’Hara unde se deschide volumul)

suspinăm pe aceeași pagină

sau poate nu

aici și aici

și dincolo

copacii tremură incontrolabil

semn că toamna e pe sfârșite

durerea pe care ți-a adus-o asfințitul

se topește în el

ochii ni se îneacă în niște culori nedefinite

cine împinge pământul tot mai departe

de Dumnezeul nostru 

cel blând

care ne îngrijește

mâinile slăbite de putere

uite: 

eu te îmbrățișez

și tu nu simți nimic

mozaic

https://www.lapunkt.ro/2023/10/mozaic/