mâinile de zăpadă cu care îți acoperi ochii
la marginea patului
atunci când îl visezi pe Dumnezeu
că visează oameni
piscul cerului ți se dezvăluie
ademenind păsările cu înaltul
cercurile perfecte trasând zborul lor
pe lacul ferestrei
scrisul de mână care unduiește pe pagină
ticăitul electrocardiogramei
imprimat meticulos pe bandă
fotografia care nu a mai fost făcută
un oraș în ruină după război
un om care pleacă purtând o valiză
batista rămasă într-un șifonier
de la moartea mamei tale
singurătatea e ceea ce vedem
dincolo de linia orizontului
dincolo de culori
dincolo de zidurile oricărei tristeți
abia de la singurătate încolo
ești cu adevărat cine ești
o simfonie compusă pe loc de mintea ta
pentru timpani
celestă
xilofon
clopote și marimbafon
No comments:
Post a Comment