degeaba zâmbesc întunericul are legile lui

         

                 Despair has thirty pairs of legs 

                 (Gherasim Luca)

vremea metaforelor a trecut

cu toate că pietrele și unii oameni 

se simt excluși de la jocurile realității

e târziu 

                cerul și strada 

                lucesc ca safirele săpate în minele din Laos 

e rece pentru un sfârșit de mai

decid să merg mai departe

               două sute de pași mai încolo deschid 

în minte scrisorile pe care mi le-am scris 

                    când eram tânără

câteva lacrimi (din cauza lunii atât de singură)

însă nu le permit fiindcă iar se va lăsa cu o insomnie 

sau cu o jumătate de anxietate 

față de care nu știu cum să mă port

un câine fuge în întâmpinarea mea 

de parcă m-ar recunoaște

stăpânul lui își cere scuze 

așa cum numai stăpânii câinilor blânzi știu să o facă 

nu mă așteptam să întâlnesc pe nimeni la ora asta

îmi spune omul încurcat de absența unei lese 

de prezența mea în mijlocul străzii

degeaba zâmbesc 

întunericul are legile lui

întind mâna las câinele să mi-o miroase 

îl mângâi ușor pe cap apoi îmi văd de drum 

deschid altă scrisoare. dacă nu e ceea ce ți-ai dorit 

nu e cazul să te îngrijorezi

un student a descoperit o planetă nouă 

în a treia zi de stagiu la NASA

totul va fi așa cum a fost dintotdeauna

cerul va continua să se sprijine pe umerii tai

și pe povești.

mâine va ploua

în unele cafenele se vor inventa cuvinte noi

în altele depărtarea

o chelneriță își va arunca șorțul 

pe spătarul primului scaun gol 

și va pleca fericită 

fără să știe încotro se îndreaptă