m-am clădit precum o casă pentru o singură viață
pe pământ ieftin departe de ceilalți
nu clipesc
să nu schimb ceva din mersul lumii
din destinul unui singur fir de iarbă
pot ierta nu doar câinele care mă mușcă
cât și culoarea aprinsă
a prafului din sângele meu
îmi îndrept mâinile în sus ca un turn
vechi de apă
ca o lampă întoarsă
trecutul e un foșnet de pagină
un țiuit constant în urechi
am învățat să-l ignor
să supraviețuiesc cu cuvinte care mă caută
cu umbrele din umbră
fără spaimă
No comments:
Post a Comment