Avalon

                For the City is monstrous,

                and its mouth suffers

                no issue 

                ~ Paul Auster

 

în centrul orașului Avalon luminile sunt sparte

sângele locuitorilor se odihnește

           istoria -  pe loc repaus

țâșnitoarele resuscitează iarba 

marginile norilor se desprind din cer 

să-i măture albastrul

camionul cu obiecte cumpărate pe internet 

lasă în fața ușilor pachetele pe jumătate desfăcute

dintr-o cutie se poate vedea 

            coada unui palmier

            din alta o poșetă din ochi de șarpe 

reviste cu imagini deocheate 

peștișorii aurii evadează 

din acvariile cu apă murdară

un autobuz huruie apropiindu-se

despică asfaltul

cine este regele acestui loc

și ce are de zis 

                despre felul în care visează supușii lui? 

Neptun

instinctul de-a o suna pe mama

gustul cafelei se schimbă brusc

norii se retrag unul după altul

să-i facă loc întunericului - 

animalul de pradă cu ochii sticloși 

îi recunosc puterea

îl simt cum își întinde aripile peste case

acordurile de ghitară marca Calexico sau René Aubry

amestecate cu parfumul toamnei 

mă ademenesc să-mi imaginez o culoare nouă

și apele negre de gheață ale planetei Neptun

(cea mai îndepărtată de soare)

vântul deschide toate ușile

putem începe acum

lumini și umbre

                 (but if you look long enough,

                 eventually

                 you will be able to see me.)

                 ~ Margaret Atwood

nu te voi lua de mână 

să-ți arăt clădirile copacii

unduirile străzilor 

orășelul acesta curat 

oceanul bărcile din chibrituri în larg               

nici fruntea mea acoperită de gânduri 

        n-am să-ți descriu în câte 

        feluri s-a deghizat 

        întunericul pentru a mă recunoaște

nici nu-ți voi spune cum trec 

zi de zi prin parcurile 

brăzdate în dungi 

         de lumini și umbre             

chiar acum schițez un dreptunghi 

și-ți spun 

imaginează-ți o fereastră

nu promit că se va deschide

The Redwing

 

lumina reflectoarelor

scriitorii își scot filele de jurnal 

de la naftalină și le împrăștie pe facebook  

sunt neschimbați 

din tinerețe dădeau sfaturi

pregătindu-se pentru lumina orbitoare a reflectoarelor

nimeni nu le-a spus că luna e 

balonul acela alb și plin de mistere 

sfoara care îl ține a încăput și în mâna mea mică 

am ținut strâns de ea 

nu i-am dat drumul vreodată

oricât de mult ar fi plâns cerul 

ori mama 

făcută și ea tot din lacrimi

 

valuri

                                Dumnezeu n-o să ne uite

                                Cel ce-a făcut zăpada sălăsluiește unde-i iubirea

                                ~Kenneth Patchen

manualele ne spun că nu mai e mult

vor veni zăpezile grele

drumurile vor fi din nou închise 

plantele vor sorbi cu disperare ultima dâră de lumină

din copilărie am pus și eu umărul 

la cerul nostru albastru 

iar acum îl văd înghițit de valuri uriașe

cu inima am clipit cu inima am pășit 

cu viața mea ce-am mai făcut? 

numele pe care-l pot mai înseamnă ceva? 

never mind. the world is ending in seson five 

de unde atâtea întrebări fără răspunsuri

atâtea căderi 

curajul nu se învață ca mersul pe bicicletă 

nu e ceva permanent 

una din milioanele de secunde care contează

să te ridici brusc 

în urma ta  - 

lumea viselor lipită de fereastră