nimeni nu te aude vreodată
lumea e plină de ochi de singură folosință
până și-n frunzele roase de insecte uriașe
pe lângă care treci
pierdut în visare.
în cartea din mâna ta e un ochi care vânează.
înghițit de mintea cuiva
scuipat afară la ultima pagină
descurcă-te, nefericitule,
plângi sau dansează.
nimeni nu ne aude, asa este, suntem singuri si ma impac sa mor singur. pana atunci insa reflectiile dumneavoastra raman alinare.
ReplyDeletemultumesc cerului pentru darul cu care asterneti pe foaie ce eu nu as putea o face desi simtind asemeni
multumesc! scriu direct pe laptop, nu pe hartie :)
ReplyDelete