aproape liniște

 

sunetul cuptorului părea să nu se mai oprească

iar tu mă întrebai ce e sufletul

Szymborska era și ea pe-acolo

aranja în mare grabă niște conuri

geometrice

albe în mijloc de stradă

trecătorii se opreau ridicau din umeri

treceau mai departe

numai când iubești îl poți vedea iți spuneam

și luna pustie

și rece

un pic mai sus

printre ramuri