mă voi închide într-o zi undeva într-un loc fără cer
cu mine niște cuvinte care vor tot timpul să imite oamenii gâtuiți de emoție
să le zicem cuvintele oblio cu gurițele lor mici și urechile
exagerat de lungi nerăbdătoare să se ridice odată bariera
să se dezvelească vitrina să îmbrâncească cineva manechinii
noi să le oferim haine și hrană iar ei la schimb
să clipească măreț
ca picătura de ploaie pe coperta oceanului
împreună ne vom ține de cald de frig & de frică
o să ne spunem toate secretele toate până la
ultimul care e cel mai dureros
împărțind aerul rămas doar între noi pe pătrățele
așa cum se vede pământul din avion
un pătrățel vouă unul mie
vor fi multe și bune și nu ne vom mai sătura unii de alții
de departe se aude
cum se împarte iubire în stânga și-n dreapta
ca portocalele de crăciun și-o să vrem și noi
ne vom pune căciulile de iarnă ce dacă aici încă nu ninge?
o să ne ciupim o să ne jucăm o să ne ținem de mâini
o să devenim serioși ca niște bătrâni
cu umbrele lor magnetice
și ochii scobiți de nesomn
ni se va face sete și-abia atunci vom sta nemișcați
lipiți de pereți
vom atinge albul cu bărbiile și obrajii
și vom visa mult cu ochii deschiși
până vor veni sunetele și câteva amintiri
să ne adoarmă
