mai e și întunericul îmi zici
nu. acela e moale ca o apă de ploaie
bun doar pentru părul femeii cu umerii goi îți zic
întorcând capul ca gura mea să ajungă la urechile tale
atelierul meu micuț de cuvinte are rafturi șubrede sprijinind pereții
câteva cioburi ascuțite țin câinii de vânătoare la distanță
din lipsa ta voi face un mușuroi de furnici
îl voi hrăni cu bucățele de aer îl voi ridica
deasupra capului și voi zice aici
este una din durerile lumii uite-o cum se mișcă
o primăvară un început de toamnă și iar de la capăt
alege-ți un nume care să nu poată fi pronunțat
de nicio sentință de condamnare
care să se rotească precum floarea soarelui după soare
mă opresc brusc și tac
în ziua în care îți vei dori din toată inima să ai un nume care
să vorbească în locul tău
totul se va sfârși
acolo
cu el
