îmi acopăr umărul gol cu umbra ce-mi apăsă inima
și mă lasă cu mult
mult mai singură decât m-a găsit
alunec alunec și mă prăbușesc
peste întuneric
îmi închid ochiul cu încheietura mâinii
din vârful degetelor îmi curg lacrimi care nasc alte lacrimi
care nu mai nasc nimic
iarăși miroase a primăvară și-a înviere
de trunchiuri de copaci orfani
nepriviți
