nici eu nu mai sunt

mâini nevăzute mi-au scris poemele 

mi-au măsurat spațiile 

goale dintre mărgelele de coral

mi-au netezit părul cu reflecții de umbră

 

un vânt rece ne tot bate obrajii 

soarele gri a fost luat pe sus 

închis într-o clinică în turnul de sticlă

 

nici eu nu mai sunt. am fost făcută să te iubesc. 

poemul acesta crește 

din el însuși ca o inimă crudă 

jumătate ploaie măruntă cealaltă jumătate deșert

 

m-am prăbușit în tine ca într-un vin sacru

din cer s-au deschis fântâni și ne-au acoperit 

ca pe niște obiecte pure