Les Barricades Mystérieuses

 

Atunci

      

      Cântecul meu e dezgroparea mea

     ~ Gheorghe Pituț

Plouă de săptămâni bune de luni amare

animalele mici abia mai respiră 

stelele au înnebunit demult de singurătate 

drumurile nu mai duc nicăieri 

de fapt nici nu mai arată ca drumuri

nu întâlnești un om în toată mulțimea de glasuri

nici mama nu mă mai recunoaște

cât îmi plăcea să o strig 

pe numele ei 

de mamă 

de durere 

în care m-a născut m-a înfășat 

și m-a legănat

de la cine am învățat murmurul surd al deznădejdii?

câte secolele au trecut 

în lâncezeala istoriei până la invenția roții

cum sufereau locuitorii sitului Göbekli Tepe 

în urmă cu 11.500 de ani?

visele ajung târziu

rămâi 

rămâi cu mine "să cădem din cer"

un cântec trist are puterea să fisureze

pereții luminii

să tulbure apele 

peștii putrezesc de la oase la solzi 

pe fundul oceanelor albe 

milenii după milenii megaliți colosali 

temple și jertfele lor inutile

un bolovan rostogolindu-și umbra 

doar pentru a o lua de la capăt

iubiri ce n-aveau să fie 

inimi care trebuiau să bată

noaptea care urma să înceapă

movement

apreciez eforturile oamenilor buni de-a rămâne indiferenți 

nu există o nebunie mai mare decât să te zbați 

între crustele aspre ale nopții și sângele zorilor

să-ți tii pleoapele nemișcate 

în timp ce în altă parte se scriu cărți cu titluri bizare 

(Trecutul lui Dumnezeu. Ia-ți rămas bun de la pace)

să urmărești avalanșa ploii mărunte 

cu ochii copilăriei când moartea era doar 

o gușă elastică de curcan îndopat cu forța

când mâinile bunicilor miroseau a suc de struguri 

miere și fân uscat

apele nu mai creșteau traversam Mureșul 

cu bacul din lemn de salcâm

serile de vară rămâneau nisipoase 

numai părul după pliculețele de șampon Larex strălucea

realitatea era firavă și lumea întreagă 

din mirare-n mirare se zidea

iat-o

iart-o

Calling you now

 

**

My prayer is mostly listening to God

~ Hugh Pendexter III

Dear God,

That's all.

Blue Monday

 

It turns out we are buried alive

in the chamber of someone's else's heart

~ Richard Jackson

Nu mai aștepți răsăritul să-ți recompună liniile feței

lacrimile rămân uscate pe gene. în 1624 

Georges de La Tour (aflu dintr-un tratat despre puterea muzicii de Quignard)

vinde lacrimile Sf Apostol Petru pentru 650 de franci 

acum e găzduită de Muzeul de Artă din Cleveland

odată ajuns pe creasta abruptă a stâncii 

nu-ți promiți să o urci din nou

vântul e un zeu orb căutându-și trecutul 

prin toate colțurile pământului 

și stelele râd cu o poftă nebună 

înecându-se în praful lor cenușiu

licăririle pe care le admirăm de aici sunt ultima lor respirație 

înainte de-a se preface în pietre 

de cealaltă parte a universului Persefona 

"își împarte timpul între infern și paradis"

legenda spune că n-ar fi fost prea întristată de compromis

fără mâini ucidem pentru hrană pentru un loc cu vedere la apă

fără inimi umplem pământul de singurătate

fără ochi înălțăm biserici cu turnuri semețe și scări în spirale 

bem din cupa victoriei înainte de-a ajunge la capăt

folosim întunericul ca pansament pentru răni

noaptea aceasta îmi cere să o țin bine minte 

îi voi da un nume de ruină 

de frică 

de înger păzitor

ori poate ceva mult mai simplu 

cum ar fi blue monday 

ori utimul nor