fântâni

 

oricât de frumoase ar fi

zăpezile vor acoperi fântânile 

din care oricum nimeni nu mai bea
oamenii vin înfrigurați 

hipnotizați

cu poveștile și inimile lor sfârtecate
ți-am spus 

nu începe acest exercițiu
dintr-un singur cuvânt
te-am rugat 

nu mă lăsa singură
nu suntem toți înțelepți
și sfinți ca statuile curților interioare
mai întâi ochii apoi brațele.
acum râd și plâng în același timp
ambele sună ca niște simple șoapte
ca un secret într-o limbă străină din care
înțeleg câteva cuvinte 

mi scusi/ mi scusi
poate cineva să deschidă trecutul cu o vocală?

inimile vor continua să bată însă nu în același ritm
ne vom opri brusc. copacii vor învia
bunicii își vor lăsa lumile lor 

vor scoate tacâmurile 

din argint 

îmbrăcați de duminica
perimte-mi încă două-trei rânduri
râurile curg fără să se oprească 
de unde atâta perseverență? de unde atâta apă?
nu voi mai cânta acest cântec. singurătatea
e o pastilă over the counter
care dă o stare de bine 

câteodată