I don't have any of these things

 

Tellus

vor veni zile mai bune își spune orbul 

învățând despre soare în timp ce pipăie întunericul

tu vii și pleci eu cârpesc umbrela pentru ploaia de mâine

ceața se răspândește peste tot ca o prevestire rea

generalii romani cereau medicilor 

să le marcheze pieptul în dreptul inimii 

cu cerneală roșie

războaiele îi chemau pentru victorie 

pentru eșec

mărșăluiau știind bine că atunci când nu mai e nimic de pierdut 

se mai poate pierde

ne strângem mâinile pentru ultima oară

cu ochii închiși amuțiți. de undeva de sus se poate vedea 

cum pământul își leagănă pântecul

la televizor într-o altă parte de lume 

un nebun cheamă ploaia amenințând

cu un toiag norii invizibili

la o adunare politică Elvis is still in the building

în căști Mark Knopfler cu hitul lui de demult 

this one's not going to end well for anyone 

orașul încoronat aparține în continuare tuturor și nimănui

trenurile oprite pe miriște

lumea e atât de frumoasă și fără perspectivă

cerul în haina lui de pudră mă așteaptă să mă întorc acasă

în urma mea luminile se sting

Résonances

 

cruzime

i-am dat cerșetorului niște bani 

și n-am fost mulțumită

m-am întors i-am întins felia mea de tort 

cu cifrele acelea rotunde dulci

și n-am fost mulțumită

de parcă l-aș fi urât cu toată puterea

nu mai vreau i-am zis 

ia-mi și orele întunecate mai bine ia-le pe toate 

m-a privit cu atenție 

lipsit de griji

ochii înverziți ca o câmpie imensă

în care ar putea trăi o sumedenie de păsări și animale micuțe

pieptul larg în forma unei corăbii

apoi am simțit că nu mă mai vede

mă aflam în fața lui dar nu mai eram

ca un poem într-o bibliotecă părăsită 

de mii de ani

febra corzilor

           

              și dacă aș fi avut ochii lor, deodată 

               la ce aș spera? 

             ~ René Char

răceala metalului și curățenia lamei cuțitului

din palma mea mă fascinează

ticăitul ceasului de perete mă aruncă 

în mijlocul unei grămăjoare de ani 

cuvinte gesturi amestecate chipuri ecouri himere 

Segovia împreună cu Bach acoperă aerul 

constelațiile există doar în febra corzilor de chitară

nu-l înțeleg deloc pe poetul acela hondurian 

frumusețea nu poate fi un premiu 

frumusețea e întinderea de nea dimprejurul unei biserici 

cu turnul din lemn

frumusețea e icoana roasă de lacrimi

primul răsărit al unui sinucigaș

care vede ceea ce nu mai putea vedea

All the world is green

 

orașe în umbră

 

siluetele brazilor cu rădăcinile lor adânci 

vor prelungi toamna

însă frigul ne va cuprinde curând

spune-mi dă-mi toate veștile triste deodată

într-o carte veche lespedea mai întâi apasă inima 

fiindcă n-a înțeles nimic. 

e târziu sufletele sclipesc în lacrimi

ne rupem unii de alții pentru totdeauna 

rămâne amintirea unei zile însorite rămân umbrele palide 

orașele nenăscute

în cer

pe pământ