în unele zile când se întâmplă să plouă mult
și se trăiește cu încetinitorul
când tocurile ușii
de la intrarea din spate încep să ruginească
te întorci în locul acela
cerul
cu aerul lui de liberate și imparţialitate
îţi va cere un categoric da sau nu
vei mai rămane pentru o vreme în propria-ţi companie
printre cioburile zilei
însă emoţiile nu vor putea fi șterse
ceea ce poate fi bine
sau nu
în unele zile când se întâmplă să plouă mult
cineva îţi face dreptate
If I go before you
if I leave you in these lands
don't be scared of the night
because in the night I live
astăzi se împlinesc nu stiu câți ani
de la nașterea lui Pessoa
în cinstea lui plouă
în cinstea lui ne scufundăm în melancolie
cautăm sfinții rătăciți
printre pliurile de aur
bunica muncea greu râdea cu toată inima
uneori își păta hainele cu mâncare
se dădea în vânt după oamenii buni și prietenoși
ar fi făcut orice pentru oricine
fără să aștepte nimic în schimb
sunt ca ea
mai tot timpul mă gândesc
cu seriozitate la ceva miraculos
care trebuie să se întâmple
nu te cunosc (zici)
nu mă cunoști (zic)
când zâmbesc trei generații de femei
care au vorbit numai limba română zâmbesc prin mine
când plâng
plângem în toate limbile pământului
If there is a life after the earth-life,
will you come with me?
~ Mary Oliver
sfârșitul se anunță singur ca un delir
noaptea nu întârzie
nimeni nu-și ia rămas bun de la nimeni
gura lucioasă ca oglinda cu reliefuri subțiri
ar vrea să mai rostească mi-e foame
mi-e sete
mi-e frig
trag aer în piept
ar putea fi un semn bun
să-mi simt pulsul sub piele
cum îmi macină tâmplele
și
ce-a mai rămas din suflet
un melc plictisit linge o piatră
apoi se pierde în iarba înaltă
dacă nu m-aș teme atât de mult de mine
aș putea rămâne în picioare
să privesc cerul
care abia se mai ține
să aștept zorile și restul orelor
fericirea-i ascunsă în lucruri exagerat de simple:
să urmăresc umbrele mâinilor mele
cum se prefac în nisip
tell me how to cure myself
of silence
~ Adam Zagajewski
mergem în cerc fiecare pas fiecare secundă
un nor
rătăcit se plimbă cu mine
rămânem împreună în timpul prezent
nu mai e nevoie de orele dulci
aud fâșâitul lamei subțiri pe gâtul fiolei din sticlă
aud bătăile scurte cu unghia
călătorim în timp
îl amestecăm cu lumina de-acum.
muzee săbii tocite lupte
abandonate pistoale fără gloanțe
consignații magnetofoane
benzi încâlcite
lumea nu mai are nevoie de frumusețe
atenienii îi alungau
pe cei mai talentați dintre-ai lor afară din cetate
se confirmă. nu mai e nevoie
de istorii personale. de poezie
ce fac eu aici?
privesc iarba arsă
de soare
păsările undeva deasupra gladiolelor
exersând legănarea albastră
golul
uitarea
și-atunci limba aceasta atât de frumoasă
de ce mai există?
