sunetul cuptorului părea să nu se mai oprească
iar tu mă întrebai ce e sufletul
Szymborska era și ea pe-acolo
aranja în mare grabă niște conuri
geometrice
albe în mijloc de stradă
trecătorii se opreau ridicau din umeri
treceau mai departe
numai când iubești îl poți vedea iți spuneam
și luna pustie
și rece
un pic mai sus
printre ramuri
