oare ce-au adunat oamenii ăștia aici?
fotografii îngălbenite fără orice speranță
vieți care nu mai există
camere micșorate de timp. aplec capul. intru
o căsuță mutată într-un colț de intersecție
între două lumi
găsesc o statuetă din sticlă semnată "Sabino"
făcută în Franța. aceasta amintire art deco
mă costă câțiva cenți
o pot vinde pe ebay cu $79 sau 145 dolari australieni
nu o voi face.
multe cutii din lemn făcute de mână
(turns out they were quite handy people)
poate au lucrat împreună la o companie electrică
sau poate el a fost veteran de război
păpuși cu ochii scoși din orbite și picioarele rupte
tristețea are ca de obicei un miros de aer stătut
de șemineu părăsit
de vopsea scorojită
fețe încremenite între apele zbârcite ale oglinzilor
tacâmuri ruginite costume roase de molii bigudiuri rupte
ce loc mai bun va fi?
ce emoții ce muzică ce arome de aer de munte
ce câmpii înflorite în așteptarea Persefonei
ce foșnet de rochii
străzi cu buchiniști strângându-și tarabele
înainte de ploaie
iar vântul va mai zbura pălăriile care-pe-unde
ce sirene ce soare
ce lună
mări și oceane
somn vise
gânduri abstracte?
sunt pe treptele acestei case
în care au trăit niște necunoscuți
mă rog fără o anumită dorință
așa cum o făceam și în copilărie
privindu-mi îndelung palmele cu degetele ușor depărtate
păsări cad din cer ca niște bulgări de lumină
se înserează
ca din senin
