Pierzi câte ceva zilnic
vinzi numai ceea ce-ai cumpărat
(ca într-un frumos poem a lui Omar Khayyam)
tristețile din spatele fusului orar
cele de zi/ cele de noapte
O, noapte!
în cămașa ta ruptă
nu-ți voi mai spune nimic
să spună ceilalți care-s treji și visează
argintul lunii arcuit pe suprafețele moi
pe zăpada cuminte
Pe-afară se-aude un motor de mașină
apoi nu se mai aude nimic
suntem aici într-un an al decepțiilor
unde nicio legendă nu se mai naște
unde niciun clopot
nu ne mai reamintește de-un nume
vechii barzi și druizii își schimbă sufletele între ei
autoexilați pe insula fericirii
Lug, zeul comerțului, roade singur o coajă
de pâine
Suntem aici atât de departe de noi
spunem că doare fără să ne asumăm plânsul
descoperiți și goi
de parcă vocile noastre s-ar rușina să se-audă
Au înghețat mormintele
rădăcina plantelor, dăruite ție, e înghețată și ea
unde să ne mai ducem, mamă?
cu crucea ta în spate
în ce alt pământ s-o zidim?
în care alți ochi să ne naștem?
unde vom bea încă o dată
același pelin?
