Despair has thirty pairs of legs
(Gherasim Luca)
vremea metaforelor a trecut
cu toate că pietrele și unii oameni
se simt excluși de la jocurile realității
e târziu
cerul și strada
lucesc ca safirele săpate în minele din Laos
e rece pentru un sfârșit de mai
decid să merg mai departe
două sute de pași mai încolo deschid
în minte scrisorile pe care mi le-am scris
când eram tânără
câteva lacrimi (din cauza lunii atât de singură)
însă nu le permit fiindcă iar se va lăsa cu o insomnie
sau cu o jumătate de anxietate
față de care nu știu cum să mă port
un câine fuge în întâmpinarea mea
de parcă m-ar recunoaște
stăpânul lui își cere scuze
așa cum numai stăpânii câinilor blânzi știu să o facă
nu mă așteptam să întâlnesc pe nimeni la ora asta
îmi spune omul încurcat de absența unei lese
de prezența mea în mijlocul străzii
degeaba zâmbesc
întunericul are legile lui
întind mâna las câinele să mi-o miroase
îl mângâi ușor pe cap apoi îmi văd de drum
deschid altă scrisoare. dacă nu e ceea ce ți-ai dorit
nu e cazul să te îngrijorezi
un student a descoperit o planetă nouă
în a treia zi de stagiu la NASA
totul va fi așa cum a fost dintotdeauna
cerul va continua să se sprijine pe umerii tai
și pe povești.
mâine va ploua
în unele cafenele se vor inventa cuvinte noi
în altele depărtarea
o chelneriță își va arunca șorțul
pe spătarul primului scaun gol
și va pleca fericită
fără să știe încotro se îndreaptă
